Cum obsesiile lui Larry Page s-au transformat în afaceri pentru Google

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 03 februarie 2016 783 afişări

Larry Page este un lider nonconformist, iar Google, compania pe care a construit-o, a devenit un colos care depăşeşte limitele convenţionalului. Odată cu succesul a venit şi concurenţa pentru Google, iar compania, pentru a continua să crească, trebuie să se transforme. Page are de gând ca prin inovaţie să lase şi mai mult în urmă graniţele convenţionalului.

De câteva ori a explicat că petrece mult timp căutând noi tehnologii, cântărind problemele financiare şi de logistică ce le împiedică să fie inventate sau să fie dezvoltate. Participarea sa la evenimentele de tehnologie face parte – o parte mică – din misiunea sa de a căuta idei, ceea ce de altfel face de mult timp, dar nu ca ocupaţie principală, ca acum.

Page a avut dintotdeauna o gamă largă de pasiuni. Ca fost student la Universitatea Michigan a lucrat la maşini solare, la sintetizatoare de muzică şi, ca o curiozitate, a propus ca şcoala să construiască o linie de tramvai prin campus. A intrat în programul de doctorat în informatică al Stanford în 1995 şi nu i-a trebuit mult să dezvolte o listă de idei de cercetare, care includea maşini fără şofer şi utilizarea multelor hyperlinkuri de pe internet pentru îmbunătăţirea căutării. Îndrumătorul său, Terry Winograd, l-a orientat către căutarea pe internet. „Chiar şi înainte de a veni la Stanford a fost interesat de diferite grozăvii tehnice realizabile. Marile provocări tehnologice fac ca lucrurile să fie interesante pentru el. Nu contează atât de mult încotro se îndreaptă cât cursa în sine”, a explicat Winograd.

La Google, Page obişnuieşte să pună o sumedenie de întrebări despre cum îşi fac treaba oamenii şi să-i provoace pe aceştia la discuţii care le zdruncină modul în care percep lumea din jurul lor. Într-un interviu de anul trecut pentru Fortune Global Forum,  Page a spus că îi place în special să vorbească cu oamenii care ţin în viaţă centrele de date ale companiei. „Îi întreb ceva de genul: «Cum funcţionează acest transformator? De unde vine energia? Cât plătim pentru ea?»“, povesteşte el. „Şi analizez ce mi se spune atât ca întreprinzător, cât şi ca om de afaceri. Iar următoarea întrebare care vine natural este: «Care sunt oportunităţile?»“ O altă întrebare pe care îi place să o pună este: „De ce lucrul acesta nu poate fi mai mare?“.

Mulţi foşti angajaţi ai Google care au lucrat direct cu Page spun că modus operandi-ul său managerial constă în a lua noi tehnologii sau idei de produse noi pentru a le generaliza la cât mai multe domenii. De ce nu poate fi folosit Google Now, instrumentul Google pentru căutare predictivă, pentru a se face predicţii despre viitorul unei persoane? De ce să faci un site pentru achiziţii de asigurări când poţi crea un portal de unde poţi cumpăra orice produs din lume?

Însă succesul atrage rivalităţi, iar recent Google şi-a văzut o parte din ingineri şi din alţi angajaţi rupând rândurile pentru a se duce la concurenţi mai tineri precum Facebook şi la start-up-uri precum Uber. Page a discutat personal cu unii dintre ei şi de mai multe ori s-a arătat îngrijorat că Google a devenit un loc dificil pentru întreprinzători. Strategia lui Page de a-i ţine aproape pe angajaţi include poveşti despre cât de dedicat era el unor proiecte „lunatice” precum călătoriile interplanetare şi oferirea de bani şi timp angajaţilor pentru ca aceştia să urmărească noi proiecte pe cont propriu. 

Prin transformarea Google în Alphabet, Page speră să facă din companie un loc care să-i încurajeze pe angajaţi să construiască noi afaceri, posibile ţinte de achiziţii. De asemenea, transformarea îi va goli biroul de chestiile neinteresante şi enervante dar necesare în conducerea unei companii mari. Mai multe persoane care au plecat recent de la Google spun că, în poziţia de CEO al companiei, Page a ajuns în mijlocul unor diferite războaie pentru dominaţie, spre exemplu unul legat de cum poate fi integrată Google Plus, divizia cu probleme de social media, cu produse precum YouTube sau altul despre care să fie locul Google Now, proiect găzduit de echipa Android, dar mutat la grupul de căutare. Astfel de dispute sunt motivul pentru care Page i-a cedat lui Pichai îndatoririle sale de manager şi de supraveghetor de produs, spun foştii angajaţi.

Într-o notă către companie în care se anunţa promovarea lui Pichai ca şef de produs, Page a explicat că acest pas îi va permite să „se concentreze pe tabloul cel mare” şi să aibă mai mult timp pentru a ridica de jos următoarea generaţie de proiecte Google. Persoane care au lucrat cu el spun că Page îşi protejează agenda, evitând întâlnirile în serie pentru a-şi face timp să citească, să facă cercetări şi să vadă tehnologiile noi care-l interesează.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/cum-obsesiile-lui-larry-page-s-au-transformat-in-afaceri-pentru-google-15019338
15019338
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.