Cum a ajuns China fascinanta pentru investitorii americani

Postat la 01 martie 2010 34 afişări

Bancile de investitii de pe Wall Street se calca pe picioare ca sa incheie cat mai multe afaceri in China, in ciuda riscului asociat cu cumpararea de actiuni ale companiilor chinezesti si cu ingrijorarile crescute referitoare la un nou “balon” bursier care s-ar putea forma de pe urma ofertelor publice initiale chinezesti.

Doar doua companii, divizia asiatica a American International Group si Banca Agricola a Chinei - care se asteapta sa lanseze IPO-uri in acest an -, sunt asteptate sa stranga intre 30 si 40 de miliarde de dolari, cam cat reusesc sa stranga companiile americane intr-un an decent.

"Un manager de fond cu portofoliu global este nesabuit daca nu are expunere pe China", crede Mark Machin, codirector al diviziei asiatice de investment banking de la Goldman Sachs. "Vorbim de viitoarea ocupanta a locului secund intre cele mai mari economii ale lumii."

Carlyle Group, unul dintre cele mai mari fonduri de private equity din lume, a anuntat recent ca se va alatura municipalitatii din Beijing ca sa creeze un fond de investitii denominat in yuani. Blackstone Group a incheiat si el recent un parteneriat cu guvernul local din Shanghai.

Ross spune ca a investit recent 100 de milioane de dolari intr-o companie chineza detinuta de stat pe nume Longyuan Electric Power Group inainte ca aceasta sa faca o oferta publica initiala de 2,6 miliarde de dolari anul trecut. "Companiile chineze merita un bonus, un multiplu in raport cu companiile occidentale."

Cele mai competitive trei IPO-uri de anul trecut din SUA au fost ale unor companii chineze, inclusiv Changyou.com, dar trei dintre cele cinci cu cele mai proaste rezultate au fost tot companii chineze, cu profil mai riscant, potrivit Renaissance Capital. Noile listari au pompat miliarde de dolari in China, au capitalizat zeci de companii si au ajutat la crearea unei clase de miliardari. Potrivit Forbes, China avea 79 de miliardari in 2009, fata de unul singur in 2003. Majoritatea acestor bani au legatura cu companiile nou-listate. Acesta este unul din motivele pentru care investitorii chinezi - in mare parte restrictionati de lege la achizitii pe bursele din Shanghai si Shenzhen - sunt si ei entuziasti cu privire la actiunile IPO, care aproape tot timpul inregistreaza o crestere masiva a pretului din prima zi de tranzactionare.

In 2009, spre exemplu, actiunile companiilor nou-listate pe cele doua burse au crescut, in medie, cu 74% fata de cotatia din prima zi de tranzactionare in China. A fost cea mai modesta crestere a cotatiei in trei ani. In 2007, saltul mediu a fost de 193%. Ca sa faca loc numarului in crestere de companii mici care vor sa se listeze, China a deschis toamna trecuta o bursa similara Nasdaq-ului numita ChiNext. A fost un succes imens. In ziua deschiderii, in octombrie, actiunile celor 28 de companii erau atat de cerute, incat tranzactionarea a trebuit suspendata temporar, astfel incat investitorii sa-si traga sufletul.

In vreme ce listarile de IPO americane sunt tot mai putine, bursele americane si-au intarit legaturile cu China, creand oportunitati de a accede la aceasta comoara. In 2007, New York Stock Exchange a deschis un birou in China si si-a tot relaxat standardele de listare ca sa atraga pe Wall Street tot mai multe companii chinezesti.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/cum-a-ajuns-china-fascinanta-pentru-investitorii-americani-5634333
5634333
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.