A acordat o atenţie deosebită scenariului în care cazul ar deveni motiv pentru agravarea tensiunilor transatlantice – existând posibilitatea să atragă furia preşedintelui american şi a tweeterului-şef Donald Trump. De aceea, biroul lui Vestager a pregătit cifre şi răspunsuri scrise astfel încât să fie pregătită să demonteze acuzaţiile că CE ar urmări fără fair-play companiile din SUA.

În ziua anunţului, Vestager a adunat şefii celor 28 de autorităţi naţionale din Europa la Bruxelles pentru o întâlnire. Simbolismul prezentării unui front unit, având în vedere potenţialul exploziv al cazului, era izbitor.

La 12:06 P.M., o Vestager zâmbitoare a ieşit pe podiumul din sala mare de presă a Comisiei, construită în adâncurile subsolurilor clădirii Berlaymont. După ce a făcut fotografia deja obişnuită cu presa adunată s-o urmărească (tot în mod tradiţional ea este fotografiată făcând aceste fotografii cu telefonul), comisarul a gustat dintr-un pahar cu apă şi şi-a început spectacolul: „Astăzi, Comisia a decis să amendeze Google cu 2,4 miliarde de euro pentru încălcarea normelor UE antitrust...“

După toate pregătirile meticuloase şi controlul strict al informaţiilor, o instituţie media dezvăluise amploarea amenzii în pofida acordului de a aştepta până la anunţul oficial. Însă Vestager a oferit spectacol, cu umorul său caracteristic: „Înainte de a ajunge la concluziile noastre, am analizat cantităţi uriaşe de date. Acestea includ 5,2 terabiţi; mi-ar lua mai mult de 17.000 de ani să vi le citesc“.

Întrebată despre acuzaţiile de protecţionism, ea a răspuns: „Am auzit acuzaţii că aş avea ceva împotriva companiilor din SUA, aşa că am revăzut statisticile...“

După conferinţa de presă, s-a alăturat colegilor din autorităţile naţionale de concurenţă pentru masa de prânz, unde şi-a prezentat din nou cazul.

Efortul lui Vestager de a implica autorităţile naţionale din domeniul concurenţei are un mesaj: comisarul danez este conştient de necesitatea atragerii sprijinului comunităţii largi şi se pricepe să facă acest lucru. Ca o curtoazie, deputaţii europeni care au urmărit cazul au fost informaţi de decizie şi amendă cu câteva minute înainte de anunţul public.

Şi în timp ce Vestager nu şi-a pus decizia în faţa colegilor comisari pentru o dezbatere completă, aşa cum este obiceiul, cabinetul său i-a informat pe şefii de personal luni, dar nu le-a dezvăluit cuantumul amenzii.

În urma anunţului de marţi, colegii comisari Violeta Bulc, Pierre Moscovici şi Vera Jourova şi-au anunţat sprijinul. Andrus Ansip, comisarul responsabil cu afacerile digitale, a fost puţin mai reţinut, repetând pur şi simplu anunţul oficial.

Miercuri, după anunţ, Vestager a făcut o prezentare a cazului la şedinţa săptămânală a comisarilor. „Nu a fost cel mai transparent proces, dar cu siguranţă nu aşa ar trebui să fie în astfel de cazuri“, a concluzionat un oficial al Comisiei.

Steaua lui Vestager este din ce în ce mai strălucitoare. Anunţul de marţi i-a confirmat poziţia de actor principal şi comunicator al Comisiei, întărind consensul de la Bruxelles că este destinată unor realizări şi mai mari - poate la un organism internaţional precum Naţiunile Unite sau Fondul Monetar Internaţional sau chiar să se întoarcă pentru a conduce Comisia, dacă, liberal fiind, poate merge pe valul inspirat de Emmanuel Macron în alegerile europene din 2019.

„Cu siguranţă, simte legătura cu cetăţenii UE“, spune un admirator din Parlamentul European.

Într-o fază rară, Vestager a reuşit chiar să înfrângă diviziunile create de Brexit. În acea miercuri, ziarul britanic Daily Mail, de obicei cu puternice mesaje anti-EU, a oferit sprijin unui funcţionar european: „După Brexit, avem nevoie de supraveghetori de calibrul doamnei Vestager“.

Aducerea cazului Google la un final bun, după eforturi dramatice, este o victorie politică pentru Vestager şi pentru Comisie. Dar povestea este departe de a se fi terminat. Google îşi va folosi probabil la capacitate maximă puterea avocaţilor asupra a ceea ce spun experţii că este o decizie îndrăzneaţă bazată pe teorii juridice netestate, contestând-o în faţa Tribunalului General al UE din Luxemburg.

Anchetarea Google a dat un impuls considerabil carierei lui Vestager. Dar o înfrângere în instanţă s-ar putea dovedi distrugătoare pentru moştenirea şi perspectivele sale politice. Vestager este însă un om puternic, obişnuit cu provocările, dar şi cu succesul.

Născută în 1968, Vestager a crescut în Ølgod, un oraş mic danez de pe coastele de vest bătute de vânt. Părinţii ei au fost amândoi pastori luterani. În casa lor deschisă tuturor, adesea plină de activitate, a putut observa ciclul naşterilor, căsătoriilor şi al înmormântărilor. „Era obişnuită cu aceasta, cu venirea întregului sat, şi într-un fel cu a avea o viaţă publică”, explică pentru Wired Elisabet Svane, biografa ei. „În Danemarca avem acest stil de viaţă în comunitate, şi tot aşa trăieşte şi ea.”

Din viaţa satului, Vestager a învăţat arta politică a conflictului şi compromisului. O poveste spune cum, copil fiind, Margrethe s-a supărat când şi-a văzut tatăl, un politician local în Partidul Social Liberal, discutând în contradictoriu cu enoriaşii. Treptat, a înţeles că în politică importante sunt argumentele. S-a alăturat social-liberalilor în 1989, candidând pentru un loc în parlament la vârsta de 21 de ani. A pierdut, dar câţiva ani mai târziu era deja preşedintele parlamentului. Apoi a devenit ministru şi liderul partidului în 2007.

„Când a început ca lider politic, era un dezastru”, spune Svane. „Atunci a învăţat cum să intre în conflict. A fost o lecţie pentru ea: trebuie să-ţi susţii punctul de vedere, chiar dacă toată lumea crede că eşti un idiot.” Pas cu pas, Vestager şi-a croit drumul spre putere, aceasta pentru că partidul ei era unul mic, cu doar 17 locuri dintr-un total de 179 în alegerile din 2011. Aceasta însemna că pentru a ajunge la guvernare trebuia să intre într-o coaliţie. O imagine a negocierilor a fost oferită de serialul TV Borgen, ai cărui scenarişti au avut-o ca sursă de inspiraţie pe Vestager. Ca şi personajul principal, Vestager are o vorbă celebră: „Nu sunt sigură că vreau să închei un acord”, la care recurge până când obţine ce vrea. În cele din urmă a ajuns vicepremier şi, spun unii, adevăratul lider politic al Danemarcei. Cu economia lovită de criza financiară, a aplicat măsuri dure de austeritate, răspunzând acuzaţiilor că este prea dură cu o altă vorbă celebră: „Aşa trebuie să fie”.

Ca detalii mai tehnice, Vestager este un fel de aventurier al tehnologiei. Foloseşte din plin sms-urile, spre amuzamentul copiilor săi. Are două telefoane, unul personal şi unul pentru muncă. Pe ambele ţine închisă funcţia de localizare. Pe unul, foloseşte motorul de căutare al Google. Pe celălalt, utilizează DuckDuckGo, un motor de căutare care nu urmăreşte utilizatorul şi nu personalizează rezultatele. Foloseşte, de asemenea, motorul de căutare al Microsoft, Bing.

Margrethe Vestager are o vorbă celebră, la care recurge până când obţine ce vrea: „Nu sunt sigură că vreau să închei un acord.”