Cipru joacă ruleta rusească - de ce stârnesc ciprioţii Rusia împotriva Uniunii Europene

Autor: Marius Oncu Postat la 24 martie 2013 155 afişări

Cipru, una dintre ţările cele mai mici din Uniunea Europeană, a ajuns să joace un joc de miză mare, în care încearcă să speculeze Rusia împotriva zonei euro, condusă de Germania, cu scopul de a-şi salva economia. În final, toată lumea ar putea avea mai mult de pierdut decât de câştigat. Ruşii bani, Cipru ar intra în colaps financiar şi economic, iar zona euro ar vedea o încălcare a tabuului că moneda europeană este ireversibilă.

Regulile UE nu permit Ciprului să urmeze calea Islandei. Autorităţile de la Nicosia nu ar putea proteja de pierderi pe ciprioţi şi să impună costuri deponenţilor din alte state UE. În plus, ţara ar trebui să părăsească uniunea monetară pentru a permite cursului de schimb să preia o parte din povara financiară. Cipru ar putea astfel să decidă din proprie iniţiativă să părăsească uniunea monetară şi să spere că în câţiva ani va reuşi să-şi revină economic din colapsul care va urma indiferent de decizia luată. Soluţia cea mai simplă ar putea părea default-ul pe depozitele ruseşti sau pe cele de peste 100.00 de euro. Această situaţie ar fi însă echivalentă cu sfârşitul industriei bancare din Cipru. O bancă care nu a restituit depozitele este o bancă moartă. Cipru ar trebui să acopere costurile restructurării sistemului bancar taxând depozitele mari, majoritatea aparţinând cetăţenilor ruşi, scrie The Telegraph. Chiar dacă modelul bancar cipriot ar trebui schimbat, iar Cipru şi UE ar deveni paria în ochii Rusiei, soluţia pare mai bună decât exproprierea depozitelor garantate sau împovărarea populaţiei cu o datorie uriaşă pentru următoarele decenii.

CIPRU BATE LA UŞA GREŞITĂ. Criza din Cipru reprezintă o oportunitate istorică pentru Turcia să rezolve conflictul dintre nordul şi sudul insulei şi să se poziţioneze excelent în aderarea la UE, totul în schimbul a câteva miliarde de euro, afirmă economistul-şef pentru pieţe emergente al Standard Bank Timothy Ash. "UE şi Rusia vor să jumulească Cipru pentru orice ajutor financiar, iar ciprioţilor le-ar fi mai bine dacă ar miza pe Turcia. Statul turc ar economisi o mare parte din ajutorul şi cheltuielile militare pe care le are în nordul insulei, în timp ce partea de nord a Ciprului ar obţine acces la fonduri structurale ale UE", afirmă Ash.

Cipru este divizat încă din 1974, când Turcia a invadat nordul pentru a împiedica o tentativă a ciprioţilor greci de unificare a insulei cu Grecia. Cipru a aderat la UE în 2004 reprezentat doar de guvernul din sudul insulei. Disputa este o piedică importantă în calea aderării Turciei la UE. Circa 7 miliarde de euro pentru a ajuta Cipru ar reprezenta "mărunţiş" pentru Turcia, uşor peste 1% din PIB, iar Ankara şi-ar recupera banii de pe urma noului climat de siguranţă generat de detensionarea situaţiei, a aderării la UE, dar şi a unor posibile dividende din exploatarea de resurse energetice în Marea Mediterană, spune economistul.

Ministrului cipriot de finanţe Michael Sarris, care a derulat negocieri susţinute la Moscova pentru ajutor rusesc, ar trebui să i se spună că "a greşit capitala", a afirmat Ash. Chiar dacă Cipru reuşeşte să rezolve criza bancară, nu înseamnă că situaţia este sub control, afirmă Paul Krugman, profesor la Universitatea Princeton şi câştigător al Premiului Nobel pentru Economie. "Chiar şi în acest caz, situaţia nu este sub nicio formă sub control. Trebuie să facă implozie şi bula speculativă de pe piaţa imobiliară, există o problemă foarte mare de competitivitate (agravată de faptul că una dintre industriile importante de export, cea bancară, a dispărut), iar ajutorul de la zona euro va lăsa Cipru cu un nivel de îndatorare similar celui al Greciei", scrie Krugman într-un comentariu în New York Times. Având în vedere perspectivele deloc bune, Cipru ar putea încerca să iasă din zona euro şi să-şi rezolve mare parte din probleme prin reintroducerea şi devalorizarea monedei, afirmă profesorul universitar.

"Cipru este considerabil într-o situaţie mai bună decât Islanda pentru a face ceea ce a făcut Islanda, deoarece devalorizarea unei monede cipriote nou introduse ar putea atrage mulţi turişti", a spus Krugman.

Rămâne însă de văzut ce cale vor urma ciprioţii, care par că încă nu s-au împăcat cu sfârşitul afacerilor financiare dubioase, notează câştigătorul Nobel.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
special,
rusia,
ue,
cipru,
economie,
zona euro
/special/cipru-joaca-ruleta-ruseasca-de-ce-starnesc-cipriotii-rusia-impotriva-uniunii-europene-10686832
10686832
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.