Confratele de luptă al lui Doll era Raphael Auerbach, CEO-ul unei firme de management al averilor din Zürich. „Ceva trebuie făcut”, spunea el după alegeri. Se temea că că investiţiile guvernului SUA în ştiinţă - sute de milioane de dolari pe an, investiţii pe care mulţi le consideră coloana vertebrală a dominaţiei tehnologice şi economice americane – vor fi reduse de Trump. „Nu suntem nici la dreapta şi nici la stânga. Are mai mult de-a face cu răzbaterea prin nămolul politicii. Cu concetrarea pe ştiinţă şi pe lucruri reale. Există o frică foarte mare legat de ce se întâmplă cu Trump.”

Doll şi Auerbach au început să lucreze la înregistrarea Syneidesis ca fundaţie elveţiană, un format juridic care să facă clubul mai uşor de înţeles pentru investitorii europeni. Ei scriu propriul lor sistem de valori pe modelul celui al Rockefeller pentru investiţiile de impact, dar cu punctaj pentru globalizare: spre exemplu, pe o scală de la negativ la plus 100, investiţiile pot fi evaluate în funcţie de corectitudinea faţă de forţa de muncă, de capacitatea de a consolida relaţiile geopolitice strategice şi de potenţialul lor de a susţine locurile de muncă şi pieţele din jur după o afacerea s-a stins. „Chiar şi cu o mină din Guineea, pieţele apar în jurul acesteia. Vrei să concepi o afacere astfel încât aceste pieţe să nu moară”, a explicat Doll. Toate investiţiile Syneidesis vor fi evaluate în funcţie de aceste criterii.

Puse împreună toate bucăţile, imaginea era încă una a unei linii firave în nisip, trasată de miliardarii lumii. Ei i se vor împotrivi lui Trump. „Creăm o coaliţie globală a familiilor, o organizaţie de genul ONU al familiilor care controlează lumea, care se coalizează pentru ceva mai mare decât câştigul personal, care deja fac acest lucru”, spune Doll.

„Acest grup va fi gata de acţiune, gata să investească astfel încât să protejeze democraţia şi instituţiile democratice şi să sprijine guvernele ale căror democraţii sunt ameninţate.”

Planurile par grozave pe hârtie. Dar până la urmă cu ce se lupă miliardarii lui Doll?

Una dintre cele mai puternice forţe ale Revoluţiei Industriale şi ale vremurilor care au urmat a fost arătată de ludiţi, ţesătorii britanici din secolul XIX care s-au răsculat contra maşinilor care le luau locurile de muncă. Deoarece toţi sau cea mai mare parte a ludiţilor îşi puteau găsi locuri de muncă în pofida pregătirii lor depăşite, au fost asociaţi pentru totdeauna cu prostimea, în cazul acesta cu cei care nu înţeleg că noile tehnologii se dezvoltă şi-i absorb pe cei rămaşi anterior fără loc de muncă. Nevoile omului sunt infinite, iar cererea pentru produse sau servicii noi va continua să creeze locuri de muncă. Şomerii trebuie doar să le caute. Cel puţin aşa credea economistul Milton Friedman. Însă acum economiştii sunt panicaţi, la fel şi politicienii şi liber- profesioniştii şi muncitorii de tot felul. Ei sunt îngrijoraţi de noua Revoluţie Industrială, revoluţia roboţilor, şi că roboţii vor distruge clase întregi de profesii, de la avocaţi la brokeri de pe Wall Street, analişti, contabili şi jurnalişti.

Din cauza amplorii impactului maşinilor care învaţă singure şi al inteligemţei artificiale, de data aceasta Friedman va fi înfrânt. Se va vedea că ludiţii au avut dreptate. Începând cu 1980, doar sectorul manufacturier din SUA şi-a pierdut 36% din locurile de muncă. În unele ţări din zona euro şomajul din rândul tinerilor este de zeci de ori mai mare decât cel mediu.

În acest context, standardele de globalizare ale lui Doll sunt gândite pentru a reflecta cât de mult o investiţie poate fi croită cu intenţia de a combate distrugerile făcute de progresul tehnologic. Doll şi-a publicat recent descrierea planurilor pe internet: o chemare la acţiune pe care a botezat-o „Liga Justiţiarilor a G20”. Unul dintre cei mai apropiaţi asociaţi de afaceri ai săi, un susţinător înfocat al lui Trump, a răspuns făcându-l pe Doll „neamerican” şi „trădător”.

Puterea lui Doll şi a miliardarilor săi este limitată, iar cel mai important lucru pe care nu-l pot salva este democraţia vestică. Pentru ca democraţia să lucreze, o cerinţă necondiţionată este insistenţa societăţii pe adevăr: faptele trebuie să conteze, iar acelea care conţin şi cea mai vagă urmă de minciună trebuie dispreţuite. 

Evoluţiile din politica mondială ar putea fi semne că intrăm într-un nou ciclu istoric: indiferenţa publicului faţă de adevăr.