Deşi nu exista nicio dovadă de manipulare, în mintea lui McGonagle încolţea ideea lansării unei investigaţii. În 2009, Hayes, pe atunci la UBS, a fost ademenit de Citigroup. Şeful echipei Citi din Asia, fostul bancher de la Lehman Chris Cecere, un american cu reputaţia că poate găsi noi modalităţi de a face bani, avea la dispoziţie milioane de dolari pentru a atrage cele mai bune talente; Hayes a fost una din primele lui alegeri. Cecere a pus în mişcare planurile pentru ca Citigroup să se alăture consiliului care stabileşte Tibor (Libor în varianta de la Tokyo). Hayes credea că Tibor va fi şi mai uşor de influenţat decât Libor, deoarece la stabilirea dobânzii participau mai puţine bănci. În după-amiaza zilei de 8 decembrie, Cecere era la biroul lui din sala de tranzacţionare din Tokio. El avea birou, dar rareori îl folosea, preferând să fie în mijlocul acţiunii. Credea că rata Libor în yeni la şase luni era prea mare. După ce ai verificat estimările din ziua precedentă, a fost surprins să vadă că Citigroup prezentase una dintre cele mai mari cifre.

Cecere l-a contactat pe şeful echipei de de risc din Tokio, Stantley Tan, şi l-a rugat să afle cine a fost cel care a prezentat estimarea Citi şi să-i ceară să prezinte cifre ceva mai mici. S-a dovedit că biroul de risc din Canary Wharf a fost cel responsabil. „Am vorbit cu omul nostru din Londra”, i-a scris Tan înapoi lui Cecere în acea după-amiază. „L-am rugat să ia în considerare estimări mai mici.” Cecere a verificat dobânzile Libor din nou în acea noapte şi s-a enervat când a văzut că Citigroup redusese dobânda pe şase luni cu doar un sfert de punct de bază. „Poţi să vorbeşti cu el din nou?”, i-a scris lui Tan. A doua zi, Tan s-a dus înapoi la biroul de risc de la Londra, aşa cum i-a fost solicitat. De asemenea, el i-a transmis lanţul de mesaje lui Andrew Thursfield, şeful departamentului de risc din Londra. Răspunsul primit de la colegul britanic n-a lăsat loc de interpretări greşite: a fost un avertisment voalat să se retragă. Hayes, care stătea chiar în spatele şefului său, nu a fost pus în lanţul de e-mailuri, dar Cecere i l-a trimis.

Thursfield era un om la patruzeci de ani care petrecuse mai mult de 20 de ani în managementul riscului la Citigroup. Se considera un gardian al bilanţului firmei şi nu primea cu amabilitate sfaturi despre cum să-şi facă treaba de la un trader insistent care nu ştia nimic despre labirintul finanţării bancare. În loc să scadă estimările, echipa lui Thursfield le-a majorat în zilele următoare, împingând Libor-ul mai sus.

Hayes nu realiza era că nimic nu-i putea face să intre în joc pe cei care furnizau estimările. Spre deosebire de unele bănci, Citigroup lua ancheta CFTC privind Libor în serios. În martie 2009, Thursfield a livrat personal investigatorilor o prezentare de 18 pagini despre procesul de stabilire a ratei. Traderii de cash nu-şi riscau pielea pentru cineva pe care nu-l cunoşteau şi care lucra de cealaltă parte a lumii. Ştiau că sunt supravegheaţi. În plus, Thursfield, care avea un mare respect pentru reguli, avea o antipatie personală pentru Hayes.

u două sptămâni înainte de Crăciunul din 2012, cineva îi bătea la uşă lui Hayes. A deschis uşa şi au intrat o mulţime de ofiţei de la poliţie şi de la Biroul contra Fraudelor Serioase. Cu un an mai devreme Hayes fusese concediat de la Citigroup. Ofiţerii s-au apucat repede de treabă: au ridicat cumputere şi documente şi l-au arestat pe Hayes. La secţia de poliţie Bishopsgate i s-a spus că a fost adus pentru întrebări privind acuzaţii că între 2006 şi 2008 ar fi conspirat să manipuleze Libor în yeni împreună cu doi colegi.

Hayes le-a răspuns că intenţionează să ajute, dar că are nevoie de timp să analizeze dosarul de 112 de pagini cu dovezi. În iunie, Barclays devenise prima bancă care a ajuns la o înţelegere cu autorităţile după ce a recunoscut că a manipulat Libor. Barclays stârnise o adevărata furtună politică. Biroul Contra Fraudelor Serioase, care iniţial se opusese ideii de a lansa o anchetă în scandalul manipulării, a fost forţat să revină, în iulie, asupra poziţiei sale. Guvernul a iniţiat propria investigaţie. Publicul britanic şi politicienii doreau să vadă sânge.

La opt zile de la arestarea sa, Hayes urmărea de acasă, la televizor, cum procurorul general detalia o înţelegere de 1,5 miliarde de dolari cu UBS în privinţa manipulării Libor. Banca elveţiană se declarase vinovată de fraudă la divizia japoneză. Vestea a venit ca un pumn în plex. Doi foşti traderi ai UBS au fost puşi sub acuzare. Unul dintre ei era Hayes. Nici Tan şi nici Cecere nu au fost acuzaţi de vreo încălcare a legii.

În acel moment, Hayes a înţeles pentru prima dată gravitatea situaţiei. Doi dintre cei mai puternici avocaţi din SUA intenţionau să-l extrădeze cu trei capete de acuzare separate într-o anchetă penală. Fiecare cap de acuzare îi putea aduce 20-30 de ani de închisoare. În mai puţin de 24 de ore, un membru al echipei juridice a lui Hayes discuta la telefon cu Biroul Contra Fraudelor Serioase despre o înţelegere. 

Respingerea acuzaţiilor părea inutilă. Acordul cu UBS făcea referire la peste 2.000 de încercări ale lui Hayes şi colegilor săi de a influenţa Libor în decurs de patru ani. El era atracţia principală. Actele de extrădare în SUA încă nu fuseseră întocmite, dar aceasta era doar o chestiune de timp.

Hayes s-a grăbit să convingă Biroul că poate fi un informator valoros dacă primeşte clemenţă şi, mai important, dacă nu este trimis în SUA. A acceptat să spună tot ce ştie şi că va depune mărturile împotriva tuturor celor implicaţi. Trebuia să pledeze vinovat de manipularea Libor şi nu doar că a încercat să manipuleze dobânda; să admită că ştia că este greşit ceea ce făcea. În următoarele zile, Hayes a vorbit deschis despre ce ştia şi a îndreptat atenţia anchetatorilor spre aspecte despre care ei nu ştiau nimic.

Articolul a fost publicat de The Guardian şi reprezintă o adaptare din cartea „Manipularea: Cum bancherii au minţit, au trişat şi s-au înţeles să măsluiască cel mai important număr din lume” scrisă de Liam Vaughan şi Gavin Fin