Perkins a avut şi el un subordonat, pe Danny Jones, un bătrân de 60 de ani care îşi privea cu „oarecare entuziasm meseria de spărgător“, povesteşte avocatul. Mereu într-o formă fizică deosebită, cu o rezistenţă extraordinară, Perkins alerga la maratoane când nu-şi executa pedeapsele de peste 20 de ani de închisoare. Avea o pasiune pentru armată şiviaţa de infractor. Trăia în ceea ce putea fi descris ca o casă „opulentă“, în care poliţia a găsit lupe, măşti, o staţie de emisie-recepţieşi cartea „Criminalistica pentru prostovani“. „Era atât de excentric încât toţi cei ce-l cunoşteau credeau că este nebun“, spune Carl Wood, un alt membru al echipei care a acţionat la Hatton Garden. De obicei la 5 după-amiază Jones se închidea în casă pentru „a studia infracţiuni, pentru a citi cărţi, viziona filme şi face cercetări pe internet“, povesteşte Wood. Timp de trei ani, Jones a studiat preţurile aurului şi diamantelor şi a învăţat online totul despre burghiurile cu miez de diamant.

Carl Wood, 58 de ani, a fost condamnat la patru ani de închisoare în 2002 după ce a fost prins de poliţie într-o cameră de hotel înţesată cu microfoane. Wood şi complicii săi, printre care doi agenţi de poliţie londonezi corupţi, au fost înregistraţi cum plănuiau să tortureze un personaj care se ocupa cu spălarea banilor şi să-l bage într-o presă de maşini dacă nu le dădea 850.000 de dolari.

„Pur şi simplu îl voi zdrobi, îl voi lovi direct în cap“, s-ar fi lăudat Wood. Cu datorii de peste 12.000 de dolari la vremea jafului de Hatton Garden, Wood a susţinut că trăia din ajutoare pentru caz de boală după ce a fost diagnosticat cu boala Crohn, o inflamaţie a tractului digestiv. O apariţie aparte – pulover cu decolteu, barbă proeminentă, ochelari de soare legaţi la gât – care contrastează cu pasiunea lui pentru infracţiuni. S-ar putea ca Wood să fi fost ales pentru fizicul lui subţire, care i-ar fi permis să se târăscă prin spaţii înguste.

Şoferulşi omul de supraveghere a fost John „Kenny“ Collins, 75 de ani, un răufăcător londonez clasic, o apariţe elegantă pe stăzile Londrei alături de îndrăgitul său câine bullterrier, Dempsey. Afacerea lui legală era importul de artificii, însă Collins era un magazin ambulant de amanet. „Cumpăra de la tine maşini, ceasuri scumpe şiţi le vindea înapoi mai târziu“, spune un prieten de-al său. În perioada lui de glorie a fost condamnat pentru tâlhărie, furt prin efracţie, trafic de bunuri furate şi fraudă. Diabetul l-a forţat să-şi reducă activitatea. Cunoştinţele spun că devenea tot mai surd şi mai uituc pe zi ce trece.

Alţi doi membri, marginali, ai echipei au fost Hugh Doyle, un instalator de 48 de ani şi cititor împătimit al The Guardian, şi William Lincoln, de 60 de ani, care suferea de incontinenţă. Ei au ajutat la mutarea „comorii“ furate şi la depozitarea ei.

Un membru al bandei care încă nu a fost prins şi nici identificat este Basil. Aşa îi spun colegii şipoliţiştii. El a fost omul din interior, care cunoştea clădirea, a neutralizat sistemul de alarmă şi i-a lăsat pe ceilalţi să intre. Pentru orice informaţie care ar putea duce la prinderea lui Basil se oferă o recompensă de 29.000 de dolari. Danny Jones susţine că Basil este un fost poliţistşi creierul spargerii.

Jaful de la Hatton Garden a fost munca unei găşti de pensionari reprezentând ultima urmă a „ticăloşieitradiţionale britanice“, după cum spune Spindler, comandantul de poliţie. „Să fugă?! Abia puteau să meargă“, i-a scris din închisoare Danny Jones reporterului Martin Brunt de la SkyNews. „Unul avea cancer, avea 76 de ani, unul, de 68 de ani, suferea cu inima, altul, de 75, nu-şi putea ţine minte numele. Ăla de 60 de ani avea proteze la şoldurişi la genunchi. Boala Crohn. Nu mai spun nimic. Este o glumă.“

Pe spărgători i-au dat de gol camerele de luat vederi şimaşina folosită la jaf. Dar şi faptul că s-au lăudat că sunt autorii jafului secolului. Remuşcări nu au avut în momentul acţiunii, pentru că au furat de la bogaţi.