Sciarra şi Bevirt speră să poată zbura chiar anul acesta cu un prototip capabil să ducă oameni. Nu au dat descrieri precise, dar au sugerat că ar putea fi un aparat în care pot intra patru persoane (o familie) şi care poate zbura 160 de kilometri cu o singură încărcare completă. Aparatul arată ca un hibrid între un avion şi un elicopter împănat cu elice, dintre care opt montate pe aripi şi pe coadă. Pentru decolare şi aterizare, elicele sunt direcţionate orizontal, ca la elicopter.

Joby Aviation a construit deja prototipuri mai mici şi are modele ale corpului avionului, aripi şi elice împrăştiate prin diferitele clădiri. Bevirt şi Sciarra îşi văd vehiculul decolând din garaje, de pe acoperişuri sau din locuri de pe lângă autostrăzi. Ei vor să ofere zboruri prin servicii asemănătoare Uber: chemi avionul când ai nevoie.

Aparatul de zbor al lui Joby arată la fel cu alte vehicule construite în diferite părţi ale lumii. În luna mai, compania germană E-volo a efectuat un zbor test cu om la bord cu un Volocopter, o aeronavă cu două locuri propulsată de 18 elice. Există şi alte start-up-uri care încearcă să producă maşini zburătoate: AeroMobil, Lilium Aviation, Terrafugia şi nu numai. Chiar şi colosul Airbus a construit un prototip cu două locuri în laboratoarele sale din Silicon Valley, spun persoane cu cunoştinţe despre aceste planuri.

Zee.Aero acaparează tot ce există mai bun. În cei şase ani de existenţă, compania a angajat unii dintre cei mai străluciţi designeri din industria aerospaţială, ingineri softişti talentaţi şi experţi în motoare şi baterii. Aceşti oameni vin din locuri precum SpaceX, NASA şi Boeing şi toţi au ca ţintă ceea ce este explicat pe pagina de internet a Zee.Aero: „Noi schimbăm aviaţia personală“.

Un timp, echipa a fost condusă de Kroo, profesorul de ştiinţe aerospaţiale de la Stanford. El a fost responsabil cu brevetul original al Zee.Aero, numărul 9.242.738, un aparat de zbor ciudat, cu un corp subţire, un singur loc şi o aripă la spate. Elicele sunt omniprezente. Doi ani a lucrat firma pe acest design. Reporterii şi pasionaţii au fotografiat mai multe versiuni mici, controlate de computer. Niciuna nu era suficient de mare pentru a putea duce un om.

Compania a realizat în cele din urmă că proiectul s-ar putea să nu fie cel mai potrivit. Iar Page nu era mulţumit de ritmul progresului. În 2015 Kroo s-a întors să predea la Stanford cu normă întreagă, dar a rămas „principalul cercetător“ al Zee.Aero, adică consilier. În locul lui, ca CEO a venit Eric Allison, principalul inginer al companiei. Sub şefia sa, Zee.Aero a început să lucreze la un design mai simplu, mai aproape de convenţional, iar proiectul prinde viaţă pe micul aeroport din Hollister, popular printre piloţii amatori datorită lipsei traficului comercial şi curenţilor favorabili. Cea mai solidă dintre clădirile de acolo a fost ocupată de câţiva angajaţi ai Zee.Aero, care adesea efectuează teste când nu este nimeni prin preajmă. Cu toate acestea, oamenii care lucrează la aeroport au reuşit să vadă cum arată două dintre modelele Zee.Aero. Ambele au corpuri înguste, câte o carlingă rotundă, câte o aripă la spate şi loc pentru o persoană. În limbajul industriei, aceste avioane sunt împingătoare, cu două elice în spate. Unul dintre prototipuri arată ca un avion mic, convenţional, iar celălalt are locuri pentru elice mici de-a lungul corpului principal, câte trei pe lateral. Când decolează, avionul sună ca sirenele la atacuri aeriene.

Oamenii de la aeroport nu au auzit menţionat numele lui Page, dar au tras de mult concluzia că şeful trebuie să fie o persoană superbogată: angajaţii de la Zee.Aero primeau uneori prânzuri scumpe, de 900 de de dolari, special făcute de un lanţ local de restaurante. Recent, compania a cumpărat un elicopter de un milion de dolari care să zboare alături de avioanele-prototip şi să adune informaţii.

Pentru Page, acest proiect este personal. Se ştie că se întâlneşte des cu Musk. Ambii caută moduri de a revoluţiona transportul. Musk vrea să construiască un avion mare electric cu decolare şi aterizare verticală, în timp ce Page este interesat de o versiune mai mică. Într-un interviu mai vechi pentru Bloomberg Businessweek, Page a mărturisit că ar vrea să iasă din limitele Google şi să investească în materie în loc de biţi.

„Am copii şi vreau ca ei să trăiască în siguranţă. Aş vrea ca oamenii care merg pe jos să fie mai în siguranţă. Vreau ca nevăzătorii şi bătrânii şi tinerii să se mişte în voie.“

Foşti angajaţi la Zee.Aero spun despre companie că este un loc distractiv, dar aceasta nu înseamnă că Page nu are aşteptări mari. Vrea ca maşina zburătoare să aibă un viitor şi vrea ca aceasta să se întâmple acum. Dacă tensiunea din atmosferă a crescut după plecarea lui Kroo, cerul nu se putea nicidecum însenina când a venit echipa Kitty Hawk. Aceasta are 12 ingineri, printre ei fiind veterani ai Zee.Aero. Alţii au venit de la Aerovelo, un start-up devenit faimos când a câştigat în 2013 premiul Sikorsky, de 250.000 de dolari, pentru construirea unui elicopter propulsat de forţa umană care putea sta în zbor mai mult de un minut. Apoi, tot la Kitty Hawk lucrează Emerick Oshiro, care a muncit la maşina care se conduce singură a Google, şi David Estrada, care s-a ocupat de chestiuni juridice la Google X.

Toţi aveau scris la angajator pe profilurile lor de LinkedIn numele firmei. Acesta a dispărut după ce Bloomberg Businessweek i-a contactat. Este ceva normal la inginerii echipei Zee.Aero să-şi dea cu presupusul ce fac cei de la Kitty Hawk. Foşti angajaţi ai Zee.Aero cred că Page vrea să vadă dacă o echipă mai mică se poate mişca mai repede. Apoi, presiuni în plus pe Zee.Aero nu strică. Două surse spun că echipa Kitty Hawk lucrează la ceve ce seamănă cu o dronă quadcopter gigant.