Cenusareasa publicitatii

Postat la 29 aprilie 2008 28 afişări

Anul trecut, o agentie din Romania participa pentru prima data la premiile celei mai importante asociatii de strategie in publicitate la nivel international, APG, iar campania inscrisa reusea chiar sa si castige un premiu. A fost unul dintre momentele in care s-a demonstrat inca o data cat de mult conteaza strategia in constructia unui brand.

In publicitate exista la ora actuala in jur de 20 de planneri, insa doar trei agentii au departamente structurate de planning - Leo Burnett, Graffiti BBDO si McCann Erickson. Alte agentii, precum Grey, au oameni de planning, dar sunt si agentii in care munca de strategie este facuta de cei de la client service (departament care mediaza relatia dintre client si agentie).

Stefan Chiritescu precizeaza ca, teoretic, serviciile de planning au aparut in urma cu aproximativ zece ani, in sensul in care in contractele pe care agentia le incheia cu clientii, aceasta oferea si servicii de strategie si client service, insa practic, a inceput sa se puna problema unor departamente specializate de planning abia cand cei de Leo Burnett au realizat propriul departament de planning in 2002. Acum, planning-ul a devenit aproape o moda; daca in anii trecuti toata lumea voia la creatie, acum multi dintre cei ce vor sa lucreze in publicitate vor sa fie planneri. Dar atunci cand isi dau seama ce au de facut, unii se razgandesc. “Cand ajungi la serviciu parca nu mai e atat de cool. Nu e chiar placut sa vorbesti cu muncitorii sau sa mergi la carciuma in care se bea pe scaune de metal. Aici este acea fata nevazuta a planning-ului, cea care pentru cei ce iubesc meseria asta e chiar interesanta”, comenteaza Chiritescu. Reprezentantul Graffiti aminteste cazul brandului Mountain Dew, despre care spune ca are un public “extrem de extrem”, cu care planner-ul poate sa ia contact doar daca merge in mediul acestuia, de exemplu pe munte.

Chiar daca internetul devine un mediu in care brandurile isi pot gasi din ce in ce mai mult consumatorii, strategul Graffiti spune ca in Romania penetrarea internetului nu este indeajuns de mare pentru a se pune problema unui digital planner: “Internetul este copilul teribil al comunicarii, pentru ca iti ofera acea interactivitate pe care nu o aveai pana acum, dar pe de alta parte cred ca avem inca lucruri de recuperat in alte medii”. Mai exact, afirma el, in Romania nu este inca nevoie de un digital planner atata vreme cat oamenii se uita la televizor foarte mult. “Televiziunea nu scade in ciuda jucatorilor de pe internet care spun asta, ci se cupleaza cu un consum suplimentar de internet.”

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
publicitate,
media,
agentie,
brand,
APG,
campanie
/media-marketing/cenusareasa-publicitatii-2595195
2595195
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.