Dan Şucu conduce cel mai mare jucător din industria mobilei - locul al 7-lea în Catalogul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 23 noiembrie 2012 163 afişări

Dan Şucu deţine Mobexpert, cel mai mare jucător din industria mobilei, iar în 2012 vânzările companiei au crescut.

"Magazinele din provincie au înregistrat, până acum, rezultate foarte bune, cu un plus de până la 25%", declară Dan Şucu. În primele nouă luni Mobexpert a crescut cu 6% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2011, conform oficialilor companiei. "Estimările pentru întregul an arată că acest ritm se păstrează", adaugă Dan Şucu, care estimează că pe ansamblu, grupul va înregistra în acest an o cifră de afaceri de aproximativ 117 milioane euro. Spre comparaţie, în 2011 cifra de afaceri a companiei a fost de aproximativ 113 milioane euro, cifră cu care conduce clasamentul jucătorilor de profil.

Drumul până aici n-a fost mereu lin. Până în 1993 Dan Şucu a trecut prin câţiva ani de schimbări profesionale care n-au avut nicio legătură cu domeniul actual - a fost ghid turistic la ONT, iar după ce a terminat facultatea a fost repartizat la Aro (unde a lucrat doar patru zile), apoi imediat după revoluţie a luat calea antreprenoriatului deschizând un minicentru de vânzări angro. După ce prima încercare de afaceri n-a dat rezultatele aşteptate, Dan Şucu s-a îndreptat spre vânzările de mobilă şi apoi spre producţia de profil. A deschis primul spaţiu cu vânzare de mobilă în locul cu cel mai bun vad din Capitală - în magazinul Unirea - iar pe atunci vindea mobilier de import. Faptul că vânzările au depăşit un milion de euro încă din primul an de funcţionare l-au încurajat să intre în zona de producţie de mobilier în 1994. Iniţial, în prima fabrică a grupului se făceau scaune de birou, iar mai târziu a demarat producţia de canapele şi mobilier melaminic. Din 1995 Mobexpert a tot crescut, ajungând acum să aibă 11 firme în sectorul de retail, nouă fabrici de mobilă, şapte firme de import şi trei firme de servicii (informatică, logistică şi proiectare-dezvoltare). Pentru al treilea an consecutiv Dan Şucu este cel mai apreciat nume din industria mobilei, dar şi unul dintre cei mai admiraţi oameni de afaceri din România.


Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Urmărește Business Magazin

/lideri/dan-sucu-conduce-cel-mai-mare-jucator-din-industria-mobilei-locul-al-7-lea-in-catalogul-100-cei-mai-admirati-ceo-din-romania-10346350
10346350
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.