"Cine nu are bani sa-si renoveze fatada nu este obligat sa stea intr-o casa pe care nu si-o permite. Poate sa o vanda. Este adevarat ca este o perioada nepotrivita, in care oamenii nu prea mai au bani, dar proiectul de ordonanta va produce efecte anul viitor". Sunt cuvintele secretarului de stat in Ministerul Dezvoltarii si Turismului, Ioan Andreica.Conform proiectului de ordonanta, proprietarii vor putea fi obligati sa-si renoveze locuintele, printr-o simpla cerere formulata de primarie. Reabilitarea structurala consta in reparatii la zidarii, tencuieli, vopsitorii, inlocuirea tamplariei exterioare cu tamplarie performanta energetic, refacerea invelitorilor, refacerea trotuarelor de protectie aferente constructiei etc. Daca proprietarul nu executa astfel de lucrari din proprie initiativa, atunci va fi obligat de primarii sa le faca, in maximum sase luni de la data notificarii. Daca proprietarul nu se apuca de treaba, atunci lucrarile vor fi executate de primarii, urmand ca banii sa fie recuperati de la proprietar pana la receptia finala a lucrarii. Daca proprietarul nu plateste, va fi actionat in instanta pentru recuperarea datoriilor si se poate merge pana la executarea silita. citeşte toată ştirea
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.