Petrolul intr-o lume cruda

Postat la 02 decembrie 2008 21 afişări

Care va fi efectul unui baril la 50 de dolari? Este momentul sa ne uitam acum cu mult mai multa atentie spre energiile verzi sau dimpotriva? BUSINESS Magazin a incercat sa afle cum vad companiile petroliere romanesti anul 2009 si unde considera acestea ca ar trebui sa se situeze un pret corect al barilului.

Alin Niculae spune ca declaratiile direc­torilor de companii referitoare la momen­tul actual pot fi, in unele cazuri, ceva mai putin relevante: “Acum, companiile mai traiesc din ce au in camara, mai precis din primele doua-trei trimestre ale lui 2008, care au fost bune; mai vorbim insa dupa ce se depun rezultatele financiare si se incheie anul fiscal 2008”, spune Alin Niculae. Si el si-a facut scenarii pentru un 2009 dificil si a redus bugetul companiei cu 40%: “Bine-inteles, bugetul poate fi revizuit, in sus sau in jos, in functie de ce se intampla pe piata”.

 

Si ce se intampla pe piata? Petrom se astepta la o scadere a consumului in prima parte a anului, atunci cand pretul petrolului a crescut, influentand si evolutia pretului la pompa. “N-am observat asa ceva. In primele sase luni ale anului, fata de perioada similara a anului trecut, cantitatea de carburanti vanduta de Petrom a crescut cu 24%, in conditiile in care pretul a crescut cu 18% la benzina si 37% la motorina. In perioada septembrie-noiembrie, preturile la pompa au scazut, asa incat in octombrie Petrom a ajuns la recordul sau de vanzari in retail: 200 de milioane de litri, cu 30% mai mult decat in octombrie 2007”, spune Mariana Gheorghe.

 

Si pentru Rompetrol consumul s-a mentinut la aceleasi niveluri. Dan Ionescu, director de operatiuni si sef al diviziei de trading a Rompetrol Group, declara ca in cursul verii compania vindea cam 16.000 litri pe zi la pompa, iar acum vinde cam 14.000, cu 3-4% mai mult decat anul trecut in acelasi interval. “Romanul inca nu simte criza. Ca volum de vanzare, in trimestrul al patrulea al anului nu se va simti o reducere”, spune Ionescu. El apreciaza ca anul viitor piata romaneasca nu va inregistra scaderi semnificative. In Franta, unde Rompetrol detine reteaua de benzinarii Dyneff, care asigura sub 10 procente din consum, vanzarile merg cam in aceiasi parametri. “Au scazut vanzarile, dar undeva sub 5%.”

 

Totusi au aparut cateva prime semnale ale efectelor crizei in economia reala. “Am fost nevoiti sa sistam livrarile catre aproape 20% dintre companiile cu care lucram cu plata la termen, care nu isi respectau ter­menele de plata”, afirma Constantin Tampiza. “E un pericol atat pentru piata, cat si pentru noi. Acum am purces la moni­to­rizarea clientului: cu istoric de plata, intrari si iesiri, analize si discutii serioase cu ei; nu ne mai putem permite sa ii asteptam; avem un departament special care se ocupa cu asta. A crescut si numarul de actiuni in justitie pentru neplata. Este un semnal foarte serios.”

 

Cel mai afectat este, in opinia diretorului Lukoil, sectorul agricol, pentru ca, desi recolta a fost buna, “au scazut spectaculos preturile la bursa, si ei isi tin productia in hambare, asa ca nu au lichiditati”. Problema adevarata va fi insa la primavara, cand agricultorii vor incepe insamantarile si lucrarile masive, iar sectorul agricol va trebui ajutat de stat. Rolul noului guvern pare a fi foarte important in contextul crizei, insa Constantin Tampiza considera ca solutia cea mai buna ar fi o strategie de “conciliere civica”, pentru ca viitorul executiv va fi sacrificat de criza economica. “Eu sunt conducatorul unei companii cu randament destul de bun si simt o presiune. Saptamana trecuta am discutat cu toti ad­junc­tii mei despre cum sa scadem din costuri: de la energie, de la consumabile, de la trafic de date, telefoane, orice, de la mic la mare, tot ce e legat de servicii in statii - chiar daca asta va influenta calitatea serviciului”, spune seful Lukoil Romania. Iar reducerile nu sunt numai in curtea companiei: “Ati putea spune ca downstream-ul (statiile de benzina, n.red.) nu a pierdut, pentru ca nu a scazut consumul, dar pretul serviciilor pe care eu le cumpar a ramas acelasi. Voi discuta serios cu transportatorii si vom face o licitatie, le voi arata ca pot pierde volum daca nu isi ajusteaza preturile la ce se intampla pe piata.”

 

Si Oscar Downstream, companie care livreaza carburanti cu precadere transportatorilor, simte presiunea: “Cei 40% scazuti din buget vin tot din prudenta, pentru ca expunerea financiara e mult prea periculoasa”, afirma Niculae, care subliniaza ca in tot lantul determinat de criza, transportatorii sunt cei mai afectati. “Daca un client al meu transportator este afectat, eu sunt lovit. Cand scade comanda pe un transportator, inseamna ca a scazut consumul. Anul asta inca mai traim din rezultatele bune ale primelor luni, dar nu stim daca 2008 a fost bun sau un an fals.”

 

Ceva mai optimist, Dan Ionescu vede in actuala criza o miscare de reasezare, de repozitionare, de echilibrare a pietelor de consum fata de pietele de materii prime. “Bineinteles, in acest context, multi si-ar putea sa nu isi mai gaseasca locul, multi s-ar putea sa nu se mai poata reaseza pe piata, deoarece cand spun reechilibrare, iau in calcul criza si dificultatile de finantare, restrictiile si toate efectele care pot urma.” Reprezentantul Rompetrol considera ca scaderea pretului pe baril de la 150 la 50 de dolari este un efect al acestei reasezari a pietei, in urma disparitiei speculatiilor care impinsesera pretul in sus in ultimii ani: “Era un lucru nefiresc ca o anume cantitate de titei sa fie tranzactionata de fondurile de hedging o data, de doua ori, de trei ori, nimeni nu stie de cate ori exact, astfel ca automat criza financiara si lipsa de lichiditate au determinat o retragere a banilor care stateau in spatele acestor salturi ale pretului petrolului”.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
petrol,
baril,
pret,
OPEC,
criza
/cover-story/petrolul-intr-o-lume-cruda-3595543
3595543
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.