Tânăra în vârstă de 30 de ani a decis să schimbe total macazul şi să renunţe la locul de muncă de tip „9 to 6“ în momentul când s-a „trezit făcând genţi în sufragerie“. Nu avusese de gând să se dedice antreprenoriatului sau designului, deşi provine dintr-o familie cu înclinaţii spre artă, în care tatăl era sculptor. A absolvit Facultatea de Cibernetică în 2007 şi a început să lucreze încă din perioada studiilor în cadrul unei companii din industria telecomunicaţiilor.

După şase ani de muncă în funcţia de inginer tehnic, a început să participe cu produsele realizate la târguri. A observat că acestea au succes şi a hotărât să meargă mai departe pe drumul antreprenoriatului. Un MBA şi un studiu la o şcoală de design i-au consolidat pregătirea teoretică, iar apoi, în urma unei investiţii de câteva mii de euro şi ajutorului a două prietene, a început afacerea Iutta. O parte importantă din dezvoltarea acesteia a fost segmentul de cercetare a culturii şi a tradiţiei româneşti, aspect uşurat prin prisma activităţii de sculptor a tatălui său, care a inspirat de altfel şi prima colecţie de genţi realizată.

Clientul lor este în primul rând iubitor de românesc şi design românesc, înţelege ce se află în spatele creaţiei şi designului de produs, e o persoană informată care îşi doreşte să se exprime prin ce poartă, descrie antreprenoarea. Preţurile produselor pe care le realizează într-un atelier propriu şi pe care le vinde predominant online se plasează în intervalul 400-500 de lei, iar în prezent a ajuns la un volum de vânzare de 500 de produse anual.  Şi-a propus ca pe termen lung să îşi ducă produsele peste graniţe folosindu-se de simbolurile altor culturi în designul lor: „Planul nostru nu este să ne axăm exclusiv pe românesc, ci pe design identitar, şi astfel să ne orientăm spre fiecare cultură de pe glob pentru că există conexiuni şi elemente comune în fiecare dintre acestea“.

„În vechime, când oamenii îşi făceau case în stilul arhitectural popular, le făceau astfel încât să se simtă bine în acestea. În casele moderne, oamenii se simt în general copleşiţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor“, explică arhitectul Liliana Chiaburu câteva dintre diferenţele dintre proiectele de locuinţe de inspiraţie occidentală şi cele de arhitectură tradiţională românească, o nişă pe care îşi concentrează o parte din proiecte de câţiva ani, de când câţiva prieteni au început să îi solicite astfel de locuinţe.

Chiaburu a finalizat studiile Facultăţii de Arhitectură în 1986, apoi, după o perioadă în care a profesat la Slobozia, s-a angajat într-un institut de proiectări din Bucureşti. În 1992 a lucrat în echipa arhitectului Nicoale Goga, specialist renumit al generaţiei vechi de arhitecţi, la restaurarea casei memoriale Constantin Joja, arhitect pasionat de restaurarea clădirilor istorice şi, potrivit Lilianei Chiaburu, singurul teoretician al arhitecturii tradiţionale româneşti. S-a familiarizat astfel cu arhitectura tradiţională, domeniu pe care nu l-a studiat în cadrul facultăţii şi care, potrivit ei, nici acum nu este studiat de tinerii arhitecţi.

Ulterior a renunţat la arhitectură şi s-a angajat la revista Patriarhiei, ca redactor ce avea ca principală activitate interviurile luate personalităţilor din lumea culturală. La începutul anilor 2000 Lilianei Chiaburu i s-a solicitat un proiect de casă la ţară în stil tradiţional românesc. De atunci, proiectele au continuat să sosească, ajungând la o ritmicitate de 3-4 proiecte anuale, concentrate în zona de sud a ţării. Printre acestea se află Casa La Dudu (comuna Ruşu, Ilfov), Notariatul din Periş (Ilfov) sau Casă la Gogeasca (Prahova).

„Caracteristicile arhitecturii româneşti sunt pridvorul şi acoperişul în patru ape, care dau greutate şi aşază casa, arhitectura occidentală este arhitectura plinului, în care există un plin, un zid cu goluri, acela care poate fi decorat. Noi nu avem un plin, avem un gol cu un ritm de stâlpi, este singura arhitectură vernaculară din Europa care are caracteristicile arhitecturii clasice prin ritm, proporţii“, explică Chiaburu în termeni specifici câteva caracteristici ale arhitecturii româneşti. Un element de culoare în plus este soba, cerută de majoritatea clienţilor ce solicită proiecte de locuinţe de arhitectură tradiţională. „Soba este şi un obiect de decoraţiune interioară care dă foarte multă intimitate unei camere, ştii că de acolo vine căldura, te simţi ca la mama acasă.“

În ce priveşte costurile pentru aceste proiecte, Chiaburu spune că sunt la nivelul proiectelor de locuinţe clasice. Preţul pentru construcţia unei case porneşte de la 250 euro/mp şi poate ajunge la 700 de euro, însă preţul corect pentru proiectele pentru care nu se fac compromisuri se plasează în intervalul 450-500 de euro, sume care se aplică atât la construirea caselor obişnuite, cât şi pentru cele cu arhitectură românească. Contribuţia arhitectului reprezintă, potrivit Lilianei Chiaburu, între 4 şi 6% din valoarea totală a investiţiei într-un proiect.

A observat că românii sunt în general deschişi la a-şi construi arhitectură românească, însă costurile aduse de detaliile acestui stil şi gradul de implicare a arhitectului îi determină deseori să aleagă variantele clasice. „Cei care doresc o locuinţă în stil tradiţional sunt persoane care au trăit în străinătate şi au văzut că în alte ţări acest tip de arhitectură este foarte apreciată şi cultivată, au văzut că este un semn de nobleţe să ai o casă cu arhitectură tradiţională şi sunt în general persoane care se simt foarte confortabil în pielea lor, cu venituri medii“, este profilul pe care îl conturează Liliana Chiaburu persoanelor care îşi construiesc locuinţe tradiţionale.