Cu toate acestea, angajaţii i-au rămas de-a lungul timpului devotaţi lui Jobs, pentru că anarhia era echilibrată de farmecul său personal, aproape irezistibil, şi de stilul carismatic debordant chiar şi atunci când nu era pe scenă în faţa a mii de oameni pentru a lansa vreun produs. Asemenea unei feline, acum era blând şi în secunda următoare scotea ghearele.

Atitudinea tiranului şi-a găsit însă justificare şi în perfecţionismul care l-a caracterizat încă din copilărie. La vârsta de 13 ani, l-a sunat pe şeful HP ca să-i ceară componente gratuite pentru computer şi chiar a reuşit să-l convingă. Steve Jobs avea practic încă de atunci aşteptări şi standarde astronomice care s-au transformat de-a lungul carierei în pretenţii pe măsură, chiar dacă acest lucru l-a costat uneori locul de muncă, alteori parteneriate importante de afaceri. Era însă dispus să facă orice pentru a obţine ceea ce îşi dorea, iar când acest lucru se întâmpla, adică foarte des, considera că oricum i se cuvine. Şi dacă n-ar fi fost atât de talentat şi decis, ar fi ajuns probabil să fie luat peste picior şi ridiculizat pentru caracterul şi temperamentul lui.

Viziunea, însă, nu i-a lipsit. Combinată cu înţelegerea uluitoare a tehnologiei, în ciuda trecerii timpului care i-a făcut pe mulţi executivi incapabili să ţină pasul, cu simţul aproape supraomenesc asupra lucrurilor care ar atrage consumatorii şi cu convingerea că designul unui produs contează poate chiar mai mult decât aspectele tehnice, a dus la formarea unul adevărat cult în jurul produselor Apple. Discursurile lui şi prezentările susţinute cu diverse ocazii, de fiecare dată îmbrăcat în deja bine-cunoscuta "uniformă" compusă din blugi şi o helancă neagră, au fost aşteptate cu sufletul la gură de foarte mulţi, nu numai pentru că Jobs avea un adevărat talent să ţină oamenii în suspans, dar şi pentru că învăluia tot ceea ce făcea în mister.

Dincolo de faptul că avea tendinţa să controleze fiecare detaliu, implicându-se până şi în procesele neînsemnate din dezvoltarea unui produs, insista ca totul să rămână secret. Câteodată, secretomania companiei Apple se apropia chiar de paranoia; angajaţii nu aveau voie să vorbească despre munca lor după ce plecau de la birou şi, de multe ori, nici măcar nu ştiau exact pentru ce anume lucrează. Mai puţin de câteva zeci de oameni au ştiut, spre exemplu, cum arăta de fapt iPhone înainte ca Steve să-l lanseze la Macworld în 2007. "Suntem pe celule, ca o organizaţie teroristă. Lumea ştie doar minimul necesar", spunea Jon Rubinstein la acea vreme, când încă era executiv în companie. Iar perioada dinainte de lansare a fost un calvar pentru cei implicaţi, după cum a povestit unul dintre jurnaliştii Wired o scenă devenită emblematică despre stilul lui Jobs. Era o dimineaţă din 2006, cu aproape un an înainte; demonstraţia prototipului mergea prost, din nou. În sala de conferinţe din sediul Apple, câţiva dintre inginerii de top se chinuiau să testeze dispozitivul care s-a dovedit însă un dezastru - nu numai că avea probleme, pur şi simplu nu funcţiona, convorbirile se întrerupeau, bateria nu se încărca până la capăt şi lista părea să nu se mai termine. La finalul prezentării, Steve Jobs a aruncat o privire pătrunzătoare, rece şi dură, câtorva dintre ingineri, spunând: "N-avem încă un produs". A fost mai înfiorător decât una dintre cunoscutele lui ieşiri nervoase, reacţie cu care toată lumea ar fi fost obişnuită. "A fost una din puţinele dăţi când m-a trecut un fior pe şira spinării", a povestit sub anonimitate unul dintre inginerii prezenţi la acea întâlnire.

Implicaţiile situaţiei erau cât se poate de grave. Telefonul urma să fie piesa de rezistenţă a următorului eveniment Macworld şi, dacă nu era gata, totul risca să se transforme într-un fiasco, criticii lui Jobs ar fi ajuns în al nouălea cer, iar acţiunile Apple la bursă ar fi avut cu siguranţă de suferit. Ca să nu mai vorbim de reacţia celor de la AT&T, după un an şi jumătate de întâlniri secrete pentru negocierea condiţiilor de vânzare a unui telefon mobil. Pentru echipa de ingineri, următoarele trei luni au fost cele mai grele şi stresante din întreaga lor carieră, cu scandaluri zgomotoase, nopţi nedormite şi demisii. Şase luni mai târziu telefonul ajungea în magazine.