Energia eoliana, noul real-estate

Postat la 09 septembrie 2008 227 afişări

Declaratiile din ultima vreme legate de intentiile de investitii pe piata energiei eoliene, in conditiile potentialului relativ limitat al acestei piete in Romania, anunta o adevarata cursa intre proiecte, la capatul careia unele dintre ele vor ramane doar la nivel de intentie ori se vor pierde pe parcurs.

De asemenea, tarile UE si-au insusit si directiva care spune ca, in 2010, 33% din consumul intern de energie sa fie produs din surse regenerabile, urmand sa creasca pana la 35% in 2015 si 38% in 2020. Romania are deja o cota destul de mare din productia de energie din surse regenerabile, data fiind energia hidro, care reprezinta acum un sfert din productia interna de energie, dar UE ar accepta bucuroasa si mai mult: “Energia hidro ajuta mult, desi ridica ceva probleme de mediu fata de energia eoliana, care produce zero poluare; potentialul hidro este deja exploatat in proportie de 80-90%, iar ceea ce se mai poate face este la scara mica - microhidrocentrale cu maxim 10 MW”, spune Alexandru Teodorescu.

 

Daca din hidro nu se mai poate scoate mult, potentialul eolian al Romaniei la care se gandesc acum mare parte din investitorii de pe piata de energie electrica este estimat de Wind Expert la 18.000 MW. Conform lui Teodorescu, sunt insa multe constrangeri, legate in special de amplasare - zonele cu cel mai bun vant sunt in varful muntilor, unde este aproape imposibil de ajuns sa construiesti centrale eoliene - si de accesul la retea, in conditiile in care Transelectrica a anuntat de mai multe ori ca deja a acordat licente pentru cei 2.000 MW pe care i-ar putea suporta reteaua actuala a Romaniei. Atat Teodorescu, care a acordat consultanta in ultimii doi ani pentru proiecte eoliene care insumeaza 295 MW, cat si ceilalti investitori de pe piata spera insa ca Transelectrica si companiile de distributie a energiei electrice sa faca investitii prin care sa creasca puterea de absorbtie a retelei.

 

Conform informatiilor furnizate de companie, Transelectrica a primit cereri de racordare la retea pentru 4.000 MW instalati in turbine eoliene, respectiv 25% din puterea totala la nivel national si peste posibilitatile retelelor existente, dar pentru inceput vor putea fi integrati in sistem pana la 1.500, maxim 2.000 MW. “Sistemul energetic national nu are cum sa preia 12.000 MW in anii urmatori, maximum fiind 2.000 MW, respectiv 3.000 in 2013”, a declarat Stelian Gal, directorul Transelectrica. El este de parere ca, cel putin pentru moment, mare parte din proiectele care vin spre avizare catre compania pe care o conduce nu au sanse de a se realiza, pe de o parte din cauza faptului ca nu toate proiectele sunt complete, iar pe de alta parte deoarece investitorii nu vor fi dispusi sa astepte pana cand sistemul va suporta conectarea unei cantitati mai mari de energie eoliana.

 

“Atingerea capacitatii maxime in reteaua actuala nu va duce neaparat la blocarea investitiilor in centrale eoliene, ci la o esalonare in timp a acestora, in paralel cu derularea lucrarilor de intarire a retelei de transport si de aparitie a unor noi unitati de echilibrare a sistemului electroenergetic”, spune Stelian Gal. Directorul Transelectrica se refera la faptul ca aparitia unor capacitati de productie cu combustibili clasici (gaze, carbune) ar echilibra reteaua si ar putea ajuta la marirea procentului de energie eoliana. Cu alte cuvinte, Transelectrica vorbeste de o limita de 2.000 MW pentru energie eoliana din cauza actualului mix de productie de pe piata (energia eoliana, nefiind previzibila, la fel ca energia hidro, trebuie sa poata fi inlocuita de urgenta cu cea din combustibili clasici si de aceea nu poate depasi 15%-20% din intreaga productie de pe piata). Insa in timp, odata cu punerea in functiune a mai multor centrale clasice, sistemul ar putea accepta mai mult. Oficialii Transelectrica vorbesc si de varianta in care investitorii in energie eoliana ar putea sa-si creeze propriile centrale clasice, pentru a asigura flexibilitatea sistemului. “Fezabilitatea investitiei in centrale eoliene este privita in mod diferit de catre diversi operatori: producatori de energie din surse conventionale, distribuitori, producatori, furnizori, fiind intotdeauna strans legata de sinergiile care se pot crea cu activitatile de baza”, spune Corneliu Dica, director al Eolica Dobrogea Schweiz, un joint-venture intre compania romaneasca Rokura si firma elvetiana NEK Umwelttechnik AG. Dica a facut parte din echipa care a pregatit si a negociat proiectul de 1.600 MW vandut catre Iberdrola, iar acum lucreaza alaturi de acestia pentru implementare.

 

Intr-adevar, constructia de centrale pe gaz este pe lista de investitii in Romania a grupurilor europene care au anuntat cele mai mari proiecte in aria energiei eoliene: cehii de la CEZ (prezenti din 2004 pe piata     de energie electrica prin Electrica Oltenia) si spaniolii de la Iberdrola (care nu au deocamdata nicio afacere in Romania). Ambele companii au cumparat proiecte de la dezvoltatori, care au alocat bugete unor echipe locale pentru achizitia terenurilor si obtinerea de autorizatii, astfel incat sa le poata vinde cu randament maxim unor companii internationale.

 

“Boom-ul energiei eoliene a putut fi o metoda de imbogatire pentru companii locale care, chiar fara know-how in acest domeniu, au putut sa-si asigure teren in putinele zone in care se pot dezvolta astfel de proiecte”, spune Markus Piuk. Avocatul precizeaza insa ca, atunci cand se ajunge la etapa dezvoltarii efective a parcului, este necesar know-how si mai ales o pozitie puternica intr-o piata vestica pe piata eoliana, pentru ca proiectul sa aiba acces la turbine. Asadar, pentru oamenii de afaceri locali exista sau mai bine zis a existat o oportunitate, conditia fiind fie sa se asocieze din timp cu un partener experimentat, fie sa vanda proiectul.

 

“Dezvoltarea proiectului si constructia centralei constituie doar prima etapa, care este urmata de faza operationala, de tranzactionarea energiei produse, de intretinere, astfel ca doar marile companii isi pot permite investitii de 1,5 milioane euro/MW instalat si comercializarea eficienta a unor cantitati de 1,5 TWh/an”, spune Corneliu Dica.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/energia-eoliana-noul-real-estate-3160689
3160689
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.