Cheltuim anual 70 de milioane de euro pe operaţii estetice. Sânii sunt obsesia numărul unu

Autor: Razvan Muresan Postat la 17 noiembrie 2013 3929 afişări

Piaţa de chirurgie estetică are o valoare de 70 de milioane de euro, generată de 200 de doctori şi de aproape 100.000 de intervenţii pe an. Se pot însă măsura în bani efectele frumuseţii?

Medicul Adina Alberts Cataramă remarcă o scădere de circa 15% a pieţei faţă de anul precedent, cauzată de contextul economic general: „Un aspect care ne-a afectat major a fost introducerea, în plină perioadă de criză economică,  a TVA-ului de 24% pentru toate serviciile medicale de înfrumuseţare, începând cu luna martie 2013". Efectele asupra marjelor de profit de 20-30% ar urma să se observe în perioada următoare, dat fiind că noua taxă nu a modificat semnificativ preţurile în piaţă, ci a fost suportată de clinici, iar „profitul multor intervenţii estetice a devenit negativ„. Medicul Radu Ionescu observă că, până în acest an, piaţa serviciilor de chirurgie estetică nu a fost afectată serios de scăderea economică, „ci mai mult a existat o angoasă la nivel psihic, iar pacienţii se informează mai bine înainte de a lua o hotărâre, dar cheltuiesc aceiaşi bani".

Cei aproximativ 100.000 de clienţi ai acestor servicii de pe piaţa din România aduc un plus afacerilor existente deoarece chirurgii remarcă un grad crescut de fidelitate în rândul celor care au trecut pe la estetician. După prima intervenţie efectuată, mai bine de jumătate dintre pacienţi revin în cabinetul medical pentru noi ajustări corporale, iar marketingul viral este de fapt principalul mod prin care esteticienii îşi fac reclamă: „Epoca destul de confuză pe care o traversăm ne face să ne practicăm meseria bazându-ne doar pe această metodă de promovare", mai spune Adina Alberts Cataramă.

Interesant este că, dincolo de clinicile specializate în chirurgie estetică şi de diviziile dedicate ale marilor lanţuri din ţară, şi cei care ofereau servicii stomatologice au decis să atace clienţii interesaţi de botox şi de acid hialuronic. Oana Taban, şefa Dent Estet, a introdus noul sistem în urmă cu patru ani, iar dentiştii profită de anestezia făcută în timpul procedurilor dentare pentru a interveni la nivel estetic: „Este un model care funcţiona deja în străinătate şi faptul că vii cu un serviciu în plus, în afară de cel dentar, pentru îmbunătăţirea esteticii este un avantaj în plus pentru pacient„. Circa 10% din cifra de afaceri a Dent Estet este generată din astfel de servicii, însă tendinţa a fost deja adoptată şi în rândul celorlalţi jucători din medicina dentară. „Sunt şi eu o victimă a acestor servicii, iar faptul că încrederea în sine este stabilă şi eşti perceput ca fiind mai plăcut contează", rezumă Oana Taban. 

Operaţiile estetice influenţează în mod pozitiv dispoziţia generală a persoanelor care apelează la astfel de intervenţii, oferindu-le o stare psihică optimistă şi o încredere mai mare, arată un studiu realizat de cercetătorii germani de la universităţile Ruth şi Basel. Cercetătorii celor două universităţi au publicat în Revista Clinical Psychological Science un studiu legat de efectele pe care le au operaţiile estetice asupra psihicului. Aceştia au comparat un grup de 544 de persoane care au recurs pentru prima dată la o operaţie estetică cu alte două grupuri: 264 de persoane care au vrut să îşi facă o operaţie estetică, dar au renunţat, şi un grup de 1.000 de persoane care au declarat că nu s-au gândit niciodată la asta. În final, comparativ cu cele 264 de persoane care au renunţat, persoanele care au optat pentru o astfel de intervenţie aveau o stare psihică pozitivă, încredere ridicată în sine şi o stare de bine în general.

„În situaţia ideală în care toţi ne-am permite financiar astfel de îmbunătăţiri, injectarea cu toxină botulinică şi atenuarea ridurilor cu acid hialuronic ar fi la fel de des solicitate ca un tuns sau un vopsit la coafor. Să ai grijă de tine este un semn de respect faţă de propria persoană, dar şi de consideraţie faţă de cei din jur", spune Adina Alberts Cataramă.

Potrivit cercetătorilor, intervenţiile chirurgicale estetice reprezintă, în definitiv, o schimbare de imagine ce este resimţită intens de către psihic. Acestea pot schimba total optica vieţii, planurile personale, profesionale şi, nu în ultimul rând, percepţia celor din jur. Doctorul Silvia Stănculescu crede însă că este important ca pacienţii să înţeleagă că nimeni nu poate face minuni: „Pacienţii care optează pentru intervenţii chirurgicale de înfrumuseţare şi nu au o percepţie obiectivă asupra rezultatelor ce vor urma ajung să fie dezamăgiţi. Tocmai de aceea îmbunătăţirea este cel mai bun termen pentru descrierea efectelor acestor operaţii şi nu minuni sau vreo schimbare radicală a imaginii". 

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/cheltuim-anual-70-de-milioane-de-euro-pe-operatii-estetice-sanii-sunt-obsesia-numarul-unu-11691274
11691274
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.