Iar puterea economică a Chinei devine din ce în ce mai vizibilă, astfel că întrebarea care trebuie pusă e următoarea: va deveni Asia principalul pol economic al lumii? „Deocamdată există doar o tendinţă în această direcţie: China, Rusia sau India sunt economii care s-au dezvoltat pe baza capitalului american şi european; marile companii acolo au început să investească, iar asta a creat o dependenţă care stă la baza unei posibile încetiniri a ritmului de creştere chinez“, spune Mircea Coşea. „Nu cred că în următorii cinci ani China, alături de India sau chiar Rusia, ar putea să creeze un alt pol de putere economică.“ După cum explică el, proiectul rusesc euroasiatic nu merge, proiectul chinez de creare a unei bănci de dezvoltare şi chiar a unei monede proprii este şi el foarte greu de pus în practică. China depinde esenţial de rezerva americană de dolari, pentru că americanii sunt singurii care pot emite moneda. „China depinde în mod esenţial de exportul către Europa sau către SUA, deci deocamdată eu cred că lucrurile vor rămâne aşa cum sunt. Cred însă că va creşte foarte mult relaţia economică dintre firme, adică multinaţionalele din mai multe ţări vor avea schimburi de informaţii, schimburi tehnologice care vor depăşi raporturile statale.“ Atât timp cât economiile sunt determinant conduse de către multinaţionale, spune Coşea, şansele Asiei de a deveni centrul economic al lumii nu sunt foarte mari.

„Pentru noi contează foarte mult relaţia economică dintre China şi restul lumii - în mod cert nu putem suplini resursa umană chineză, dar vom putea prelua o parte din nevoile de manufacturare occidentale în momentul în care China nu va mai fi o opţiune din raţionamente politice“, remarcă şi Cătălin Olteanu. „După părerea mea, problemele apărute la nivel global ne sunt favorabile dacă ne vedem de treabă - marile corporaţii au început să îşi pună la adăpost afacerile din zonele de risc, şi aşa am beneficiat şi noi de creştere, pentru că România a arătat stabilitate. Va trebui să fim foarte atenţi la cum gestionăm relaţia cu aliaţii economici şi cum îi alegem, în funcţie de poziţia geostrategică pe care o avem.“

Kill Bill: volumul II (Despre criza din Orientul Mijlociu şi pericolul la care este supusă România)

Şi ajungem, astfel, la poate cea mai importantă temă de discuţie a anului 2016 – cu siguranţă cea mai sângeroasă – criza din Orientul Mijlociu. Nu doar lupta împotriva terorismului şi a grupărilor de acest fel, ci instabilitatea care domină întreaga regiune reprezintă un important motiv de îngrijorare pentru România.

„România a devenit, în urma evenimentelor recente, o zonă greu predictibilă din punctul de vedere al siguranţei pe termen mediu şi lung, o zonă care se prezintă din ce în ce mai mult ca o zonă victimă colaterală a conflictelor. Siguranţa şi stabilitatea sunt afectate în mod sigur şi nu facem niciun fel de efort pentru a demonstra că avem o politică activă care să contribuie la soluţionarea acestor probleme. Continuăm să avem o politică pasivă, recepţionăm tot ceea ce se întâmplă şi dăm răspunsuri de foarte multe ori incompetente sau superficiale“, crede analistul Mircea Coşea.

Lupta împotriva ISIS este, fără doar şi poate, cel mai important eveniment de anul acesta. Statul Islamic a ajuns în centrul atenţiei internaţionale în 2014, când a reuşit să ocupe mari teritorii în Siria şi Irak, şi a dobândit notorietate prin brutalitate, crime în masă, răpiri şi decapitări. În pofida atrocităţilor comise, gruparea a reuşit să atragă sprijin din întreaga lume musulmană, iar o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite s-a angajat să o distrugă.

Se crede că Statul Islamic este cea mai bogată grupare de militanţi din lume. Iniţial s-a bazat pe donaţiile unor contribuitori bogaţi şi ale unor organizaţii de caritate islamice din Orientul Mijlociu, dornice să îl înlăture de la putere pe preşedintele sirian Assad. Cu toate că aceste surse sunt încă folosite pentru finanţarea călătoriilor luptătorilor străini în Siria şi Irak, în prezent gruparea se autofinanţează în mare parte.