Oamenii de afaceri: Romania, de azi pe maine

Postat la 30 iunie 2009 86 afişări

Dupa mai bine de o jumatate de an de scadere economica, oamenii de afaceri inca mai cauta solutii pentru iesirea din criza. Interventia in forta a Executivului in economie sau incurajarea antreprenoriatului, pe baza unor strategii de stimulare cu precadere a anumitor sectoare, sunt cateva dintre propunerile lor.

ANDREEA VOINEA: Nici eu nu cred ca am atins fundul crizei. Cred ca economia reala nu a fost grav atinsa, desi o resimtim destul de puternic in sistemul financiar bancar, dar cred ca urmatorul val se va repercuta pe economia reala, incepand cu trimestrul patru al acestui an si chiar si mai grav in 2010. Din ce in ce mai multe businessuri vor da faliment, iar cele mici, fara putere financiara, vor iesi din piata. Vor fi foarte multe consolidari, achizitii, fuziuni, nu doar cu jucatori internationali, ci si intre firme romanesti. Foarte multi antreprenori romani erau foarte reticenti anii trecuti la potentiale fuziuni, dar cred ca aceasta perceptie se va schimba dramatic. Din punctul de vedere al pietei fortei de munca, vom vedea o reasezare a sistemului de valori. O sa se reaseze sistemul salarial si cred ca aceasta criza ii va pune pe foarte multi pe ganduri. Cred ca importanta performantei si a managementului de calitate va capata alte valente si vom asista la disponibilizari masive, clar.

MARIUS STANCESCU: In 2008 am avut 14.400 de falimente, se preconizeaza pentru sfarsitul lui 2009 aproximativ 20.000, chiar mai multe. Daca mergem pe o medie de 20-25.000 pentru urmatorii 3-4 ani, si sigur numarul lor nu va incepe sa se diminueze mai devreme de trei ani de acum inainte, vom ajunge sa eliminam din economie peste 100.000 de firme.

COSMIN ALEXANDRU: Cred ca brandurile romanesti vor creste daca vor avea acces la bani. Mi se pare foarte greu, daca bancile vor deveni si mai prudente decat sunt acum, pentru ca brandurile romanesti nu au in spate resurse importante. Eu ma gandeam ca bancile ar fi mai interesate sa sprijine brandurile romanesti cu mai putina expunere si pentru ca nu au riscurile pe care le au brandurile mari. Deja pe piata brandurilor foarte putine mai sunt branduri romanesti. Dincolo de asta, la cum ma uit la clientii mei si la cum vad piata, cred ca sfarsitul lui 2009 va fi foarte greu, cred ca vara va fi o perioada foarte grea. Alegerile prezidentiale vor fi o sursa de disfunctii serioase in sistemul economic. Efectul negativ de varf de criza va tine pana la jumatatea anului viitor dupa care, usor-usor, vom incepe sa mai respiram.

MARIUS STANCESCU: Consumatorul nu isi va schimba mentalitatea dupa sase luni de criza si nu va intelege ca trebuie sa se transforme dintr-un individ de shopping intr-unul de consum. Romanul va face shopping pana la ultimul leu si in ziua urmatoare nu se va mai prezenta la magazin pentru ca nu va mai avea cu ce sa cumpere. Romanul cheltuie pana nu mai are niciun ban si apoi sta acasa si isi deplange soarta. Avem alegeri la sfarsitul anului si impactul va fi semnificativ. Clar suntem pe panta descendenta si dupa aceasta vara, cand lumea stie ca afacerile nu se prea intampla, cred ca am constientizat deja ca nu ar trebui sa ne mai luam concediu, ci sa stam sa muncim in august. Cu toate astea, ne vom lua concediu in august si ne vom trezi cand ne intoarcem ca nu sunt facturi incasate, ca nu prea avem cu ce plati salariile. Se vor acutiza foarte clar dificultatile financiare, atat in mediul privat, cat si in mediul guvernamental. Toata lumea va suferi. Din pacate, dupa acest moment nefericit, din care 20% nu ne vom mai trezi in viata, din punct de vedere economic, va veni perioada de iarna, cand alte afaceri sunt dependente negativ de perioada de iarna - nu se construieste, nu se comercializeaza materiale de constructii. Dupa ce vom trece si iarna urmatoare, ne vom trezi prin martie cu un alt numar mare de morti pregatiti pentru ingropare. Cine crede ca la mijlocul anului 2010 vom atinge momentul in care sa ne revigoram cred ca este o persoana extrem de optimista. Nu cred ca se va intampla lucrul asta, pentru ca nu va fi timpul necesar ca un nou guvern sa aplice un nou program. Din punctul meu de vedere, tot anul 2010 va fi facut praf. Dar sunt de parere ca solutia iesirii din aceasta situatie, mai devreme sau mai tarziu, se afla doar in mainile statului, singurul care poate lua niste masuri radicale cu impact pozitiv.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/club-bm/oamenii-de-afaceri-romania-de-azi-pe-maine-4604013
4604013
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.