Vorbind de bursă, Wall Street a văzut repede în noua industrie şansa unor profituri speculative rapide şi sigure.

Începând cu 1965-1966, optimismul investitorilor a dus la tranzacţionarea rapidă a unor mari cantităţi de acţiuni şi a atras atenţia multor fonduri mutuale de investiţii. Acţiunile IBM, cum se aminteşte într-un articol din 1968 publicat în Fortune ("The Computer Industry's Great Expectations"), au crescut de şase ori între 1957 şi 1966, pentru ca din 1966 până în 1968 să se dubleze iar. Era pentru prima oară când o companie IT devenea, în termeni de capitalizare de piaţă, cea mai valoroasă companie a lumii. (Lumea nu a început cu Apple.)

Optimismul investitorilor a fost reflectat de un optimism nu mai puţin entuziast în rândul antreprenorilor. Aceştia au început să caute modele cât mai profitabile pentru afacerile lor, în care au început să investească, încurajaţi fiind de sprijinul bursei, sume impresionante de bani - câteodată peste puterile proprii de finanţare. Serviciile de dezvoltare de software personalizat nu au cea mai mare profitabilitate, mai ales când clienţii încep să solicite tot mai des contracte cu preţ fix, iar competiţia este din ce în ce mai intensă. Aşa încât trebuia căutat un model mai lucrativ.

Acest model a părut să fie acela al serviciilor informatice ca utilităţi, popularizat de cărţi precum "The Challenge of the Computer Utility" de Douglas F. Parkhill şi "The Future of the Computer Utility" de Cecil C. Barnett, apărute în 1966 şi 1967. Practic, modelul a fost cel preluat de la companiile de electricitate sau de telefonie. Companiile de utilităţi IT ar fi oferit servicii informatice întocmai ca o companie tradiţională de utilităţi, ascunzând de utilizatori detaliile tehnice ale unei tehnologii scumpe şi specializate şi percepând tarife sub formă de abonamente lunare sau per tranzacţie.

Pentru a lua un exemplu, Computer Sciences Corporation (CSC) a pornit în această perioadă mai multe proiecte de servicii tip utilităţi. Reţeaua Infonet era menită a servi nevoile de procesare de date economice a mii de firme mici şi mijlocii (ce nu îşi puteau permite un computer ele însele), Computax era un serviciu de calcul al taxelor şi impozitelor, iar Computicket - un serviciu de rezervare de bilete la teatru. Numai în Infonet, CSC a investit 100 de milioane de dolari, în achiziţionarea hardware-ului (mainframe-uri Univac amplasate în 20 de oraşe americane), dezvoltarea sistemului de operare şi dezvoltarea aplicaţiilor de business. Computer Applications Inc. (CAI) a investit milioane de dolari în crearea Speedata, un serviciu de gestiune a depozitului pentru băcănii, alte companii au investit în reţele de rezervări hoteliere ori în alte tipuri de reţele de servicii IT.

"Bula" utilităţilor IT s-a spart datorită escaladării incontrolabile a costurilor; pentru construcţia unui astfel de proiect trebuia investit în soluţii complete: de la mainframe-uri scumpe, infrastructuri fizice de comunicaţii şi console utilizator până la sisteme de operare şi aplicaţii economice. Anvergura ambiţiilor acestor proiecte pare azi uluitoare.

În al doilea rând, ce a grăbit moartea acestor frumoase proiecte a fost ieftinirea hardware-ului şi apariţia minicalculatoarelor. Acestea le-au oferit clienţilor posibilitatea de a-şi construi singuri, cu cheltuieli suportabile, propriile centre de calcul şi aplicaţii, ei nemaitrebuind să apeleze la furnizori externi pe care să îi plătească per tranzacţie efectuată ori cu un abonament lunar fix. Astfel, cererea pentru utilităţile IT a întârziat să se materializeze.

De unde în a doua jumătate a deceniului şase, pe culmea entuziasmului investiţional, raportau creşteri anuale impresionante, angajau efective impresionante de specialişti şi se listau la bursă cu rezultate foarte încurajatoare, companiile ce s-au lăsat atrase în proiecte de utilităţi IT la sfârşitul anilor '60 au sfârşit toate prin a raporta pierderi masive ori chiar prin a da faliment. Marea aventură a utilităţii IT a eşuat spectaculos la sfârşitul deceniului şi a lăsat o amintire durabilă în memoria tuturor. Istoria profesorului Martin Campbell-Kelly se opreşte în 1995, în mijlocul perioadei de aur a calculatoarelor personale. La mijlocul anilor 2000 însă, ideea companiei de utilităţi IT a renăscut iarăşi, cu puteri şi speranţe noi.