Videoconferintele au luat locul deplasarilor in strainatate

Postat la 10 noiembrie 2009 88 afişări

Daca in trecut sedintele unei companii se derulau in vesnica sala, acum tehnologia permite intrunirea a peste 700 de persoane din tari diferite in acelasi loc. Companiile salveaza timp si economisesc bani, iar angajatii nu mai recurg la scuza “am fost prins in trafic”.

Un factor important care determina companiile sa apeleze la tehnologia pentru videoconferinte il reprezinta criza economica, respectiv necesitatea de a reduce costurile. Analistii estimeaza pentru urmatorii trei ani o scadere semnificativa a calatoriilor in scop de serviciu si o crestere, cumva in compensatie, a gradului de penetrare a sistemelor de videoconferinta. Astfel, pana in 2012 aceste sisteme vor permite renuntarea la nivel mondial la aproximativ 2,1 milioane de bilete de avion, potrivit companiei de cercetare Gartner. Studiile facute in SUA estimeaza ca adoptarea unei strategii nationale de promovare a solutiilor de videoconferinta va facilita obtinerea unor economii de 3,5 miliarde de dolari (2,37 miliarde de dolari).

"Criza sau nu, nu cred ca pe viitor traficul va fi mai relaxat in marile orase si nu cred ca avioanele nu vor mai intarzia, motiv pentru care videoconferintele vor fi de foarte mare ajutor", comenteaza Razvan Atimariti, channel manager pentru Romania in cadrul Tandberg. "Exista insa si o tendinta generata de criza, vizibila in 2009, si anume orientarea companiilor catre solutiile mai ieftine", adauga el.

Piata romaneasca a sistemelor de videoconferinta va ajunge pana la sfarsitul acestui an la cinci milioane de dolari (3,38 mil. euro), in crestere cu 25% fata de vanzarile totale de aproximativ patru milioane de dolari (2,71 mil. euro) inregistrate anul trecut, potrivit estimarilor facute de oficialii Tandberg. "Ne asteptam ca piata sa creasca in continuare, avand in vedere ca tot mai multe companii incearca sa isi eficientizeze operatiunile si sa diminueze costurile", afirma Atimariti. Nu toate companiile au insa nevoie de un astfel de sistem. O companie mica nu o sa aiba nevoie niciodata de o audio- sau videoconferinta, iar, in al doilea rand nu toate firmele care vor folosi sistemul il vor utiliza pentru aceleasi scopuri, deoarece cu cat organizatia este mai mare, cu atat obiectivul ei se schimba, din minimizarea costurilor, in eficientizarea lor, este de parere Cristian Herghelegiu, general manager pentru Romania din cadrul companiei Central Europe On Demand (CEOD), care furnizeaza servicii online pentru clienti de business (hosting, infrastructura). Potrivit acestuia, companiile care au peste 20-30 de angajati si utilizeaza o platforma care cuprinde mesagerie, e-mail, un sistem de afisare de documente, partea de video si voice conference pot realiza reduceri de costuri ce pot ajunge chiar si pana la 60%.

"Eu am lucrat patru ani si jumatate la Microsoft Romania, in functia de coordonator al echipei de aplicatii de business. Acolo, in timpul sedintelor, oamenii comunicau prin mesageria interna", afirma Herghelegiu, precizand insa ca se utilizau foarte des si live-meeting-ul. "Erau conferinte mari, unde participau sute sau mii de angajati care trebuia sa voteze anumite proiecte sau schimbari ce aveau loc in companie, iar live-meeting-ul era foarte important." Astfel, toti participantii, indiferent unde se aflau, puteau sa urmareasca prezentarile PowerPoint si sa auda ceea ce se discuta. La CEOD "utilizam insa mult mai des componenta video; aici tot timpul avem doar videoconferinta si niciodata nu facem audioconferinta", precizeaza Herghelegiu.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/it/videoconferintele-au-luat-locul-deplasarilor-in-strainatate-5086878
5086878
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.