Echipa Green Horse lucrează acum pentru dezvoltarea Ligii Ultras. „Următorul pas mare este extinderea interna-ţională. De câteva zile ne-am îndreptat atenţia spre America Latină, urmând să intrăm mai puternic şi pe Europa, în est şi în sud.“ Caută naţiuni pasionate de fotbal şi au construit deja comunităţi de jucători în Turcia, Grecia, România, Brazilia, şi vor să crească mai departe, în Argentina şi restul Americii latine. Liga Ultras seamănă cu jocurile de fotbal management, în care accentul cade pe comunitate, pe discuţiile din cadrul comunităţii.

„Nu este un joc bazat pe aptitudini motorii, ci se leagă de deciziile luate, de tactica personală şi de strategia echipei. Face parte din aceeaşi categorie de jocuri ca şi eRepublik, partea interesantă fiind ce se întâmplă în cadrul comunităţii, al grupului, al echipei. Trebuie să pui la punct strategii, să vorbeşti cu ceilalţi, să vezi care sunt rezultatele, cum îşi foloseşte fiecare resursele de energie. Există un manager şi jucători; managerul trebuie să-i organizeze, iar oamenii trebuie să colaboreze şi să lucreze cu restul echipei; se creează nişte legături speciale, stabileşti tactica împreună cu ceilalţi, se iau decizii, în final depinde de tine, cât de mult de implici“, explică Lemnaru. Îmi spun, şi îi spun, că în aceste condiţii Liga Ultras s-ar putea transforma într-un soi de joc de antrenament corporatist; ei nu şi-au pus problema pentru aşa ceva. „Sunt oameni care se deconectează astfel, care cunosc alţi oameni, şi acestea sunt lucrurile care ne fac să ne simţim impliniţi. Mai departe, este o piaţă imensă şi credem că are un potenţial foarte mare, şi depinde de noi cum îmbunătăţim conceptul, cum îl aducem în faţa altor utilizatori noi.“

Dar, dincolo de joc şi comunitate, trebuie să vorbim şi despre bani, despre monetizare, cu toate că, în momentul de faţă, pentru Lemnaru este important numărul utilizatorilor activi. „În măsura în care ai oameni care îşi folosesc jocul, în-seamnă că ai format o piaţă. În momentul în care am analizat opţiunile de monetizare, din start am ales conceptul de freemium - jocul este gratuit şi poţi cumpăra bunuri cu bani. Conceptul freemium aduce cele mai multe beneficii pentru utilizator, iar dezvoltatorul îşi poate maximiza rezultatele financiare, pornind de la cei ce sunt dispuşi să cheltuiască şi avându-i şi păstrându-i pe cei care nu sunt dispuşi să plătească. Majoritatea, poate 90% dintre jucătorii care intră în joc, nu vor plăti niciodată“, spune Lemnaru.

Şi, spune antreprenorul, în lumea start-up-urilor IT trebuie să surprinzi, să ieşi în evidenţă, să arăţi că ai idei originale. „O mare parte din industria IT din România lucrează în outsourcing, iar noi nu vrem să facem lucrul acesta, nu vrem să copiem concepte, vrem să ieşin în evidenţă prin idei originale. Sunt foarte mulţi dezvoltatori în IT-ul românesc, dar mai puţini creatori. Creaţia, în IT, este o meserie diferită şi cea mai bună modalitate de a reuşi este, în primul rând, să dezvolţi propriile concepte.“

Pentru a crea lucruri, trebuie bani, şi pe oricine ai întreba, îţi va spune că finanţarea este marea problemă a zonei entuzi-aste de tineri care vor să pornească start-up-uri IT. Lemnaru are un punct de vedere uşor deosebit. „Este vorba de două lu-cruri, de multă muncă şi al doilea să treci de orice scuză care te-ar putea opri din ceea ce vrei să faci. Finanţarea nu este un scop în sine, este o modalitate prin care poţi ajunge mai repede acolo unde trebuie să ajungi. În momentul în care am pornit primele două start-up-uri, Naturaplant şi eRepublik, nu am găsit finanţare şi am început să învăţ programare şi să scriu linii de cod. Asta pentru că nu aveam altă opţiune decât să dezvolt eu. În momentul în care începi să scrii cod, să dezvolţi, să construieşti ceva, atunci lucrurile încep să se aşeze, începi să cunoşti oameni. Poate mai greu decât să găseşti finanţare este să investeşti într-un start-up cu potenţial. Când am plecat de la eRepublik nu aveam banii pentru a porni o companie cu viteza cu care doream şi am făcut acelaşi lucru, am început din nou să codez. Am trecut de la o companie cu 50 de oameni la doi oameni, din care unul coda.“