Alin Ivan cântă la pian, a fost un drum la care a renunţat la un moment dat, dar spune că muzica l-a ajutat în afaceri. „Muzica este expresia sonoră a matematicii, sunt legături între muzică pe de o parte şi algebră şi trigonometrie pe de altă parte. Dar în principal este pentru relaxare. Dacă faci ceva cu o emisferă a creierului, cu oricare, nu contează, şi pe urmă, în loc să te odihneşti, faci ceva cu cealaltă emisferă, te odihneşti mult mai repede şi mai profund. Cânt cinci minute şi mi se pare că am cântat zece ore.“ Şi, în contextul muzical, îmi vorbeşte de colaborarea cu operele din Bucureşti, Viena sau Cluj. „Opera din Bucureşti a fost clientul nostru. Opera din Cluj va fi clientul nostru, iar recent am fost la Viena, unde am lucrat pentru Opera de Stat. Ce cere o operă? Pentru Bucureşti am făcut un proiect de finanţare europeană, cu trei parteneri: Opera din Bucureşti, Opera din Milano şi compania noastră. Pentru opera din Cluj vom face nişte proiecte de cooperare, gândim nişte producţii. Nu ştiu ce va fi, presupun Wagner, deşi eu aş vrea altceva, şi o să găsim încă două instituţii pentru o producţie identică, cu aceiaşi cântăreţi, acelaşi dirijor, aceleaşi decoruri, doar orchestra va fi diferită. Avem astfel o eficientizare a spectacolului, pentru că este vorba de costuri împărţite la trei. De multe ori UE finanţează acest tip de colaborare între teatre şi este o chestie să faci o coproducţie cu nişte teatre austriece.“

La Viena Alin Ivan a participat la eficientizarea activităţii: maestrul de scenă a văzut în filmele americane că o casă este ridicată într-o singură zi. Toate materialele sunt pregătite şi totul merge cu o viteză fantastică. „Vreau şi eu ca oamenii mei să construiască aşa decorurile“, a spus maestrul de scenă. „Şi, prin anumite metode de consultanţă, am găsit zone de eficientizare a muncii. În general operele vor cam ce vrea o companie“, spune Ivan.

Logica muzicală se păstrează şi în relaţiile cu ceilalţi clienţi. „Consultantul poate fi şi cu stea în frunte, dacă managerul nu e cu stea în frunte, combinaţia este aiurea. Dacă şi consultantul, şi managerul ştiu despre ce este vorba, atunci combinaţia funcţionează. Lumea zice că violonistul are vioara, trombonistul are trombonul, gornetistul are goarna, dirijorul are în schimb orchestra. Cumva fals, pentru că dirijorul nu cântă direct la un instrument, ci se exprimă prin intermediul orchestrei. La fel şi eu, mă exprim prin managerii cu care colaborez, este un rol asemănător cu cel al dirijorului.“ Dar există manageri „cu stea în frunte“?, întreabă jurnalistul. Da, răspunde consultantul. „Îi găsesc printre cei «tineri», adică de 45 - 50 de ani, generaţia de decreţei, care vor să facă schimbări şi vor să mişte lucrurile.“ Sunt clienţi care muncesc, care trag pentru companiile lor şi care vor, sunt clienţi de categoria A. Oameni care vor nu neapărat bani, ci vor o companie de top. Şi de ce nu merg lucrurile în România, dacă există astfel de oameni? „Dar merg! Merg pe zona asta. Lucrurile se strică când se bagă politicul. Dacă politicul îşi vede de treaba lui, de administrarea generală a ţării, şi nu de administrarea companiilor, atunci lucrurile merg. Iar politicul s-a manfestat ciudat, printr-o permanentă devalizare a resurselor, resurse generate de plătitori, şi prin gâtuirea companiilor.“