Mutaţia majoră a industriei IT

Postat la 21 iunie 2013 1316 afişări

O sumă de anunţuri ale marilor companii care au definit şi marcat industria IT par să prefigureze o mutaţie majoră care ale loc acum în industrie - transformarea afacerii cu hardware într-un business de comodităţi. Principala cauză a acestei transformări este cloud computingul, iar cifrele o dovedesc.

Mutaţia majoră a industriei IT

AŞADAR, SĂ ÎNCEPEM CU ÎNCEPUTUL: „THE TOP LINE", VENITURILE. Din punct de vedere al vânzărilor, 2012 a fost pentru toate companiile menţionate un an de scădere faţă de cel anterior. De unde 2011 a marcat vârful revenirii după căderea din 2008-2009, 2012 a adus o nouă scădere care legitimizează temerile economiştilor în privinţa unei crize în formă de W. În privinţa Oracle, la care anul fiscal se termină la 31 mai, cifrele financiare pentru 2012 nu sunt încă disponibile, urmând să fie publicate la sfârşitul lui iunie.

Scăderea vânzărilor a fost mai accentuată la Dell şi HP, ceva mai uşoară la IBM, aproape nesemnificativă la Intel. Pentru Oracle aşteptăm, cum spuneam, raportul anual de la sfârşitul lui iunie. Drept concluzie preliminară, putem spune că mediul de afaceri a fost în 2012 unul defavorabil pentru întreaga industrie, ori măcar mai puţin favorabil decât în anul precedent.

În privinţa profiturilor nete („the bottom line„), situaţia stă diferit, iar cifrele ne dau câteva indicii despre care dintre cele cinci companii a gestionat mai bine criza şi care mai rău. În ciuda recesiunii şi a vânzărilor în scădere, IBM şi-a crescut profitul net, ceea ce poate să indice o creştere a eficienţei operaţionale, un control superior al costurilor, o relaţie mai bună cu furnizorii etc.

Intel se adaptează la epoca „post PC„ - în fond PC-uri, tablete sau telefoane inteligente, toate trebuie să folosească un procesor. Intel nu lucrează doar cu Dell şi HP, care au vânzări în scădere, ci şi cu alţi producători precum Lenovo, Acer etc. Cu toate acestea, dependenţa destul de mare faţă de afacerile Dell (care a adus 14% din cifra sa de afaceri în 2012 a Intel) şi HP (15% din cifra de afaceri) a făcut ca Intel să raporteze de asemenea profituri nete în scădere cu aproape două miliarde de dolari. Dar asta nu e singura explicaţie.

Cât despre Dell, profiturile sale nete au avut o scădere semnificativă pe fondul diminuării cererii de computere personale.

HP A RAPORTAT O PIERDERE MASIVĂ, DE APROAPE 15 MILIARDE DE DOLARI, însă această pierdere trebuie interpretată nuanţat. O privire atentă asupra bilanţului pe 2012 ne arată că pierderea provine din reevaluarea mărcilor de piaţă din portofoliu („goodwill„), care sunt active intangibile, adică de reevaluarea valorii brandului unor companii achiziţionate anterior, care s-a diminuat între timp. E vorba de Compaq, cumpărată de HP în 2002 pe 24 miliarde de dolari, şi de Autonomy, cumpărată în 2011 pe 10 miliarde de dolari.

În cazul Autonomy au apărut în noiembrie 2012 semnele unor nereguli financiare semnificative, care ar fi împins nejustificat în sus valoarea companiei în momentul achiziţiei de către HP. Cu atât mai rău pentru HP, care a plătit prea mult pentru prea puţin (este din nou pomenit numele lui Leo Apotheker, CEO al HP la momentul încheierii acestei tranzacţii care a fost concediat ca urmare a ei), însă există şi o latură bună a poveştii: scăderea semnificativă a impozitului datorat de HP la sfârşitul lui 2012. O privire rapidă asupra cash-flow-urilor ne dă încă o serie de indicii asupra comportamentelor celor cinci companii şi a modului în care au reacţionat ele la noul mediu economic.

Cash flow-urile operaţionale indică abilitatea companiilor de a genera lichidităţi din activitatea de bază şi sunt considerate un indicator principal al sănătăţii „motorului„ companiei studiate. Performanţa IBM de a menţine aproape constante fluxurile de cash în condiţiile scăderii vânzărilor este remarcabilă. Celelalte companii au înregistrat un declin semnificativ. Despre Oracle urmează să aflăm la sfârşitul lunii, iar la HP se continuă tendinţa negativă din anii trecuţi, ceea ce indică o problemă structurală mult mai gravă decât simpla scădere a profitului net. Cash-flow-urile negative din investiţii indică fluxuri de bani ieşiţi din companie, adică efectiv cheltuieli efectuate pentru creşterea capacităţilor de producţie, pentru achiziţii ale altor companii ori, mai general, pentru extinderea activităţii de bază. Cash-flow-uri pozitive din investiţii indică vânzări de active, adică restrângeri de activitate ori externalizarea unor segmente. Deloc surprinzător, atât HP, cât şi Dell şi-au redus semnificativ investiţiile în exerciţiul financiar încheiat. Asta dă o măsură mai clară a dificultăţilor prin care trec aceste două companii: profiturile lor au fost în scădere chiar în condiţiile scăderii semnificative a cheltuielilor.

De cealaltă parte, Intel şi IBM şi-au crescut semnificativ investiţiile, profitând de preţurile scăzute apărute în contextul crizei. Ceea ce reprezintă o strategie foarte bună, dacă ţi-o permiţi. Într-adevăr, pe lângă alte achiziţii mai mici, Intel a cumpărat în 2011 McAfee, companie importantă în domeniul securităţii informatice, contra sumei de 6,7 miliarde de dolari. Iată cealaltă explicaţie a profiturilor nete în scădere faţă de 2011, de care aminteam mai devreme. Iar la IBM performanţa creşterii profitului net este din nou remarcabilă în condiţiile creşterii simultane a investiţiilor.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/it/mutatia-majora-a-industriei-it-11000039
11000039
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.