Lecţii de monetizare de la Facebook. Reţeaua de socializare devine tot mai mult o maşină de făcut bani

Postat la 08 august 2014 1866 afişări

Atunci când Mark Zuckerberg începea să codeze în dormitorul său de la Harvard reţeaua socială care avea să schimbe lumea, puţini şi-ar fi închipuit că în mai puţin de zece ani toată acea tehnologie urma să încapă pe un ecran de 11 centimetri. Însă Facebook a reuşit să se adapteze schimbărilor şi să se apropie tot mai tare de ceea ce Eduardo Saverin, unul dintre cofondatori, şi-a imaginat încă din prima zi. Saverin îşi imagina ceva extrem de simplu: o maşină de făcut bani. Diferenţele de viziune dintre el şi Zuckerberg au reprezentat şi motivul pentru care Saverin a părăsit compania, în urma unei poveşti ce a făcut înconjurul lumii. Şi chiar dacă Zuckerberg a avut în minte imaginea unei reţele sociale nealterate de mesaje publicitare sau orice formă de advertising, presiunea investitorilor şi a celorlalte părţi interesate a fost prea puternică, iar Facebook a luat, în ultimii ani, acelaşi drum pe care toate ideile de succes îl iau: drumul către monetizare.

Lecţii de monetizare de la Facebook. Reţeaua de socializare devine tot mai mult o maşină de făcut bani

Noile „arme“ ale Facebook

Cea mai recentă facilitate introdusă de cei de la Facebook este butonul „Buy“, opţiune cu care Zuckerberg speră să îşi extindă cota din piaţa de advertising. Google este lider de piaţă detaşat, încasând 40% din banii cheltuiţi în publicitate pe segmentul online. Facebook se află pe a doua poziţie, cu o cotă de piaţă de 10%. Pe zona de internet mobil, diferenţa este semnificativ mai mică: conform eMarketer, Google deţine şi aici principala poziţie, cu 43%, urmat de Facebook cu 22%.

Prin introducerea noului buton „Buy“, Facebook încearcă să convingă mediul de afaceri că poate concura serios cu cei de la Google atunci când vine vorba de transformarea vizitatorilor în clienţi. Opţiunea de a cumpăra a mai fost testată pentru scurt timp în 2012.

„Pentru noi, cei din industria de online şi mobile marketing, această opţiune de a vinde produse pe reţeaua de socializare se poate transforma rapid într-o nouă goană după aur“, spune Liviu Dumitru, managing partner al Wizart Studios, companie specializată în servicii de social media. „Spaţiul de socializare devine acum o piaţă autentică pentru achiziţia produselor şi serviciilor. Suntem încrezători că utilizatorii vor îmbrăţişa noile schimbări, adaptându-şi uşor comportamentul de utilizare către noile facilităţi, întrucât funcţia «like» a devenit o unitate de măsură pentru brand awareness, iar comentariile şi share-ul pentru engagement şi brand advocacy. Procesul de achiziţie a intrat de ceva vreme în zona «social».

Dacă tot cheltuim bani pentru a ne promova pe Facebook, este logic ca deal-ul să fie închis tot aici, conversia va creşte mai ales datorită cumpărăturilor bazate pe impuls.“

„Mentions“ este o nouă aplicaţie destinată exclusiv celebrităţilor. Programul poate fi folosit doar de către persoanele publice verificate în prealabil de Facebook şi are scopul de a înlesni comunicarea dintre aceştia şi fani. Astfel, aplicaţia este concepută să permită actorilor, muzicienilor, atleţilor sau altor persoane cunoscute discuţii directe cu cei care le urmăresc activitatea. Ei vor vedea doar informaţiile sau postările care îi vizează în mod direct, fără a mai trebui să caute prin newsfeed sau mesaje publicitare. „Mentions“ aduce şi o modificare a timeline-ului, acesta fiind modificat pentru a include doar postările ce se referă la respectivul utilizator.

Personalităţile care folosesc „Mentions“ vor putea posta diverse informaţii sau deschide sesiuni de întrebări şi răspunsuri alături de fani. Momentan, aplicaţia este disponibilă doar în Statele Unite, însă va fi lansată la nivel internaţional după primele luni de funcţionare. „Aproape 800 de milioane de oameni urmăresc persoanele publice pe Facebook“, a scris Allison Swope, product manager al Facebook. „Săptămânal, aceşti oameni interacţionează de mai mult de un miliard de ori. Vrem să facem aceste interacţiuni mai plăcute.“

O altă inovaţie a echipei din Palo Alto este opţiunea „Save“, adică posibilitatea de a păstra o informaţie pentru a o citi ulterior. Este, spun specialiştii, o facilitate extrem de utilă deoarece newsfeed-ul se schimbă în mod constant, iar algoritmul Facebook face ca postările să fie livrate alternativ către diverşi utilizatori.

„Practic, oferta informaţională este puternic fragmentată, iar simpla citire a lucrurilor postate de alţii consumă foarte mult timp, mai ales în condiţiile în care cei mai mulţi verifică noutăţile în pauza de cafea sau în timpul călătoriei cu metroul“, spune Liviu Dumitru. „Pe lângă utilitatea evidentă pentru utilizatori, butonul de «Save» poate fi folosit pentru identificarea conţinutului de calitate.“

În lupta dintre două superputeri digitale, Facebook pare a fi compania mai progresistă şi cu o strategie mai coerentă. Google se concentrează pe protejarea cotei de piaţă deja deţinute, însă lipsa de inovaţie s-ar putea dovedi, mai devreme sau mai târziu, costisitoare. Compania lui Zuckerberg are mult de recuperat, dar schimbările implementate şi deschiderea către nou ar putea fi scurtătura pe care Facebook o caută.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/it/lectii-de-monetizare-de-la-facebook-reteaua-de-socializare-devine-tot-mai-mult-o-masina-de-facut-bani-13057953
13057953
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.