Antreprenorul care aduce nota de plată în 2.000 de baruri şi restaurante din România

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 24 martie 2015 15368 afişări

Antreprenorul spune că până acum, „din fericire“, nu a avut probleme cu plecarea personalului, dar a încercat mereu să fidelizeze angajaţii prin diferite metode, nu neapărat financiare; „ne distrăm împreună, de pildă“.

Pe lângă softurile dedicate domeniului horeca, Iulian Popescu a dezvoltat soluţii şi pentru zona de servicii electronice. Soft Tehnica a făcut în 2007 soluţii pentru două autorităţi de certificare pentru calificări, de pildă medici care trebuia să-şi ia semnătură electronică, avocaţi, farmacişti. „Cred că a fost prima autoritate care s-a bazat pe o soluţie dezvoltată în România, până atunci se foloseau produse aduse de peste hotare“, iar unul dintre câştiguri a fost că a învăţat mult despre securitatea serviciilor informatice.

„Am făcut propuneri şi lobby pentru a le implementa în administraţia publică, în domeniul evaluării proiectelor de cercetare, dar n-am avut succes tot timpul.“ Anul trecut firma antreprenorului s-a ocupat de informatizarea pieţelor din sectorul 4. Astfel, oamenii care încasează taxe în pieţe, pe închirierea tarabelor ori a cântarelor, sau abonamente lucrează pe tablete conectate la net printr-o soluţie web şi se pot monitoriza, din birouri, pe o imagine ca o hartă, toate tarabele care au fost plătite, cu ce sume şamd. „Şi astfel îţi poţi da seama, dintr-o singură privire, dacă există «scurgeri» din punct de vedere financiar. Până acum nu putea exista un astfel de control în timp real şi atunci suma încasată era mult mai mică“, adaugă Iulian Popescu. Drept dovadă, în prima zi de la implementarea sistemului încasările au crescut cu 30% pe fiecare piaţă.

Firma a mai dezvoltat un proiect conex, cu legitimaţiile de producător din pieţe; accesul în pieţe se face cu un card cu un cod de bare, iar clientul poate să scaneze codul de bare ca să afle de unde este, cu ce se ocupă. „De pildă dacă avea autorizaţie pentru brânzeturi nu aveai de ce să cumperi altceva de la ei. Aceasta este prima soluţie la care lucrăm pentru a oferi soluţii pentru zona administrativ-publică, să o facem mai eficientă“. Tot cu administraţia sectorului 4 firma este în discuţii pentru informatizarea sistemului de parcări şi are în lucru, la nivelul de arhitectură, un produs pentru primari (City Management), care trebuie să aibă la îndemână unelte performante pentru a lua decizii similare celor care se iau în companii, bazându-se pe lucruri virtuale, nu pe cifre, „pentru că majoritatea primarilor nu sunt contabili şi vor să vadă alte lucruri decât rapoarte contabile“. De pildă pot fi văzute pe o hartă cartierele, criminalitatea pe străzi versus investiţii şi câte taxe plăteşte acea zonă.

Tânărul antreprenor spune că nu vrea să vândă afacerea, dar ar ceda o parte din acţiuni pentru a avea posibilitatea să întărească businessul. „Am avut tatonări“; dar spune că nu e dispus să cedeze decât un pachet minoritar de acţiuni. „Ca latură de dezvoltare în termen de trei ani firma se va converti într-un SA, cu acţiuni cedate şi angajaţilor mai vechi, şi vreau să pun la punct un plan de recompensare pentru angajaţii cu vechime, să spunem, de peste trei ani.“

Una peste alta, după zece ani „probabil că spiritul antreprenorial s-a instalat mai bine şi sesizez la orice pas oportunităţi, în general în domeniul serviciilor, microproducţie. Sunt interesat şi de incubatoarele de afaceri, aş vrea să administrez unul“, conchide Popescu.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/it/antreprenorul-care-aduce-nota-de-plata-in-2-000-de-baruri-si-restaurante-din-romania-13782971
13782971
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.