"În nădejdea unei ameliorări a situaţiei materiale, situaţia mea materială fiind atât de grea încât locuiam o odăiţă de paiantă făcută de mama, în primăvara lui 1937 mă angajez la Societatea Adevărul în calitate de administrator tehnic. Angajarea mea la Adevărul era numai temporală, mi-am propus cel mult doi ani şi am consimţit la prelungire numai după repetatele stăruinţe ale doctorului Blumenfeld şi ale lui Otto Marcovici. În noul meu serviciu am avut de la început mari dificultăţi din cauza intrigilor şi diverselor interese care se ciocneau în această întreprindere".

"Devenisem şeful Serviciului Fotografic al Armatei şi, din mai 1925 până în toamnă, am lucrat numai fotografii militare cu un aparat personal, primul aparat de mare clasă pe care izbutisem să mi-l cumpăr. La înapoierea în Bucureşti am început să fac acasă încercări pentru a obţine fotografii în culori pe cale mecanică. (...) Datorită fotografiei încep să mă descurc. După 23 August văzând că cu greu s-ar putea să-mi recapăt drepturile, m-am hotărât să-mi iau independenţa şi cu banii câştigaţi pe ilustrate am început să editez cărţi pentru copii."

Fragmentele autobiografice ale ilustrului fotograf Nicolae Ionescu se încheie cu acuzaţia de antisemit, o armă redutabilă atunci când se dorea îndepărtarea şi chiar suprimarea cuiva în epoca Chişinevski. Marele artist a fost salvat de închisoare tot de evrei, mai precis de oameni de religie mozaică, oameni adevăraţi, care, însă, nu l-au putut scuti de percheziţii aproape zilnice, de persecuţii şi de şicane ce urmăreau prăbuşirea lui morală. În acele timpuri era infinit mai sănătos să fii minoritar decât român.

Mai mult pe Ziarul de Duminica.