Această obligativitate - ca studenţii să locuiască în colegiu - a făcut ca dezvoltarea oraşului să nu aibă nimic de-a face cu un campus. Nu sunt zone unde să locuiască exclusiv studenţi: după primul an în care locuiesc în colegiu, studenţii închiriază case pe care le împart (sharing houses); în toate cartierele din Oxford sunt case cu minim 2 şi maxim 10 dormitoare care se pot închiria pentru sume de la 1.000 până la 4.000 de lire. Apartamentele sau garsonierele sunt foarte rare şi scumpe (de la 200 de lire pe săptămână). Aşadar, chiar dacă are o rezonanţă universitară, Oxford nu arată ca un oraş universitar, ci ca o colecţie de case frumoase şi de oameni înstăriţi care îşi permit să locuiască acolo.

Deşi pentru cei mai mulţi oameni Oxfordul înseamnă universităţi, cei mai mulţi dintre localnici nu au de-a face cu ele. În Oxford mai sunt alte activităţi în care sunt angajaţi mii de locuitori din oraş. Cele mai mari sunt fabrica BMW şi baza militară. Fabrica de maşini a fost înfiinţată în 1910 (deţinută de Morris Motors), iar acum este deţinută de BMW care produce acolo modelul Mini. 4.000 de angajaţi lucrează la fabrica Mini (aşa cum este cunoscută în oraş), acesta fiind considerat cel mai bine plătit loc de muncă din oraş pentru oamenii necalificaţi. Un anunţ de angajare pentru 10 maşinişti în vara anului trecut a creat o ambuscadă la poarta fabricii, sute de oameni dorind să ajungă la interviu. Baza militară este formată din 10 cazarme în tot judeţul (Oxfordshire), dintre care cea mai mare este în Abingdon: 8.200 de oameni lucrează acolo şi peste 5.000 de familii depind de activitatea acestor baze în zonă. Dincolo de exerciţii şi de pregătirea forţelor armate, baza militară de la Abingdon este locul unde sunt aduşi toţi militarii căzuţi în luptă, iar de acolo sunt repatriaţi.

Mai sunt şi alte activităţi în Oxford care angajează sute sau chiar mii de oameni: producţia de bere, de haine (în special de uniforme şi de căciuli şi pălării), dar mai ales pub-urile, restaurantele şi cafenelele. Restauranul italian al lui Jamie Oliver, un restaurant thailandez ascuns pe o străduţă îngustă lângă High Street (Chiang Mai Kitchen), un altul franţuzesc pe Little Clarendon Street (Pierre Victoire) sau un restaurant cu peste 200 de locuri, non-profit şi cu un serviciu impecabil, situat chiar la colţul Bodleian Library (The Kitchen) sunt cele mai populare locuri unde poţi mânca în oraş. Desigur, asta la cină, pentru că la prânz trebuie să găsiţi un prieten cu care să luaţi prânzul la unul din colegii. Ritualul, mâncarea, modul cum eşti aşezat la masă în aşa fel încât să interacţionezi cu oameni pe care nu îi cunoşti fac parte din savoarea locului şi nu trebuie ratate.

Cafenele nu sunt foarte multe şi în general fac parte din lanţurile internaţionale (Starbucks, Costa Coffee, Prêt-à-Manger). Sunt însă şi câteva cafenele în care simţi că te afli într-un loc special: The Missing Bean Coffee House (tot lângă Bodleian), Grand Cafe (pe High Street, se marketează ca fiind cea mai veche cafenea din Anglia şi are o ciocolată caldă foarte bună) sau Queen's Lane Coffee House (pe strada cu acelaşi nume, este o cafenea din 1600). Despre pub-uri, numai de bine: sunt multe, în general aparţin aceleiaşi familii de zeci sau chiar sute de ani sau unor colegii (The Lamb & Flag este deţinut de St. John's College şi a adus anul trecut un profit de un milion de lire colegiului). Numele pub-ului este asociat şi cu o serie de burse pe care colegiul de acordă: bursierii Lamb & Flag studiază în general ştiinţe sociale. Se fac multe glume la Oxford pe seama burselor cu nume de pub-uri sau de alcool, dar ştim cu toţii, fără răutate, că britanicii iau foarte în serios socializarea şi toate licorile care vin odată cu ea.