Calea Victoriei redevine stralucitoare

Autor: Rosca Cristina Postat la 16 noiembrie 2010 86 afişări

Vechea si eterna artera de shopping a Romaniei incepe sa isi recapete stralucirea dupa ce in ultimii doi ani a suferit o lovitura de imagine.

Ultimul studiu al companiei de consultanta imobiliara MORE Real Estate Services contrazice insa aceasta afirmatie.

Potrivit studiului, in primul semestru din acest an chiria era de circa 55 de euro pe metru patrat, cu circa 60% mai mica decat in a doua jumatate a lui 2008, cand depasise 100 de euro pe metrul patrat. Mai mult, gradul de neocupare pe acest segment a crescut de la 5% la 25%, MORE Real Estate Services estimand reduceri de chirii de inca 5-15% in acest an: "Cea mai mare contractie a chiriilor a fost masurata in zonele unde preturile aveau niveluri foarte ridicate. Astazi, la numai doi ani de la inceperea crizei, chiriile insumeaza mai putin de jumatate din valoare". Acest lucru nu impiedica insa "Calea Victoriei sa fie perceputa ca fiind singura artera comparabila cu marile bulevarde ale capitalelor europene caracterizate ca fiind de lux, insa nu in totalitatea sa, ci doar pe segmentul care se intinde de la hotelul Radisson Blu pana la intersectia cu Bulevardul Elisabeta", potrivit studiului. Calea Victoriei este impartita astfel in trei zone, doua dintre acestea foarte bune din punct de vedere comercial, iar a treia, aproape de Piata Victoriei, secundara.

Intr-una dintre zonele bune s-a pozitionat si Mircea Sebe, cand a deschis la sfarsitul anului trecut magazinul Belstaff: "Experienta la mall nu mi se potriveste. Ma simt mai bine mergand din magazin in magazin".Cu brandul italian a luat contact in urma cu 5-6 ani la Londra, cand a probat o geaca "si s-a indragostit". Dupa ce a vizitat mai multe magazine si a studiat hainele si-a dat seama ca e un brand de viitor. Atunci a decis sa deschida in timp de criza, in speranta "ca ne vom reveni mai repede". Acum, Sebe recunoaste ca "rezultatele sunt mult sub ceea ce isi dorea", insa sta totusi bine, "data fiind situatia actuala".

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/calea-victoriei-redevine-stralucitoare-7711753
7711753
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.