Spune că a ales actoria întâmplător: după liceu nu ştia exact ce îşi doreşte să facă; şi, totodată, ca să evite meditaţiile impuse de părinţi în domenii care nu îi plăceau. „Când mă chinuiam la matematică, vedeam cum în blocul de vizavi mergeau la meditaţii la Petrică Gheorghiu alţi copii”, descrie el prima interacţiune cu actorul cunoscut pentru filme precum Terminus Paradis, Moromeţii, Astă seară dansăm în familie. Actorul l-a ajutat să intre la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti (în prezent Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale din Bucureşti), unde la vremea respectivă erau 20 de locuri, iar competiţia ajunsese la peste 20 de candidaţi pentru un loc. Îşi aminteşte că până atunci văzuse un singur spectacol de teatru – Păsările – despre care însă nu îşi aduce aminte mare lucru. Avea să compenseze mai târziu: în 1995 a fost admis la facultatea de actorie, acolo l-a cunoscut pe regizorul Cătălin Naum; pasiunea sa pentru teatru a crescut după ce a intrat în trupa Podul a universităţii. Experienţele teatrale mai puţin plăcute au început după absolvirea facultăţii, în 1999 (motiv pentru care nici nu a mai jucat în astfel de producţii vreme de circa opt ani şi s-a concentrat pe film). „Am plecat la Craiova ca angajat pentru trei ani; acolo am fost nevoit să dorm în cabina actorilor şi a fost groaznic”, rememorează actorul experienţa de la începutul carierei sale. În paralel cu această deplasare a început alături de colegul său Dragoş Bucur activitatea într-o firmă de casting. Dumitrache povesteşte cum Bucur jucase la vremea respectivă în filmul Marfa şi banii şi câştigase 3.000 de dolari, bani pe care i-a investit în firma de casting. „Agenţia aceea de casting a fost sursa noastră de venituri ani de zile: din ea am trăit, din când în când mai primeam şi joburi de actorie.” Au preferat să se orienteze spre alte surse de venituri decât cele din serialele TV, populare la vremea respectivă, iar castingul era alegerea logică fiindcă era conectată cu ceea ce ştiau să facă.

Agenţia a mers bine, mulţumită regizorilor Radu Muntean şi Dragoş Vîlcu (cu care este partener acum şi în teatru), potrivit lui Dumitrache, iar de acolo aventurile antreprenoriale s-au ţinut lanţ: cu banii câştigaţi prin intermediul agenţiei, cei doi actori şi-au cumpărat primul bar, Frame. „După şapte ani de muncă la agenţia de casting, m-am ales cu o Dacia Solenza şi un apartament luat cu credit; erau bani mulţi pentru noi, eram doi copii săraci din Drumul Taberei şi venituri de 1.000-1.500 de euro pe lună erau mult pentru noi.” Bogdan Dumitrache spune că au reuşit astfel să strângă fiecare dintre ei câte 30.000 de euro în trei ani; a împărţit suma în două: 15.000 au fost avansul pentru un apartament de două camere, iar cealaltă jumătate a fost partea sa de investiţie în barul Frame. S-au ocupat de acesta în intervalul 2000-2005. „Barul mergea, dar la un moment dat am obosit noi, nu e uşor să stai într-un bar, şi niciunul dintre noi n-a mai vrut să-l administreze”, glumeşte el. L-au lăsat astfel în administrarea barmanilor, care, profitând de un conflict legat de proprietatea spaţiului, au încheiat un nou contract cu firma care în urma unui litigiu a reieşit că deţine spaţiul, forţând astfel vânzarea acestuia. „După Frame am mai făcut alte baruri şi acum am ajuns aici”, rezumă continuarea drumului lor în afaceri. În urmă cu aproximativ patru ani, au lansat şi o platformă online dedicată castingurilor: aceasta este deschisă gratuit tuturor angajatorilor şi este monetizată în prezent printr-un comision plătit de utilizatorii care îşi fac cont pe aceasta pentru a avea acces la roluri. Crede că în prezent au ajuns la 130 de angajatori şi că s-au listat circa 2.000 de roluri anual. Aceasta există şi în prezent, dar Dumitrache spune că nu reprezintă concentarea lor principală, în contextul în care acum lucrează la dezvoltarea proiectului Apollo111. Despre piaţa locală a castingurilor, spune că este subdimensionată, la fel ca şi cea a producţiilor cinematografice realizate în România. „Este o piaţă mică – există mai multe agenţii de casting, cred că sunt până-n cinci firme importante care activează şi care iau cea mai mare parte din piaţă; sunt în acelaşi timp puţini producători, puţine proiecte care se desfăşoară.”

Potrivit actorului, piaţa este împărţită între film şi publicitate; iar din aceasta, 75%-80% este formată din publicitate, în condiţiile în care, în fiecare an în România se fac mai puţin de 20 de filme. Pe de altă parte, producţia TV aproape că a dispărut, actorii caută alte nişe pe care să se dezvolte şi să îşi suplimenteze veniturile – printre acestea se află şi dublarea, mai ales a desenelor animate, „joburi bune de oferit, din care un actor poate să trăiască”. Sumele medii pe care le poate câştiga un actor din România pentru proiectele de casting se situează între 500 şi 1.500 de euro pentru o zi de filmare a unui spot cu un plan de media de 12 luni – într-un pachet clasic format din televiziune şi internet. „Este o sumă mică, în contextul în care noi suntem una din puţinele pieţe în care mai folosim actori în publicitate, în celelalte ţări nu mai sunt folosiţi actorii, ci cu amatori, iar atunci când companiile solicită un actor, sumele cu care sunt plătiţi urcă foarte mult. Un producător care vine aici să producă nu este prost, înţelege că piaţa este mai jos şi că nu are de ce să ofere preţul de Londra la Bucureşti. Oferta lui se aliniază pieţei în momentul în care vine aici; uneori există posibilitatea să lucrezi cu actori din România pentru că este avantajos, în preţul cu care îl plăteşti pe el, îi plăteşti biletul de avion şi tot eşti sub preţul pe care l-ai plăti la el în ţară.”