"Sincer-ironia" unui romancier de geniu

Autor: Daniel Nicolescu Postat la 09 septembrie 2012 68 afişări

Un roman autoreflexiv cu titlu baroc, prin care Dave Eggers a atras atenţia publicului şi criticii americane şi care l-a înscris între finaliştii pentru Premiul Pulitzer: "Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor".

Este o poveste adevărată narată ca o ficţiune sau, dacă doriţi, o ficţiune care doreşte să pară o istorie adevărată: inventivă stilistic, tristă şi sălbatică, haioasă şi gravă în acelaşi timp. Are ton confesiv, dar, în acelaşi timp, se scaldă într-o undă înţepătoare de ironie - ceea ce i-a făcut pe critici să vorbească, în cazul său, despre "sincerony" (sincer-ironie).

Ce l-a îndemnat pe Dave, un autor de doar treizeci de ani, să-şi scrie memoriile şi să le drapeze în straie ficţionale? Un eveniment autobiografic răscolitor. Ambii părinţi i-au murit de infarct şi, respective, cancer, iar el, un tânăr abia ieşit din adolescenţă s-a văzut silit să devin capul responsabil al familiei şi să-l ia în grijă pe mai micul său frate, Toph, în vârstă de doar opt ani.

Ca să nu treacă drept cea mai tristă familie din cartierul unde locuiau, Dave îşi vinde casa şi pleacă spre San Francisco, unde va încerca să-şi construiască o nouă viaţă, devenind simultan tată şi frate mai mare pentru micuţul Toph. O lecţie existenţială, dar şi o mostră de scriitură de cea mai bună calitate.

Dave Eggers, "Opera sfâşietoare a unui geniu năucitor", Editura Humanitas fiction, Bucureşti, 2012

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/carte/sincer-ironia-unui-romancier-de-geniu-10041957
10041957
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.