Cadouri scumpe de Mărţişor: obiecte de artă scoase la licitaţie (FOTO)

Postat la 12 februarie 2012 268 afişări

Casa de licitaţii Artmark organizează în această lună Licitaţiile de Mărţişor, în cadrul cărora vor fi oferite mărţişoare de epocă, piese de artă decorativă de epocă, bijuterii şi tablouri.

Licitaţia din 21 februarie scoate la vânzare o selecţie de 172 de opere de dimensiuni mici, între care două picturi semnate de Nicolae Grigorescu: "Flori de măr" (ulei pe lemn, 23,5 x 14 cm, preţ estimat 30.000 - 50.000 euro) şi "Casă la Câmpina" (ulei pe pânză, 14,5 x 23,5 cm, preţ estimat 15.000 - 25.000 euro).

Cea de-a doua licitaţie, din 22 februarie, prezintă o selecţie de podoabe şi decoraţiuni, realizate din materiale preţioase în ateliere de artă decorativă faimoase în Europa. Aproape jumătate dintre cele 161 de loturi pornesc de la preţuri aflate sub 100 de euro.

Printre piesele scumpe scoase la licitaţie se remarcă Tabachera Fabergé din argint şi aur, purtând monograma princiară Trubeţkoi-Călinescu (180 gr, 2x 6 x 9,5 cm, preţ estimat 3.000 - 6.000 euro), realizată în atelierul de orfevrărie artistică, furnizor al Casei imperiale ruse.

Artmark şi asigurătorul său oficial, BCR Asigurări, oferă gratuit tuturor cumpărătorilor de opere de artă prin licitaţie "Asigurarea pentru protecţia investiţiei în artă". Prin intermediul acestui program, clienţii Artmark beneficiază de şase luni de protecţie a operelor achiziţionate împotriva riscurilor de pierdere sau distrugere. Asigurarea acoperă riscurile de transport, precum şi cele specifice pentru reşedinţa proprietarului.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/cadouri-scumpe-de-martisor-obiecte-de-arta-scoase-la-licitatie-foto-9227085
9227085
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.