Marius Boloş este un artist liric destul de atipic printre semenii săi. Un Gentleman la Bucureşti. Un bun simţ extraordinar, un suflet primenit în Ardeal, o dedicare în continuă învăţare a tehnicii muzicale şi un respect pentru colegii de breaslă şi artişti în general, care nu îi este pe măsură compensat.

de Georgiana Gheorghe,

colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

Pe basul Marius Boloş l-am remarcat acum 6 ani, când mi-am reluat obiceiurile din facultate, de a frecventa ritualic opera şi teatrul. M-a impresionat extraordinar de mult în rolul Méphistophélès, din „Faust“-ul lui Charles Gounod. A interpretat perfect rolul complex al personajului, de la ludic la diabolic, trecând prin toate nuanţele de caracter. În actul IV – Noaptea Valpurgiei – domina efectiv scena, chiar şi atunci când nu interpreta nicio arie. Mi se întâmplă rar să apreciez rolurile interpretate de bas sau bariton, întrucât urechea şi inima îmi sunt legate într-un fel straniu şi, la nivel mental, prin asociere cu rolurile negative în care ei sunt de cele mai multe ori plasaţi de compozitori, resping şi tonalitatea joasă a vocilor lor. Marius însă, vine să îmi mai îmbuneze această percepţie.

Am avut ocazia să discutăm de mai multe ori şi, de fiecare dată, personalitatea lui manierată, elegantă şi calină m-a ajutat să fac încă un pas către rolurile interpretate de bas-baritoni. Apogeul acceptării a fost chiar opera „Oedip“, recent montată la Opera Naţională Bucureşti, o operă dominată de voci masculine baritonale. Deşi îl iubesc pe Enescu, nu am putut merge să văd vechea montare a Operei bucureştene. Afişul cu distribuţia nu m-a convins. În noua montare în regia lui Stefano Poda, distribuţia este generoasă şi poţi alege.

Marius Boloş este un artist liric destul de atipic printre semenii săi. Un Gentleman la Bucureşti. Un bun simţ extraordinar, un suflet primenit în Ardeal, o dedicare în continuă învăţare a tehnicii muzicale şi un respect pentru colegii de breaslă şi artişti în general, care nu îi este pe măsură compensat, în opinia mea. L-am văzut în aproape toate operele în care are rol şi în mai multe concerte şi, de fiecare dată, am avut aceeaşi bucurie la final de spectacol. Ajuns la maturitate deplină în carieră sunt foarte curioasă cum va evolua, având în vedere ritmul foarte lent de proiecte noi în universul operistic românesc. Vă invit să citiţi interviul cu basul Marius Boloş şi să îl căutaţi pe afişele calendarelor operelor din ţară sau ale concertelor de la filarmonici, Ateneu sau Casa Radio.

În ce spectacole te pot vedea iubitorii artei lirice? Care este cea mai longevivă producţie a ONB în care ai rol?

Chiar dacă mai este puţin până la finalul stagiunii, sunt câteva spectacole pe care le am în repertoriu şi le joc în următoarea perioadă, aşa că vă aştept cu mare drag în sala Operei Naţionale din Bucureşti. Pe data de 10 mai va fi un spectacol „Don Carlo” de G. Verdi, în care interpretez rolul Marelui Inchizitor. Acest rol este unul care mă reprezintă şi pe care îl joc cu foarte multă plăcere. Pot spune că este unul dintre rolurile mele preferate. Pe data de 19 mai va fi un nou un spectacol „Tosca” de G. Puccini. Ambele spectacole au distribuţii de excepţie, Aurelia Florian şi Carmen Topciu, două voci remarcabile de talie internaţională. Apoi, la finalul lunii iunie, pe 29 şi 30, vom avea premiera operei mozartiene „La clemenza di Tito”. Regia poartă semnatura lui Tompa Gabor, iar scenografia, Adrian Damian.

Cea mai longevivă producţie a ONB în care mă regăsesc şi eu este spectacolul „Madama Butterfly”, de G. Puccini, a cărui montare împlineşte anul acesta 70 de ani.

Care rol îţi este cel mai aproape de suflet? Pe portativul cărui compozitor te simţi în elementul tău, simţi că timbrul tău se lipeşte cel mai bine?

Cred cu certitudine că în viaţa fiecărui artist al scenei lirice vine o vreme când ştie ce este „scris pentru vocea lui“. Wagner şi Verdi sunt, fără îndoială, în vârful preferinţelor mele. Admir genialitatea gândirii muzicale, de a sparge graniţele sonorităţilor tradiţionale pe care apoi le împletesc cu fragilitatea sentimentului pur. Astfel au reuşit să creeze opere atât de captivante şi profunde. Dacă mă raportez la rolurile de care sunt legat sufleteşte, acestea sunt cele care mă pun în dificultate şi pot scoate din vocea mea cele mai variate culori timbrale, conturând personaje intense şi complexe. Mă simt foarte apropiat de personaje precum Hagen din „Götterdämmerung” şi Marele Inchizitor din „Don Carlo”. Aceste roluri îmi permit să explorez întregul ambitus al vocii mele şi să transpun în muzică cele mai înălţătoare emoţii şi trăiri. Sunt un om norocos şi fericit pentru că pot trezi la viaţă un personaj dramatic sau comic şi pot împărtăşi această experienţă şi pasiune cu publicul.

Mi-aş dori ca R. Wagner să fie nelipsit în programul stagiunilor viitoare.

Se apropie vacanţa de vară dintre stagiuni. Ce proiecte ai pentru vară pe plan artistic?

Am câteva debuturi la care lucrez. Unul dintre ele îl reprezintă rolul toreadorului Escamillo din opera „Carmen” de Bizet.

Ai colaborări internaţionale, cu alte opere din Europa sau din afara spaţiului european?

Momentan nu am. Am avut câteva colaborări cu opere din Germania, Norvegia şi Bulgaria care mi-au adus mari satisfacţii profesionale şi au adus o valoare semnificativă proiectelor mele. Sunt şi în căutarea unei agenţii de impresariat artistic, deoarece în Europa funcţionează lucrurile mult mai bine aşa.

De trei ani, la începutul verii, ONB organizează Bucharest Opera Festival. Care este opinia ta referitor la acest ambiţios proiect?

Consider că Bucharest Opera Festival este o iniţiativă strălucită şi necesară în peisajul cultural al capitalei noastre. Este impresionant de văzut cum acest festival şi-a câştigat o recunoaştere internaţională în doar trei ani de la debut. Apreciez eforturile şi dăruirea managementului ONB în organizarea acestui eveniment, care aduce bucurie şi artă în inimile publicului nostru şi oferă posibilitatea de a vedea titlurile reprezentative ale celorlalte opere din România pe scena bucureşteană.

La ce festivaluri de operăţi-ar plăcea să mergi cu producţii ale ONB sau cu ale altor teatre lirice cu care colaborezi?

Visul meu este să cânt la Arena di Verona, unul dintre cele mai iconice locuri din lume pentru operă. Atmosfera istorică şi prestigiul acestei scene ar fi cu adevărat incredibil de experimentat, iar posibilitatea de a performa în acest cadru grandios ar fi o onoare fără egal.

Mi-ai spus că în afara rolurilor de operă, eşti activ şi în corul bisericii. Ce simţi că îţi aduce acum această colaborare? Făcând trecerea de la seminar către operăţi-ai dorit să nu pierzi legătura cu repertoriul coral de gen?

Colaborarea mea în corul bisericii aduce o dimensiune spirituală şi comunitară aparte. Este o modalitate de a mă conecta cu muzica sacrală şi de a împărtăşi această experienţă cu alţi credincioşi. În timp ce mă îndreptam către operă, mi-am dorit să păstrez legătura cu repertoriul coral deoarece consider că este o parte importantă a formării mele muzicale şi îmi îmbogăţeşte perspectiva artistică. De 18 ani, de când sunt în Bucureşti, activez constant şi în acest domeniu. Mi-am făcut mulţi prieteni aici şi am trăit momente foarte frumoase.

Cu ce alte instituţii culturale colaborezi pentru opere în concert? Te-am văzut destul de des la Casa Radio.

Colaborez cu toate instituţiile culturale din România, atât opere, cât şi filarmonici. Opera din Constanţa este singura instituţie unde încă nu am cântat, dar cu siguranţă se va ivi acestă oportunitate.

Ai un artist liric care te inspirăşi îţi este model?

Sunt foarte mulţi artişti pe care îi urmăresc şi îi admir, dar cel care mă impresionează cel mai mult este Luciano Pavarotti. Uneori îmi doresc să fi fost tenor... Admir nu doar talentul său vocal extraordinar, ci şi pasiunea şi devotamentul pe care le-a adus în fiecare interpretare, completate cu o tehnică vocală fără cusur. El reprezintă un model pentru mine prin dedicarea sa faţă de arta operistică şi abordarea sa autentică a muzicii. În afară de Luciano Pavarotti, îmi atrag atenţia şi alţi artişti lirici, printre care se numără basul italian Cesare Siepi, basul american Samuel Ramey şi basul finlandez Martti Talvela. Fiecare dintre aceşti interpreţi aduce unicitate şi profunzime în interpretările lor, contribuind la diversitatea şi bogăţia artei vocale.

Ce simţi că lipseşte universului artei lirice în România? Personal, am constatat ca sunt premiere destul de rare, se montează aceleaşi opere consacrate şi foarte cunoscute. Crezi că nu există public pentru titluri noi? Buget sau regizori?

Este adevărat că în România, în universul artei lirice, lipseşte uneori diversitatea în ceea ce priveşte selecţia operelor montate şi inovaţia în regii. Se montează adesea aceleaşi opere consacrate şi cunoscute. Există mai multe motive posibile pentru această situaţie, printre care pot fi incluse bugetul limitat, lipsa de resurse financiare pentru producţii mai elaborate, precum şi lipsa de regizori şi echipe artistice specializate care să aducă idei noi şi proaspete în interpretarea operelor. De asemenea, există uneori o teamă de a risca cu titluri noi din cauza incertitudinii în ceea ce priveşte atragerea publicului. Cu toate acestea, ar exista probabil un public interesat de titluri noi şi abordări creative, iar o mai mare diversitate şi inovaţie ar putea aduce un suflu nou în peisajul operistic din România. Un exemplu de luat în seamă este noua montare a operei „Oedipe” de G. Enescu de pe scena Operei bucureştene, în regia lui Stefano Poda şi conducerea muzicală a lui Tiberiu Soare, spectacol care s-a jucat cu casa închisă la toate reprezentaţiile şi care a reuşit să-l plaseze pe Enescu pe înaltele culmi ale geniului creator.   

Bio

Basul Marius Boloş abordează o variată paletă repertorială şi stilistică, timbrul şi tehnica sa fiind calităţi remarcate în lucrări de la Bach şi Mozart la Verdi şi Wagner, fiind unul dintre cei mai valoroşi artişti ai generaţiei sale.

Odată cu debutul în Regele Heinrich din opera „Lohengrin” de R. Wagner în 2011 pe scena Operei Naţionale Bucureşti sub bagheta maestrului Cristian Mandeal se conturează viitorul drum spre repertoriul de bas dramatic. Urmează apoi debuturi încununate de succes în Zaccaria din opera „Nabucco” şi Marele Inchizitor din opera „Don Carlos” de G. Verdi, Tiresias în opera „Oedipe” de G. Enescu, în Hagen din opera „Götterdämmerung” de R. Wagner.

Este solist angajat al Operei Naţionale din Bucureşti şi solist invitat pe toate scenele importante din România, atât ale teatrelor de operă, cât şi de concert.

A susţinut spectacole de operă şi concerte în Germania, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova şi Norvegia.

La formarea artistului au contribuit cursurile Facultăţii de Muzică din Oradea la clasa profesorului Marian Boboia şi numeroasele masterclassuri cu mari artişti ai scenei lirice: soprana Petra Lang şi Adrian Baianu (în cadrul Festivalului de la Bayreuth), Ionel Pantea, Nelly Miricioiu, Viorica Cortez, Mariana Nicolesco, Leontina Văduva, Marina Krilovici, Marcello Giordani.

A fost bursier al Studioului de Operă din Budapesta şi laureat al mai multor concursuri de interpretare.

A colaborat cu dirijorii Frederic Chaslin, Christian Badea, Cornel Trailescu, Cristian Mandeal, Iurie Florea, Adrian Morar, Tiberiu Soare, Vlad Conta, David Crescenzi, Iosif Ion Prunner, Alfaro Sainz, Jin Wang, Horia Andreescu, Marc Tardue şi regizorii Stefano Poda, Andrei Şerban, Stephen Barlow, Mario de Carlo, Valentina Carrasco, Vera Nemirova, Alexander Hausvater, Alexandru Darie, Plamen Kartalov.

ŒDIPE de George Enescu

tragedie lirică în patru acte (şase tablouri) pe un poem de Edmond Fleg

Durată spectacol: 3 h 15 min cu 2 pauze

Spectacol în limba franceză cu supratitrare în limba română

Regie, decor, costume, lumini şi coregrafie: Stefano Poda

Dirijor: Tiberiu Soare

Regizor asociat: Paolo Giani

Dirijori de cor: Daniel Jinga, Adrian Ionescu

Asistent coregrafie: Silvia Sisto

Asistent dirijor: Mircea Pădurariu

Asistenţi regie: Paula Stoica, Claudia Machedon

Coordonator cor de copii: Smaranda Morgovan

Coordonatori de balet: Monica Petrică, Antonel Oprescu

Personajele:

Oedip – bariton

Tiresias – bas

Creon – bariton

Păstorul – tenor

Marele Preot – bas

Phorbas – bas

Paznicul – bas

Tezeu – bariton

Laios – tenor

Iocasta – mezzosoprană

Sfinxul – mezzosoprană / contralto

Antigona – soprană

Meropa – mezzosoprană

O femeie tebană – mezzosoprană

LOHENGRIN de Richard Wagner

Libretul de Richard Wagner

Durată spectacol: 4 ore, cu două pauze

Limba germană cu supratitrare în limba română

Regie: Silviu Purcărete

Scenografie şi light design: Dragoş Buhagiar

Maeştri de cor: Daniel Jinga, Adrian Ionescu

Colaborator artistic regie: Rareş Zaharia

Asistent regie: Paula Stoica

Asistent decor: Vladimir Iuganu

Asistent costume: Andrada Chiriac

FAUST

de Charles Gounod

Libretul: Jules Barbier şi Michel Carré după „Faust“ de J.W. Goethe

Limba franceză cu supratitrare în limba română

Durată spectacol: 4 ore 30 min, cu 3 pauze

Regia: Alexandru Tocilescu

Scenografia: Cătălin Ionescu Arbore

Coregrafia: Alexa Mezincescu

Mişcarea scenică: Roxana Colceag

Asistent de regie: Ştefan Neagrău

Maeştri de cor: Daniel Jinga, Adrian Ionescu

Maeştri de repetiţii solişti: Laura Blică-Toader, Monica Petrică, Virgil Ciocoiu

Maestru de repetiţii ansamblu: Raluca Ciocoiu