Reportaj: De ce duc toate drumurile la Roma

Postat la 13 iunie 2013 3476 afişări

Dacă vrei să vizitezi Roma, aproape că te afli în postura ingrată în care frumuseţea oraşului, istoria sa şi tipicul italian preced orice ai vrea să descoperi nou într-o destinaţie de vacanţă. Şi, cu toate acestea, prima mea incursiune în Cetatea Eternă într-o vară călduroasă când se spune că oraşul este mort a fost mai mult decât surprinzătoare.

AŞADAR, DUPĂ CE MI-AM FĂCUT CHECK-IN-UL LA HOTEL, AM PORNIT AGALE, echipată comod pentru a descoperi de ce „toate drumurile duc la Roma„. Primul lucru care m-a surprins plăcut a fost faptul că oraşul degaja o energie aparte şi îmi transmitea o stare de bine şi de veselie. Deşi se spune că toată lumea fuge din Roma vara când sunt lungile concedii de sezon, vremurile s-au schimbat, iar oraşul îşi păstrează viaţa extrem de activă chiar şi în această perioadă. Ca urmare, fiecare piazzetta era înţesată de turişti care se odihneau în faimoasele pizzerii situate exact în stradă, savurau celebrul „il vero espresso italiano„ pe care localnicii au ajuns să îl denumească simplu caffe pentru că se consideră că reprezintă de fapt singura şi adevărata cafea care se poate servi.

Şi pentru că Roma în sine curge ca un film, care te duce, involuntar, cu gândul la faimosul „Vacanţă la Roma„ cu Audrey Hepburn si Gregory Peck în rolurile principale, pe care cred că îl cunoaşteţi pentru că a fost nominalizat la zece Premii Oscar, ei bine, nu mă pot abţine să nu vă relatez o scenă demnă de spiritul italian. Într-una din zile, cam pe la amiază, mă afundasem din nou pe străduţele centrului istoric şi mi-am zis că e momentul să mă odihnesc şi să mă răcoresc puţin la aerul condiţionat al uneia dintre cafenelele situate pe Via del Corso, una din faimoasele străzi dedicate nebuniei shopping-ului la Roma.

Am intrat, şi fără să exagerez, la bar cred că erau în jur de şapte, opt „italiano vero„, toţi traşi la linie, toţi la costume croite perfect după renumita modă a peninsulei, toţi cu ochelari de soare negri, compacţi, chiar dacă eram înăuntru!, bronzaţi cu acea tentă măslinie pe care oricine o visează care îşi savurau zgomotos şi în acelaşi timp tacticos espresso-ul din pauza de prânz. Puternicul sentiment pe care l-am avut a fost că ceea ce vedeam făcea parte dintr-un cadru de film care se turna parcă exact în acel moment, un tablou de eleganţă şi vivacitate a bărbatului chipeş italian din filme.

REVENIND ACUM LA CELE LUMEŞTI, VĂ RECOMAND SĂ NU RATAŢI SĂ VIZITAŢI ÎN ROMA COLOSSEUM-UL, o elipsă impunătoare de 188 metri lungime şi 156 metri lăţime, Columna lui Traian, Fontana di Trevi - cea mai faimoasă fântână barocă a Romei, de aproximativ 26 metri înălţime şi 20 metri lăţime, unde am aruncat şi eu un bănuţ, asta ca să pot să revin la Roma, conform legendei, Piaţa Navona, un loc plin cu restaurante stilate şi unde se desfăşoară aproape zilnic spectacole muzicale stradale sau Spanish Steps, în italiană „Scalinata della Trinità dei Monti„, care leagă Piazza di Spagna de frumoasa biserică Trinità dei Monti şi care se pare că sunt considerate cele mai largi trepte din Europa. Au fost construite între 1723 şi 1726 sub designul lui Francesco de Sanctis şi azi, o dată pe an, în timpul verii, găzduiesc un celebru spectacol de modă, servind ca podium.

O zonă aparte a Romei care potenţează frumuseţea oraşului din perspectiva magnificelor sale grădini şi a vegetaţiei aparte este zona Villa Borghese, al doilea cel mai mare parc public din Roma după Villa Doria Pamphili. Villa Borghese înglobează în cele 80 de hectare create în stilul naturalist englez al secolului al XIX-lea numeroase atracţii, un lac, temple, fântâni, statui şi multe muzee, printre care cel mai renumit este Galleria Borghese. Când vizitaţi Villa Borghese vă veţi da seama că veţi considera imensul parc - gradină un refugiu extrem de plăcut în faţa agitaţiei străduţelor din centrul istoric.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/turism/reportaj-de-ce-duc-toate-drumurile-la-roma-10963209
10963209
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.