Pe străzile din New York circulă 13.000 de taxiuri galbene, însă pentru a prinde unul trebuie să ai ceva noroc şi răbdare şi câteva minute la dispoziţie. „Uneori când încerci să îl iei din stradă stai şi câte 30 de minute„, spunea o newyorkeză ieşită dintr-un supermarket. Cu mai multe sacoşe în mână ea încerca să convingă un taxi să oprească, însă toate păreau ocupate şi grăbite către o destinaţie necunoscută.

La plecarea spre aeroport, respectiv spre casă, nu a trebuit să aştept „decât„ 30 de minute pentru un taxi. Aşteptarea am decis că a meritat când am aflat că şoferul era român, plecat din ţară la începutul anilor ’90 şi stabilit deja de câţiva ani buni (circa două decenii) la New York. Era primul român pe care îl întâlneam în scurta mea şedere în Marele Măr. Devenit între timp şi cetăţean american, românul vorbea despre America aşa cum ar face-o orice cetăţean model: „Este cel mai bun loc din lume.

Da, nu mai e la fel de bine ca în anii ’90 când câştigam peste 4.000 de dolari pe lună (preţul unui apartament în România la acea vreme, n. red.), însă şi astăzi o ducem aici mai bine ca în orice ţară din Europa„. Astăzi câştigă peste 2.000 de dolari, îşi întreţine familia din România, şi cu banii agonisiţi în timp şi-a cumpărat o casă şi şi-a construit un spaţiu comercial pe care îl are închiriat. Munceşte noaptea, câte 12 ore, şase zile pe săptămână şi împarte un apartament din Queens cu alţi patru români. Chiria era de circa 1.500 de dolari pentru toţi.

„O să mi se nască acum primul copil şi mă gândesc serios dacă să îi aduc pe ei aici sau să mă întorc în România.„ Pentru moment o să facă o vizită prelungită în ţară şi apoi decide. „Alţi români care au venit în SUA în anii ’90 şi-au cumpărat câte 20 de apartamente şi acum stau şi trăiesc din chirie. Eu eram copil atunci şi nu ştiam cum merg lucrurile„, îşi aminteşte el. Nu se plânge însă, pentru că după cum spune, acolo lucrurile merg şi este cel mai bun loc din lume.

The end.