Asia Centrală a fost, pentru aproape două secole, terenul de joacă exclusiv al Rusiei. Încă este, dacă vorbim de putere, dar în materie de bani China se mişcă foarte repede. Relaţiile se învârt în jurul petrolului şi gazelor naturale. Turkmenistanul asigură mai mult de jumătate din importurile chinezeşti de gaze. Acestea ajung aici prin trei conducte de 1.850 km, iar o a patra este pe cale să fie construită. China este singura naţiune străină căreia Turkmenistanul îi permite să foreze, în special în Galkynysh, a doua exploatare mondială de gaze ca mărime. Acţiunile în valoare de 5 miliarde de dolari pe care China le deţine la câmpul petrolier Kashagan din Kazahstan reprezintă una dintre cele mai mari achiziţii chinezeşti de acest tip. Xi a semnat, de asemenea, un contract de 15 miliarde de dolari pentru gaze naturale şi uraniu cu Uzbekistan.

În urmă cu doi ani, Rusia a anunţat o apropiere de China. Piesa centrală este reprezentată de două conducte de gaze naturale care vor asigura o cincime din importurile de gaze ale Chinei. Afacerea a întâmpinat câteva obstacole, dar, în general, cele două naţiuni au lucrat bine împreună, iar construcţia e pe cale să înceapă curând. Mai mult, China e pe cale să construiască o cale ferată de mare viteză de 7.000 km şi 242 miliarde de dolari, de la Beijing la Moscova, care va reduce cu 4 zile timpul făcut pe drum între cele două oraşe, momentan asigurat de Trans-Mongolian Express.

Varianta maritimă a Drumului Mătăsii va intra în Europa prin intermediul portului grecesc Pireu, finanţat de chinezi cu 260 milioane de dolari pentru extindere. De aici, căile ferate vor continua să se extindă în Balcani. Navele chineze vor ajunge şi în porturile din Lisabona şi Duisburg. Pentru a aduce această reţea şi în inima Europei, Beijingul a acceptat finanţarea cu 3 miliarde de euro a unui tren de mare viteză din Belgrad la Budapesta. Pe de altă parte, calea ferată de transport mărfuri de la Yiwu la Madrid, lungă de aproape 13.000 de kilometri, va muşca adânc din afacerile de transport naval, mai lente.

Raportat la beneficiile acestei expasiuni chineze în zona, Mihai Ionescu consideră că ţările europene depind de piaţa comunitară, însă toate fac eforturi pentru a pătrunde în zona extraeuropeană, inclusiv România. ”Noi, din păcate, în relaţia cu China suntem defavorizaţi, pentru că nu suntem capabili să facem faţă competiţiei produselor chineze. Suntem deja o colonie, în sens economic, a Uniunii Europene, şi ne ajunge aceast jug. Să ne luăm încă unul, al Chinei, e prea mult.“

Până acum, reţeaua de infrastructură chineză nu s-a extins spre SUA. În schimb, ceea ce s-a construit în alte părţi serveşte la saltul către gigantica piaţă americană. Companiile chineze sunt în prima linie pentru obţinerea contractelor de introducere a trenurilor de mare viteză, incluzând, de exemplu, ruta San Francisco - Los Angeles, care se estimează că va ajunge la 68 de miliarde de dolari. China furnizează deja vagoane în valoare de 566 milioane de dolari pentru metroul din Boston. De asemenea, SUA sunt destinaţia favorită a chinezilor pentru investiţii imobiliare.Vorbim aici despre adevărate bijuterii, cum sunt Waldorf Astoria, cumpărată cu 1,95 miliarde de dolari de Angbang Insurance, sau Chase Manhattan Plaza, achiziţionată cu 725 milioane de dolari de Fosun. Însă suma cea mai mare vine de la chinezii bogaţi, care cumpără proprietăţi rezidenţiale.

De la cel mai apropiat teritoriu chinez până la Cercul Arctic este cale de mii de kilometri, însă, cu toate acestea, China se autodenumeşte ”stat apropiat de Arctica“. Compania petrolieră chineză CNOOC este acţionar majoritar la Iceland’s Dreki, ce activează în domeniul petrolului şi gazelor naturale, iar  Beijingul a creat Arctic Yellow River Station, o bază permanentă pe insula norvegiană Spitzbergen. În Antarctica, China are patru staţiuni de cercetare în derulare şi sunt planuri pentru o a cincea staţiune, numită Inexpressible Island.

Câteva dintre planurile de infrastructură ale Chinei, care se întind pe plan global, se aliniază cu interesele economice ale Vestului. Unele dintre cele mai moderne căi de transport, care nu duc neapărat în China, ci în întreaga lume, sunt, cu siguranţă, legate de Beijing. Scopul lor este de a crea un mediu economic global prietenos pentru comerţul chinez. Chiar dacă nu putem spune că ambiţiile Chinei sunt musai ameninţătoare sau dăunătoare, se poate lesne constata poziţia din ce în ce mai centrală a Chinei în geopolitica mondială. ”Această nouă ordine mondială este ceva cu care trebuie să ne obişnuim; într-o lume în care toţi sunt supraîndatoraţi şi subfinanţaţi, oamenii şi ţările cu economii în exces impun condiţiile. Schimbarea e în aer în China, dar se va răspândi în restul lumii în următorii doi ani, pe măsură ce China face un pas pentru a crea o singură zonă de tranzacţionare importantă în Asia“, spune Steen Jakobsen, economist-şef al Saxo Bank.

Merită amintit faptul că această modalitate de dezvoltare economică nu este o invenţie ”Made in China“. După cum spune Michael Pillsbury, autorul ”Maratonului de 100 de ani“ într-o declaraţie pentru presa americană, ”ambiţiile Chinei sunt înrădăcinate într-un sentiment feroce de competitivitate pe care ei afirmă că l-au învăţat de la America anilor 1800“.