Primul an în care transportatorii revăd semnul plus

Autor: Bogdan Alecu Postat la 21 noiembrie 2013 9865 afişări

După ani de minusuri în care scăderea economiei locale a atras reduceri ale flotelor de transport şi o redimensionare a spaţiilor logistice, 2013 pare să readucă businessul transportatorilor pe plus.

Dar importurile reprezintă baza pentru exporturi pentru că, dacă nu ai importuri, nu controlezi mecanismele prin care sunt derulate exporturile„, a spus Schnitzler. Compania pe care o conduce a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 13,5 milioane de euro, în scădere de la 17,4 milioane de euro, 2012 fiind al treilea an consecutiv în care afacerile diviziei locale scad. „Cifra de afaceri a scăzut, dar ce vedem aici sunt contractele Panalpina la nivel global.

Anul trecut a fost unul foarte bun, lucrurile au evoluat într-o manieră pozitivă, iar în 2013 vom avea un an profitabil. Din păcate lucrurile nu s-au dezvoltat la fel de repede cum ne-am fi dorit iniţial, dar am atins bugetul, iar aşteptările cu privire la piaţa locală se materializează„, a spus executivul.

Anul trecut economia României a cres-cut cu doar 0,7%, iar pentru acest an majoritatea estimărilor indică un avans al economiei de 2-2,5%, susţinut în principal de cererea externă, de exporturi şi de producţia agricolă foarte bună. În primele nouă luni din 2013 exporturile au crescut cu aproape 9%, la 36,5 mld. euro.

Cel mai important motor de creştere al exporturilor rămâne industria auto, Dacia fiind cel mai mare exportator, urmat de companii precum Continental, Pirelli sau Michelin. Cei mai mulţi clienţi provin din industria high-tech, retail şi fashion, automotive, petrol, gaze şi industrie unde există cel mai mare potenţial de creştere cu echipamente de forare, în opinia oficialului companiei.

Principalul obiectiv al Panalplina în România este de a atrage clienţi din rândurile întreprinderilor mici şi mijlocii, în condiţiile în care până acum businessul local era susţinut de transporturile internaţionale.

„Ţinta noastră la nivel local a fost de a atrage IMM-urile de pe piaţa locală, iar acest lucru l-am reuşit. Ne-am orientat către un segment de business care este controlat la nivel local deoarece înainte aveam un procent redus pe acest segment pe care însă doream să creştem. Am lansat noi produse precum transportul oceanic şi cel aerian de marfă de import dinspre Orientul Îndepărtat pentru IMM-uri„, a subliniat Michael Schnitzler.

Din activitatea din România, cel mai mare procent îl deţine în continuare transportul aerian care este susţinut de contractele la nivel global, în timp ce transporturile maritime sunt susţinute de pieţele interne. „În ceea ce priveşte transporturile rutiere, avem rute <de nişă> către pieţe precum Rusia, Turcia sau Irak.

Dar activitatea din România este susţinută de transporturile aeriene şi maritime. Ca procent, aproape 60% din activitatea noastră vizează transportul aerian, 25-30% reprezintă transportul maritim, iar restul reprezintă transportul rutier şi operaţiunile de logistică„, a spus directorul Panalpina. Compania a intrat pe piaţa locală în 2005, întâi printr-un birou la Oradea, iar ulterior în Bucureşti, Constanţa, Timişoara şi Cluj, numărul angajaţilor ajungând la 25 de persoane.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/primul-an-in-care-transportatorii-revad-semnul-plus-11713311
11713311
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.