Oţel şi sticlă pentru maşini

Autor: Bogdan Alecu Postat la 15 ianuarie 2016 516 afişări

Showroomurile auto încep din nou să se dezvolte în marile oraşe ale ţării, pe măsură ce apetitul românilor pentru maşini noi a reapărut. Bucureştiul a atras din nou investiţii serioase, în special pe segmentul premium, în timp ce importatorii lucrează la refacerea reţelelor la nivel naţional.

Tot o restilizare a showroomurilor a demarat şi Mazda, care din 2007 încoace s-a impus pe piaţa locală tocmai printr-o politică blândă în raport cu dealerii, neimpunând cerinţe stricte şi investiţii masive în showroomuri, cum au pretins alte branduri.

„Reţeaua de parteneri Mazda este compusă din 10 dealeri, prezenţi pe piaţă prin 14 showroomuri. Deşi au existat variaţii în trecut, numărul de reprezentanţe ale partenerilor a rămas relativ constant. În viitorul apropiat avem în plan o îmbunătăţire a acoperirii în zona de S-V a ţării. Acest lucru va coincide şi cu implementarea unei noi identităţi vizuale pentru showroomuri, un proiect care se desfăşoară la nivel european. În ceea ce priveşte volumul vânzărilor, ne propunem să avem un nou an de creştere, cu peste 20%, şi depăşirea pragului de 1.300 de unităţi“, spune Cristian Rigu, country manager Mazda.

În ceea ce priveşte reţeaua Opel, marca germană este prezentă în România în 35 de puncte, dintre care 31 de vânzări şi service şi patru exclusiv service. Anul trecut dealerii Opel au demarat sau au continuat procesul de modernizare a spaţiilor, urmărind alinierea la noile standarde ale mărcii. Reprezentanţa locală vizează deschiderea a două noi showroomuri pentru Opel. Următorul punct în care va fi deschisă o reprezentanţă este Bacăul.

„Toate reprezentanţele Opel sunt în diverse stadii ale proiectului de modernizare. Acesta se va încheia la finalul acestui an pentru întreaga reţea Opel din România. Investiţiile reprezintă eforturi financiare considerabile“, a spus Cristian Milea, country manager Opel pentru România.

Reţeaua Auto Italia numără în prezent 36 de dealeri, 37 de service-uri şi 39 de showroomuri. În 2015 s-au înfiinţat doi noi dealeri, în Bucureşti.

„În 2016, avem în plan relocări, dar şi deschiderea a patru centre noi, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, investiţiile depăşind 5 milioane de euro. În 2015, s-au înfiinţat două noi showroomuri şi două noi service‑uri. Prima locaţie care a fost deja construită pe noile coordonate ale mărcii Jeep este showroomul Jeep Pipera“, a spus Narcis Ghiţă, director general Auto Italia Group. Noua „identitate corporate“ a fost anunţată de curând, astfel că, spre finalul lui 2017, importatorul va alinia toate dealership‑urile la noile standarde. În ceea ce priveşte costurile de adaptare, acestea sunt de ordinul câtorva sute de mii de euro per showroom.

„În 2016 vom investi în toate mărcile, având în vedere numărul de modele noi din calendarul de lansări. De exemplu, Alfa Romeo va avea câte un model nou în fiecare clasă, până în 2018. Dintre toate mărcile, Jeep va fi brandul pe care vom pune cel mai mare accent şi pe care vom încerca să îl reprezentăm mai bine prin showroomuri independente, următoarea prioritate fiind Alfa Romeo. Dacă în anul 2011, când am preluat licenţa pentru Jeep, aveam doar şapte showroom-uri, la finalul lui 2015 am ajuns la 28 de puncte de vânzare pentru această marcă“, a spus Narcis Ghiţă. Spre comparaţie, în 2008 reţeaua număra 31 de dealeri care deţineau 37 de centre.

Importatorul doreşte să se concentreze pe cele mai mari 10-12 oraşe, unde va începe prin adaptarea showroomurilor la noua identitate. „Reţeaua Auto Italia are o prezenţă complexă şi o bună acoperire, astfel că ne vom concentra mai mult pe adaptarea la noile standard şi creşterea imaginii brandurilor comercializate. Avem în plan relocări, dar şi deschiderea a patru centre noi, atât în Bucureşti, cât şi în ţară.“

Investiţia minimă în astfel de proiecte este de ordinul câtorva sute de mii de euro, dar poate ajunge şi la peste 1-2 milioane de euro pentru centrele integrate, incluzând costul terenului pe care se construieşte centrul. „Avem parteneriate deja semnate pentru 2016, pe care urmează să le anunţăm. Ele s-au concretizat acolo unde brandurile noastre nu erau încă reprezentante. Portofoliul bogat de mărci al Auto Italia răspunde cererilor formulate de clienţi în majoritatea claselor şi segmentelor auto. Mărcile noastre sunt elemente de atracţie pentru dealerii care vor să îşi completeze portofoliul curent sau să renunţe la monomarcă. În acelaşi timp, creşterea resimţită de fiecare dealer al reţelei noastre, de 56,5%, în 2015, faţă de anul 2014, demonstrează atenţia pe care am acordat-o creşterii business‑urilor locale şi capitalului mărcilor în plan autohton“, a subliniat Narcis Ghiţă.

În ceea ce priveşte piaţa, şeful AutoItalia este de părere că tendinţa pe segmentul business to business este în continuare de creştere, iar pe business to consumer de stabilizare, cu o uşoară creştere, aceasta fiind dată şi de creşterea încrederii în nivelul de consum. „În 2016 vedem o creştere de minimum 14-15% şi sperăm la o diversificare a portofoliului de produse financiare.“

În cazul mărcilor cu volume mai mici, va reîncepe expansiunea la nivel naţional pentru o mai bună prezenţă pe o piaţă în creştere. Suzuki, care are 18 showroomuri şi service-uri, va mai avea cel puţin două noi parteneriate şi două noi puncte de lucru ale partenerilor deja existenţi după ce anul trecut s-au deschis două showroomuri şi două service-uri. În 2008, marca niponă avea 12 centre.

„Intenţionăm a deschide în viitorul apropiat colaborări cu parteneri din toate oraşele importante din ţară. Anul acesta vom aborda în principal nordul şi centrul ţării, oraşe precum Baia Mare, Bistriţa, Deva şi Sibiu. Considerăm că în acest an vom înregistra vânzări de peste 100.000 de unităţi. Desigur că pe o piaţă în creştere şi noi ne propunem să menţinem acest trend, iar la finalul anului să înregistrăm o creştere sănătoasă“, a spus Alin Radu, general manager Suzuki România. Pe de altă parte, Kia Romauto, care are 17 dealeri şi trei service-uri pe piaţa locală, are în plan extinderea cu trei noi showroomuri anul acesta, investiţia fiind estimată la 50.000 de euro per locaţie, fiecare fiind multibrand, în Craiova, Piteşti şi Sibiu.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/otel-si-sticla-pentru-masini-14965520
14965520
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.