Acordul Basel III reprezintă un sistem voluntar, adoptat la nivel global, de regularizare a modului cum băncile operează pe piaţă. Adoptat în 2011, el a fost conceput ca o „plasă de siguranţă„ împotriva unor situaţii generate de instituţiile financiare şi prevede, în primul rând, mărirea cerinţelor de capital şi lichidităţi şi reducerea efectului de pârghie, sau „leverage„. Mai exact, băncile trebuie să aibă mai mulţi bani disponibili şi nu mai pot împrumuta sume la fel de mari pentru a încerca să obţină profit.

Comitetul Basel de Supraveghere a Băncilor, care adună reprezentanţi din 27 de state (inclusiv Statele Unite, Marea Britanie şi China), a realizat la sfârşitul anului 2013 un set de reguli menit să limiteze pierderile băncilor în cazul unei noi crize financiare. Printre acestea, important este faptul că instituţiile bancare trebuie să aibă permanent suficiente lichidităţi pentru a acoperi atât valoarea acţiunilor, cât şi venitul reţinut al companiei, putând astfel acoperi pierderile ce pot fi cauzate de surse externe. Noutatea adusă este reprezentată de modul cum băncile îşi vor calcula perderile: din punctul de vedere al comisiei, noul sistem de calcul va fi mai apropiat de căderile extreme ce pot fi înregistrate într-un interval foarte scurt de timp.

„Chiar dacă intenţia de a face tradingul bancar mai sigur este lăudabilă, consecinţele măsurilor luate în acest sens sunt nesigure şi pot aduce diverse riscuri faţă de întregul sistem financiar„, a declarat Richard Reid, economist în cadrul Universităţii din Dundee. „Aceste măsuri pot duce tradingul într-o zonă şi mai necunoscută, cu mai puţine reguli, fapt care poate aduce instabilitate.„

„Vrem ca noua metodologie să fie mai robustă şi să producă efecte ceva mai consistente decât până acum„, a declarat Wayne Byres, secretarul general al Comitetului Basel.

Legislatorii sunt nemulţumiţi şi din pricina tradingului cu materii prime fizice, ceea ce înseamnă că tranzacţiile nu se mai desfăşoară doar „pe hârtie„, băncile cumpărând şi păstrând efectiv produse precum aluminiul.

Senatorii Sherrod Brown şi Elizabeth Warren au declarat, în aprilie, că bănci din Statele Unite, inclusiv Goldman Sachs, nu ar trebui să poată deţine bunuri fizice precum depozite, fabrici sau centrale energetice, deoarece periclitează astfel întregi lanţuri de aprovizionare. Legislatorii au avertizat că o catastrofă ce implică o termocentrală, spre exemplu, poate pune în pericol un număr extrem de mare de persoane, iar băncile nu pot fi trase direct la răspundere deoarece sunt pur şi simplu deţinătorii acelei unităţi. Multe argumente de acest gen au născut controverse şi propuneri legislative, însă lobby-ul practicat de cei din sistemul bancar a reuşit, momentan, să împiedice implementarea acestora.

Urmarea acestor ani de scădere, împreună cu o suprareglementare a industriei, este că instituţii precum JPMorgan Chase, Morgan Stanley sau Barclays au anunţat scoaterea la vânzare a unor părţi importante din businessul FICC.