Baiatul rau Petromidia se pregateste de iesirea din scena

Postat la 22 februarie 2010 20 afişări

Kazahii de la Rompetrol mai au nevoie de 4% din actiunile Rompetrol Rafinare (RRC) ca sa poata delista compania de pe Bursa, dupa ce au cumparat aproape 16% de la minoritari pentru 60 mil. euro. Dupa un traseu tumultuos pe Bursa, iesirea din scena a RRC ar putea fi mult mai linistita decat se anticipa.

Scandalurile care s-au tinut lant si evolutia imprevizibila de pe Bursa au facut ca actiunile Rompetrol Rafinare sa starneasca pasiuni si animozitati, dar i-au atras si indiferenta unora dintre brokeri, care au preferat sa-si tina clientii departe de ele.

"Eu n-am urmarit-o niciodata, n-am analizat-o niciodata, n-am recomandat-o niciodata. Si asta nu pentru ca nu mi se pare un sector atractiv. Petrom, de exemplu, mi se pare o actiune extrem de interesanta", spune Razvan Pasol, presedintele firmei de brokeraj Intercapital Invest.

Acum, pentru prima data de la listare, actiunile RRC par sa se apropie de un sfarsit previzibil. Kazahii de la Rompetrol, care au ajuns sa detina aproape 92% din companie in urma tranzactiilor de saptamana trecuta, mai au nevoie sa ia circa 4% in cadrul ofertei publice de preluare ca sa poata demara procedurile de delistare a companiei.

Ultimul episod: kazahii si Verestoy

Tranzactiile surpriza de lunea trecuta, cand kazahii au preluat 15,7% din actiunile Rompetrol Rafinare pentru 60 de milioane de euro, au luat prin surprindere intreaga piata, in conditiile in care grupul Rompetrol a lansat tot luni oferta publica de preluare pe care minoritarii o asteptau de peste un an.

Surprinzator a fost ca grupul actionarilor minoritari din care facea parte si senatorul UDMR Attila Verestoy, care solicita un pret mult mai mare decat cel oferit de kazahi (de 0,0741 lei/actiune) si anunta in urma cu cateva luni ca este gata sa mearga sa-si caute dreptatea la Comisia Europeana, a acceptat sa vanda la un pret cu doar 1,2% mai mare decat in oferta (de 0,075 lei/actiune), evitandu-se astfel un proces lung si costisitor.

"Eu am incercat sa fac tot posibilul pentru ca toti actionarii minoritari sa primeasca putin mai mult decat ofereau kazahii in larga lor generozitate. Cred ca am invins cand am reusit sa ridic pretul de la 0,0741 lei la 0,075 lei pentru toti actionarii minoritari din care eu reprezint o mica parte", a declarat Attila Verestoy.

El detinea anul trecut circa 1,67% din actiunile Rompetrol Rafinare, conform propriei declaratii de avere, insa a mai cumparat actiuni de pe Bursa in ultimele sase luni, astfel ca a incasat peste 7 milioane de euro in tranzactiile de saptamana trecuta. El considera ca nu a iesit chiar in cel mai favorabil moment, dar se consoleaza la gandul ca a obtinut un profit de aproape 50% din aceasta investitie. Pentru principalii actionari minoritari ai RRC (circa 25 de actionari care detineau aproape 16% din companie, printre care si fonduri de investitii straine) rezultatele tot mai slabe ale companiei si apropierea scadentei obligatiunilor detinute de statul roman au fost argumente puternice pentru a alege sa vanda. De cealalta parte, kazahii ar prefera sa negocieze cu statul rascumpararea sau conversia obligatiunilor de la Rompetrol Rafinare in actiuni in postura de companie inchisa.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/baiatul-rau-petromidia-se-pregateste-de-iesirea-din-scena-5588196
5588196
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.