Supracalificarea tinerilor români: sunt absolvenţi de facultate, dar lucrează ca barmani, ospătari, promoteri sau în call center

Autor: Corina Mirea Postat la 19 februarie 2014 4223 afişări

De ce acceptă tinerii absolvenţi de facultate să lucreze ca barmani, ospătari, promoteri, să răspundă la telefoane într-un call center sau să fie angajaţi part-time? Este underemploymentul una dintre ameninţările pieţei muncii pentru viitorii ani?

Supracalificarea tinerilor români: sunt absolvenţi de facultate, dar lucrează ca barmani, ospătari, promoteri sau în call center

„În cazul unui climat de normalitate, în care, în afară de necesităţile de supravieţuire, oamenii au şi nevoi legitime de creştere personală sau de atingere a propriului potenţial, salariul se află constant în top trei sau top patru al principalilor factori motivatori pentru un job. Situaţia din ultimii ani a pus însă puternic presiune pe acest top, astfel încât, pentru cei care s-au văzut concediaţi şi care au ajuns să caute un loc de muncă mai mult de 9 luni sau chiar până la 2 ani, orice job şi orice salariu (atât timp cât îndeplineşte condiţiile de minim legal) au devenit o oportunitate„, este de părere Sorin Faur, HR director al firmei de audit şi consultanţă fiscală BDO Balkans. El precizează că, în cazul în care o persoană este şomeră de mai mult de 12 sau 18 luni, posibilitatea ca aceasta să fie afectată de fenomenul de „underemployment„ este şi mai mare, dacă nu chiar certă, lucru care poate fi văzut ca o oportunitate de către unele companii.

„Atât timp cât este muncă cinstită nu este nicio ruşine, însă principala problemă a supracalificării este utilizarea ineficientă a resursei umane şi risipa de potenţial, alături de frustrare şi stres pentru cei în situaţia dată, care experimentează fie demotivare, fie plictiseală, fie au sentimentul eşecului„, explică Faur. De altfel, în multe cazuri, tinerii care au ales iniţial să lucreze pe poziţii subcalificate părăsesc destul de repede un astfel de job tocmai pentru că se simt frustraţi, chiar dacă asta aduce de la sine riscul de a nu mai avea venituri în plus, bani de chirie sau de haine. De altfel, menţinerea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională şi refuzul de a rămâne la un job care nu le face plăcere a devenit un laitmotiv pentru generaţia Y.

„Am răspuns la telefon jumătate de an, iar în a şaptea lună mi-am dat demisia. Simţeam că locul meu nu este acolo, că am mult mai mult de oferit. Eu îmi vindeam timpul pentru bani, făcând un lucru ce nu mă caracteriza şi era contrar principiilor mele. Acum sunt în perioada de preaviz şi sunt foarte fericită. Am început deja să îmi caut un loc de muncă în jurnalism. Acum aş fi fericită să muncesc chiar şi pentru un salariu care să fie doar cât o chirie, dar să ştiu că muncesc cu drag„, spune Mădălina Ion, care în ultimul an de facultate a fost plecată timp de şase luni la Dijon (Franţa) cu o bursă Erasmus.

Sorin Faur mai precizează că principalele motive pentru care generaţia tânără alege să lucreze pe poziţii subcalificate sunt fie lipsa de experienţă profesională, pe care trebuie să o capete într-un fel şi, în loc să facă voluntariat, preferă să se angajeze, fie dorinţa de a se obişnui cu disciplina unui program, fie nevoia de a avea propriile venituri (orice sumă de bani în plus fiind mai importantă pentru ei decât pare) sau chiar nevoia de a aduce venituri suplimentare în casă, dacă unul dintre părinţi este şomer sau, în cazuri extreme, ambii nu lucrează.

Mădălina Georgiana Mişu, 23 de ani, a absolvit tot Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti şi, cu toate că a fost printre primii zece studenţi la finalul fiecărui an, ea a ales să lucreze ca promoter în timpul studiilor.

„A fost varianta prin care am reuşit în timpul facultăţii atât să câştig bani, cât şi să mă dedic în totalitate studiului. Un job în jurnalism m-ar fi solicitat foarte mult şi ar fi pus studiul pe planul doi. Când eşti tânăr absolvent este foarte greu să începi de undeva şi să ţi se ofere această şansă. După ce te străduieşti să acumulezi cunoştinţe, în faţa angajatorilor acestea nu reprezintă niciun plus, din păcate. Contează doar experienţa, cea pe care nimeni nu îţi acordă şansa să o acumulezi„, precizează Mădălina, şefă de promoţie la terminarea facultăţii şi, în prezent, masterandă în campanii de comunicare în relaţii publice şi publicitate la aceeaşi facultate.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/resurse-umane/supracalificarea-tinerilor-romani-sunt-absolventi-de-facultate-dar-lucreaza-ca-barmani-ospatari-promoteri-sau-in-call-center-12107524
12107524
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.