Cu toate că este foarte departe de casă, Anca Vizitiu povesteşte că mai ştie şi despre alţi români care trăiesc în Shenzhen sau prin apropiere, de pildă un manger la o fabrică şi un antreprenor care are o unitate de producţie. „Toţi ocupă poziţii înalte aici, se compensează distanţa atât de mare faţă de România.“ Deci nimeni nu vine în China să muncească pe şantier; însă, chiar dacă ar face-o, ar trăi mai bine decât în ţara natală, în opinia româncei, deoarece mâncarea este mai ieftină, iar salariile străinilor ceva mai mari. „Chinezii nu au grija zilei de mâine. Orice ai vrea, îţi găseşti de lucru imediat. Ţi-ai dat demisia de aici, găseşti în altă parte a doua zi şi ei nu sunt foarte pretenţioşi, de exemplu trăiesc în apartamente foarte mici“.

Apartamente ale căror preţuri pur şi simplu au explodat, cel puţin în Shenzhen; ghidul povesteşte că preţurile au crescut de patru ori în doar doi ani, apoi a exemplificat cu apartamente de sute de mii, milioane de yuani. Locuinţele nici măcar nu intră în proprietatea cetăţeanului, deoarece acesta cheltuieşte bani grei pentru un apartament pe care-l deţine doar 70 de ani, aceasta fiind politica chinezilor. „Shenzhen a devenit poate cel mai scump oraş din China din punctul de vedere al imobilelor. Cu banii pe care-i dai aici pe un apartament îţi poţi cumpăra o fermă în Statele Unite“, mărturiseşte tânăra. „Zona asta e departe de centru, dar nimeni nu mai vinde nimic, pentru că sunt planuri ca în următorii cinci ani să se dezvolte aici un nou district, un alt centru“, făcând referire la locul unde se află hotelul, oarecum departe de centrul tradiţional al oraşului.

Shenzhen a evoluat fabulos, iar în 36 de ani s-a transformat complet, de la un orăşel de 30.000 de suflete la unul dintre cele mai populate oraşe de pe planetă, cu 15 milioane de locuitori în zona metropolitană. Iar ritmul transformărilor este vizibil şi în viaţa de zi cu zi: „Deşi locuiesc de doar un an şi ceva aici, văd tot timpul îmbunătăţiri. «Băieţii aceştia au asfaltat strada aceasta, au mutat copacii de aici acolo peste noapte». Câteodată este inimaginabil cât de repede se mişcă lucrurile aici. Cei care au venit în urmă cu 10-15 ani au urmărit uluiţi schimbările prin care a trecut oraşul“.

Deşi Shenzhenul nu este un oraş turistic, ci unul industrial, plin de malluri şi înconjurat de fabrici în care se produc componente pentru gadgeturi de peste tot în lume (precum iPhone), un număr mare de hoteluri de cinci stele răsar în fiecare lună. „Se justifică deschiderile de hoteluri; de exemplu, aici aproape tot timpul este plin, pentru că oamenii vin aici pentru fabrici.“ 80% din clienţii hotelului sunt chinezi, iar restul străini, potrivit estimărilor româncei. „Străinii vin de obicei din SUA, Japonia. Au început să apară mai mult şi germani, francezi, australieni, ruşi. De la începutul anului până acum au venit 7-8 români“.

Ea este singurul angajat străin din hotelul Grand Skylight; în ţara cu 1,35 de miliarde de locuitori companiile trebuie să justifice de ce aleg un străin. „Companiile din China trebuie să demonstreze de ce au nevoie de un străin - fie că e specialist, fie că poate face ceva ce un chinez nu ştie. Am auzit că unu din 50 de angajaţi poate fi străin“, mai spune Anca Vizitiu. Planurile ei sunt legate tot de China: „Mai stau până avansez într-o funcţie mai importantă, între timp mai învăţ chineză. Mă gândesc ca apoi să aplic pentru o funcţie în cadrul unei reţele hoteliere din China, de cinci stele, cu o prezenţă internaţională. Iar apoi să mă întorc în Vest. Hotelurile lor au nevoie de «feţe albe» cum spun ei“.