Diferenţe şi asemănări

La doi ani din momentul în care a păşit pentru prima dată în China, nu mai are nevoie de bileţele pentru a comunica; a învăţat chineză la nivel conversaţional şi exersează în fiecare zi cu colegii, dar şi la piaţă când negociază preţurile pentru flori. „Toată lumea mă ştie în piaţă. Toţi vor să-ţi dea câte ceva de mâncare aici. Azi m-au aşteptat cu portocale. Sunt foarte drăguţi şi amabili cu străinii“, spune Vizitiu. Cu toate acestea, lucrurile nu sunt deloc simple. „Ne putem înţelege, însă chineza are patru tonuri diferite, dacă nu pronunţi tonul, accentul potrivit, ei nu te înţeleg şi te simţi frustrat.“ Dacă discuţiile cu localnicii nu mai sunt o problemă, cititul semnelor chinezeşti încă este un mister: „Nu pot să citesc, iar la muncă pot să folosesc sistemul hotelului care este în chineză, dar îl ştiu mecanic, pe de rost. Recunosc anumite semne, dar nu înţeleg“.

Pe români şi pe chinezi nu-i despart doar mii de kilometri distanţă, ci şi felul de a fi şi modul de gândire. „E diferenţă ca de la cer la pâmânt. E ca şi cum ai veni în altă lume: cum se comportă, ce este normal pentru ei şi ce este normal pentru noi. De exemplu, aici nu există prietenie între bărbaţi şi femei. Am fost la un interviu, iar după două ore bărbatul m-a întrebat dacă nu aş vrea să mă căsătoresc cu el. Lucrurile se mişcă cu o viteză fantastică aici. Mai târziu mi-a mai dat mesaje şi mă întreba dacă nu cumva m-am răzgândit“, spune ea amuzată.

Iar diferenţele  nu se opresc aici: „Dacă un chinez trebuie să şteargă masa asta, dar perna aia nu stă bine“, spune Anca Vizitiu arătând spre masa de sticlă ce ne desparte şi canapeaua de lângă, „nu o să mişte perna, pentru că nu are asta de făcut şi nu face mai mult decât ceea ce i se spune. Aşa sunt obişnuiţi. Trebuie să te pliezi după ei“, continuă ea, făcând referire la faptul că foarte mulţi chinezi nu au spirit de iniţiativă sau prea multă imaginaţie. „Ei nu-şi pot imagina paharul ăsta verde“, spune şi ridică paharul cu picior, pe jumătate plin cu apă caldă, un obicei de-al lor, deoarece consideră că apa caldă ajută la digestie. Chinezii sunt foarte amabili cu străinii, ceea ce am observat şi eu, aveam să mai aflu că apreciază foarte mult pielea albă: „Au umbrele pentru soare, pentru ploaie. Cu cât eşti mai alb cu atât eşti mai frumos“. Pe de altă parte, cei mai mulţi chinezi nu sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în lume. „Sunt blocaţi oarecum, nu au acces la multă informaţie, dar nici nu-i interesează. S-au obişnuit. Nu-şi dau seama unde e România când le spun de unde sunt. Le explic că suntem pe aproape de Ucraina, Rusia, dar e greu. Acum au toate site-urile lor, copiate după cele din Vest (care sunt blocate - n. red.), adaptate la specificul lor: QQ şi WeChat sunt un fel de Facebook, Youtube-ul lor este Weibo, în loc de Google au Baidu.“ Chiar dacă e departe de ţară şi accesul la site-uri precum Facebook sau Google este interzis, Anca Vizitiu nu trăieşte într‑un vid de informaţie, graţie mamei sale cu care vorbeşte aproape în fiecare zi „şi mă pune la curent cu absolut tot ce se întâmplă. E ca un portal de ştiri. Tot de la ea ştiu ce se întâmplă şi în China“.

Viteză, bani şi arome

Când spunem „mâncare chinezească“ fie ne gândim la ceea ce găsim în familiarele cutiuţe de carton sau ne ducem cu gândul la faptul că în China se prepară carne de câine. „Carnea de şarpe şi cea de câine sunt foarte scumpe, nu oricine îşi permite. Oamenii obişnuiţi mănâncă carne de pui, de porc, de vită. Este imposibil să nu găseşti ceva care să-ţi placă din bucătăria lor. În primele săptămâni nu ai probleme cu mâncare, apoi parcă nu ai mai vrea atât de multe condimente, atât de multe sosuri. Aici a început să-mi placă peştele.“ Totuşi „dulciurile lor sunt foarte ciudate“ (pot confirma, am mâncat un biscuit dulce, foarte bun, făcut din mazăre şi susan) sau fructe specifice. Cu toate acestea, ei nu pot prepara doar mâncare tradiţională, pentru că restaurantele şi hotelurile cu pretenţii trebuie să aibă şi un meniu occidental. „Pentru ei e greu să încerce să reproducă mâncarea «western», nu înţeleg de ce trebuie să folosească anumite condimente sau anumite tehnici de preparare.“ Asta nu înseamnă că duc lipsă de dulciuri şi de delicioasele ciocolate sau napolitane, dar sunt scumpe; potrivit Ancăi Vizitiu, o tabletă de ciocolată poate ajunge acolo şi la 20-30 de lei. „Dar şi aşa nu văd de ce ar trebui să apeleze la multă mâncare occidentală când au foarte multe alimente gustoase aici. Eu dacă aş mânca la fel ca ei, m-aş rostogoli ca un kung-fu panda.“