Aşadar, condiţiile sunt bune; cerinţele ar trebui să fie şi ele pe măsură. Da, confirmă cei doi, dar ele sunt totuşi stabilite în aşa fel încât să poată fi îndeplinite. Dănuţ ne explică cum obiectivele „vin şi de sus, vin şi de jos. În principiu, noi ne alegem obiectivele, adică echipa noastră decide «ok, în următoarele trei luni avem obiectivele astea», ele sunt ghidate oarecum de obiectivele vicepreşedintelui nostru, să zicem, dar noi le alegem astfel încât să putem să le ducem la capăt.“ La rândul ei, Ana spune că obiectivele încep de la nivelul companiei, adică „Google vrea să obţină X“, iar ulterior se împart pe departamente şi echipe. „Atât timp cât sunt alte echipe care au nevoie de ceva de la echipa noastră, noi trebuie să avem ca cea mai mare prioritate atingerea acelui obiectiv“, spune ea. Dacă în România românii care lucrează la corporaţii precum Apple, Facebook sau Google sunt adevărate exemple, în Germania ei sunt priviţi ca nişte simpli angajaţi. „Nu suntem văzuţi ca vedete pentru că lucrăm la Google, suntem văzuţi ca oameni care au un job, ca orice alţi oameni. Eu nu cred că românii sunt închişi la minte, din punctul ăsta de vedere; am foarte mulţi prieteni care lucrează în continuare în România şi nu am auzit pe nimeni să spună că suntem vedete“, crede Ana.

Ana nu ştie încă dacă se va mai întoarce sau nu în ţară, dar pentru Dănuţ acest lucru e exclus. „Nu m-aş întoarce în România, am stat destul şi am experimentat cum e acolo. Vreau să văd alte lucruri.“