Doi români povestesc cum e să lucrezi pentru cel mai dorit angajator din lume

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 26 iunie 2016 15042 afişări

Google este de mulţi ani în vârful topului celor mai doriţi angajatori din întreaga lume. Ana şi Dănuţ lucrează în cel mai nou birou al companiei din Europa şi povestesc despre experienţa lor alături de cel mai bine cotat angajator din tehnologie.

Doi români povestesc cum e să lucrezi pentru cel mai dorit angajator din lume

Google se clasează, în mod constant, pe primele locuri în ceea ce priveşte condiţiile de muncă pentru angajaţi. Ce diferenţiază Google de alte companii din industrie? „Mie îmi place foarte mult partea asta multiculturală“, spune Ana. „Eu am făcut masterul în Franţa, a fost primul contact cu un grup de oameni care veneau din toate colţurile lumii. Am avut colegi inclusiv din Madagascar, Maroc, India, China, Vietnam şi aşa mai departe. Mi se pare că acest lucru îţi oferă o cu totul altă deschidere şi perspective noi. Îţi dai seama că un lucru banal, cum e organizarea unei cine pentru prieteni, devine ceva complicat. Şi lucrurile astea se văd şi în business: un produs este făcut într-un anumit fel dacă îl faci doar pentru Germania sau doar pentru România, şi în alt fel dacă vrei să funcţioneze atât pe piaţa din India, cât şi pe cea din Europa de Vest. Mie îmi place foarte mult partea asta «internaţională». Îmi mai place faptul că Google este o companie data driven, eu sunt şi la început de carieră şi lucrez alături de oameni cu mult mai multă experienţă, dar nu am avut niciodată impresia că se uită de sus la mine. Eu vin cu nişte date, explic cum văd eu soluţia diferită de a lor şi nu o să îmi spună nimeni: «Soluţia ta nu e bună pentru că tu nu ai experienţă», o să se uite şi o să îmi spună: «OK, poate că putem să schimbăm lucrul ăsta pentru că ai dreptate» sau «nu, nu ai dreptate pentru că nu ai ţinut cont de x, y şi z». Îmi place respectul acordat muncii bine făcute şi datelor. Totul este bazat pe date şi pe decizii bine informate.“

Diversitatea îl atrage şi pe tânărul programator român: „Aici, în München, cred că 40% dintre angajaţi sunt din Germania şi restul sunt din toată lumea. La mine în echipă avem oameni din Noua Zeelandă, din Rusia, Africa de Sud, de peste tot. Îţi dă o perspectivă diferită, când ai o discuţie fiecare vine cu experienţa lui din ţara natală şi ne completăm reciproc frumos. E plăcut, e variat“, spune Dănuţ.

Îi place şi programul flexibil, pentru că asta înseamnă un „management deştept“:  „La program nu se uită nimeni, nu se uită la ce oră vii sau la ce oră pleci, în fond nu contează dacă stai chiar 8 ore astăzi sau mâine, contează să îţi faci treaba şi să depui efortul aşteptat. Sunt zile în care sunt productiv, poate nu am altceva de făcut şi atunci stau mai mult la birou. În alte zile poate plec după şase ore, e variat. Una dintre chestiile interesante la Google e că definiţia la ce înseamnă productiv ţi-o cam faci singur, şi sunt foarte multe oportunităţi să faci lucruri care par utile în 100.000 de direcţii. Şi eşti propriul tău ghid, tu îţi alegi pe care direcţie să mergi. Câteodată lucrezi pe ceva câteva ore şi îţi dai seama că nu e chiar productiv ce ai făcut şi nu ajută cu nimic. Programul flexibil face o mare diferenţă, cel puţin pentru mine. De exemplu, dacă o companie mi-ar oferi un salariu foarte bun, dar ar trebui să fiu la ora 9 în fiecare zi, indiferent de situaţie, nu aş accepta pentru că mi se pare un management nerezonabil. Nu contează dacă sunt la ora 9; dacă firma o face doar pentru a-şi exprima autoritatea, atunci înseamnă că au un stil de management neproductiv. Dacă trebuie să ajung la 9, dacă există un motiv, atunci nu este niciun fel de problemă. Dar, altfel, de ce să forţez asta când eu mai am poate nevoie de o oră de somn ca să fiu productiv? Din nou, este o chestie deşteaptă din punct de vedere al managementului, iar eu vreau să lucrez pentru manageri deştepţi.“

Pe lângă beneficiile de mai sus, spun cei doi, şi sediile futuriste ale companiei americane sunt menite să ofere angajatului tot ceea ce şi-ar putea dori. „Modul în care funcţionează sediile Google te ajută să te concentrezi la ceea ce ai de făcut. Dacă vreau să mă duc să mănânc la prânz nu trebuie să mă gândesc dacă am bani la mine, dacă termin masa în 45 de minute şi aşa mai departe. Sunt probleme mici care nu te-ar opri neapărat să îţi faci treaba bine, dar sunt rezolvate înainte să devină o problemă mare“, povesteşte Ana, iar Dănuţ pare să îi dea dreptate. „Micile deranjuri frecvente sunt cele care îţi afectează cel mai mult starea de spirit. Toate lucrurile astea, că ai mâncare, că locul e curat, frumos amenajat, ai unde să te relaxezi dacă simţi nevoia să pleci un pic din faţa calculatorului sau să te odihneşti, sunt menite să te ajute să faci tot ceea ce poţi cât mai bine posibil. Şi Microsoft, şi Google sunt companii foarte atente cu angajaţii lor.“

Sigur, nu toate lucrurile sunt chiar roz, după cum ne povesteşte Ana zâmbind: „Nu poate să fie locul perfect. Fiind o firmă americană, multe dintre echipe se află în Statele Unite, deci există diferenţa de fus orar între München şi San Francisco. Sunt nouă ore, deci ei vin la serviciu când noi plecăm, aşa că încerc să am şedinţe o singură zi pe săptămână, undeva după ora 6. E ceva la care ambele părţi trebuie să depună efort, astfel încât comunicarea să funcţioneze. Vin şi ei mai devreme, stăm şi noi mai târziu, depinde de caz“.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/resurse-umane/doi-romani-povestesc-cum-e-sa-lucrezi-pentru-cel-mai-dorit-angajator-din-lume-15050169
15050169
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.