A fondat compania Mikim, prima fabrică de producţie a paleţilor, în 1994 - după ce a lucrat ca inginer la IFED Focşani şi CPL Sfântu Gheorghe şi a avut chiar propriul atelier de mobilă. Ideea cu paleţii i-a venit după găsirea primului client - Coca-Cola - iar pentru punerea în practică a fost nevoit să ipotecheze tot ce avea: "Un apartament şi un teren din Braşov" . Chiar dacă "avioanele aterizează la Bucureşti", şi-a deschis primele două ateliere în Odorheiu Secuiesc, unde găsea materie primă ieftină. Investiţia a fost una de succes, Mikim ajungând la o cifră de afaceri de cinci milioane de euro în 2007.

Deşi piaţa este alcătuită din mai multe tipuri de ambalaje - cutii din lemn, rame sau altele - paleţii sunt utilizaţi la scară largă în toate domeniile industriale, iar europaleţii produşi sub licenţa EPAL, după normele impuse de Comitetul European de Standardizare, cu dimensiunile de 1.200 x 800 mm, reprezintă segmentul cel mai atractiv de pe piaţă. Producţia de europaleţi a fabricii Mikim este absorbită în totalitate de piaţa românească, pentru că nu au capacitate şi pentru export, iar "în România, toate lucrurile sunt mai scumpe, inclusiv paleţii - mai ieftini în Germania, Anglia sau Italia, iar la chinezi ar fi şi mai ieftini dacă s-ar apuca să îi producă", spune managerul, care remarcă totuşi un tip de export indirect: "Livrez la companii din România care îşi pun produsele lor pe paleţi, astfel paleţii mei ajung în toate colţurile lumii".

Principalii săi clienţi sunt marii jucători din industria farmaceutică, interesată de calitatea paleţilor certificaţi, printre care Europharm şi Sandoz; industria tutunului, prin Philip Morris România şi British American Tobacco România, precum şi industria automotive prin Schaeffer România sau Autoliv România, segmente pentru care alocă circa jumătate din producţia de paleţi. Miklos îşi aminteşte amuzat şi de o comandă neobişnuită făcută pentru Domo, care a constat în paleţi roz: "Ce să facem, am luat vopsea roz şi i-am vopsit!". Domo a mai cerut de asemenea imprimarea brandului cu o matriţă creată special, la cerere, de asemenea unică în rândul clienţilor Mikim.

Mikim produce aproximativ 1.500 de paleţi pe zi, materialul necesar pentru o astfel de producţie fiind de 500 de metri cubi lunar de lemn de brad, molid sau fag, material cumpărat de la ocoalele silvice sau de la producătorii de cherestea din judeţele Braşov, Harghita, Covasna sau Mureş. Miklos a observat o problemă care a apărut în ultimii ani din cauza firmelor străine care cumpără lemn de la noi: "România a devenit o colonie şi, în special, o colonie austriacă în domeniul lemnului", deoarece marile firme austriece cumpără lemnul în detrimentul micilor întreprinzători, stabilind atât cantităţile, cât şi preţurile.

După momentul în care copacul este doborât în pădure şi până când este tras la drum şi încărcat în camioane, lemnului i se stabileşte deja noua formă în care îşi va continua existenţa: furnir, cherestea, mobilă sau paleţi. Din ce în ce mai multă lume înclină spre producţia de cherestea din cauza pieţei dominate de arabi sau turci, care vor să cumpere cherestea din România şi îl determină pe micul producător să nu mai ia în considerare alternativele: fie că vorbim despre un palet, o vioară sau o casă, "îi dă turcului cherestea, fiindcă i-a dat banii jos".

Pentru rezolvarea acestor probleme, managerul crede că este nevoie de o politică şi o economie stabile pentru susţinerea micilor întreprinzători care creează locuri de muncă şi, în opinia lui, aduc o contribuţie de 80% la taxele şi impozitele din ţară, spre deosebire de firmele străine care îşi duc profitul în ţările de provenienţă. În ce priveşte paletul, lemnul este cel mai potrivit material pentru fabricare şi este convins că tradiţia se va păstra încă mult timp: "Aşa cum casele s-au construit iniţial din lemn, iar Veneţia este construită pe piloni de stejar, s-a considerat că este cel mai bun material: uşor, regenerabil şi poate fi refolosit".

Cheresteaua care provine de la micii sau marii producători este sortată pe specie, grosime sau umiditate şi urmează să producă paleţi pentru diferite destinaţii, înce-pând de la industria farmaceutică şi de la industria alimentară, ambele cu pretenţii foarte mari în ce priveşte calitatea şi până la industria de materiale de construcţii, unde pretenţiile sunt mai mici.

Din 1950 şi până în prezent paleţii nu au înregistrat modificări majore, 95% dintre aceştia fiind făcuţi din lemn, iar restul de 5% fiind, în principal, din plastic, mult mai scump şi mai dăunător pentru mediu.

După ce şi-au îndeplinit rolul de "purtători ai mărfurilor" există două posibilităţi prin care se încheie viaţa paleţilor: fie devin lemne de foc, fie se folosesc la fabricarea panourilor prin transformarea în aşchii şi presare - tehnologie care nu au ajuns încă în ţara noastră.