„Este o plăcere să îl întâlnesc şi acum pe domnul Lecea, are peste 80 de ani, dar e la fel de neastâmpărat şi face afaceri şi acum„, spune Dumitru, care a devenit un fan al antreprenorului francez care i-a vândut afacerea lui Dinu Patriciu:  Antoine Lecea, dintr-o familie de emigranţi spanioli, a fost jucător de rugby şi s-a împrumutat de bani de la clubul de rugby ca să îşi cumpere un camion vechi cu care livra păcură.

„Lecea a ajuns de la un camion de păcură la un imperiu, iar Dyneff a fost achiziţionat ca un cap de pod între est şi vest, rol pe care îl îndeplineşte cu brio acum compania„, explică Dumitru, care are în birou un singur tablou, care înfăţişează DP Foss, depozitul petrolier din Marsilia - cel mai mare de la Mediterană, cu aproape 1 milion metri cubi capacitate, în care Rompetrol France deţine 10%.

Cătălin Dumitru desenează apoi mental o hartă a capacităţilor de depozitare ale Dyneff în regiunea Mediteranei şi Atlanticului, care totalizează 400.000 mc: „Tot în Mediterana, în oraşul Port La Nouvelle, grupul deţine în coproprietate cu Total un depozit de 140.000 mc; la Barcelona şi la Valencia avem capacităţi de stocaj în port. În Atlantic avem capacităţi la Bilbao, la Bordeaux. Mai spre est, deţinem 17% din SPR (Stockage Pétrolier du Rhône) împreună cu Esso şi Shell„. Cătălin Dumitru precizează că activitatea de trading şi wholesale reprezintă 55% din afacere, 10% este retailul, iar 35% clienţii mici şi mijlocii - o particularitate a Franţei fiind reprezentată de acest tip de consum mai puţin cunoscut în România: motorină şi heating oil (un combustibil de încălzire, pe care francezii îl numesc fuel), folosite pentru utilaje agricole şi pentru încălzirea locuinţelor, segment în care Dyneff vinde anual 300-400.000 tone. „Dacă în wholesale putem vinde 200.000 de tone pe an unui singur client, pentru small & medium avem un fişier de 10-12.000 de clienţi, care cumpără de la 500 de litri la 2-3 metri cubi, în funcţie de nevoie„, explică Dumitru. 

„Faptul că Dyneff este un business dominat de trading nu înseamnă că neglijăm retailul; acesta este esenţial în Franţa pentru imagine„, spune managerul, aducând în discuţie cele 9 staţii Rompetrol de pe autostrăzile din Franţa, „staţii uriaşe, construite sub un anumit caiet de sarcini impus de către statul francez, prin reprezentanţii lor care sunt firmele de autostrăzi„. Particularitatea acestor staţii este că au în jur de 16 pompe de alimentare, dar şi un magazin care poate ajunge la 700 de metri pătraţi, construcţia unei staţii mergând până la 6 milioane de euro.

Magazinul din staţiile de alimentare este esenţial în ţările vest-europene, precizează Cătălin Dumitru: profitabilitatea staţiei este dată în proporţie de 60-65% de shop, în timp ce în România este exact invers (30% din non-oil). În ţările foarte dezvoltate, benzina şi motorina sunt produse de apel, atât pentru benzinării, cât şi pentru hipermaketuri. „Diferenţa de preţ la pompă între o staţie din oraş şi o staţie de hipermarket (reţelele comerciale au 55% din piaţa de retail de carburanţi - n.r.) poate să meargă până la 7-10 cenţi pe litru, iar francezii sunt foarte sensibili la aceste diferenţe de preţ, lucru care în România nu se întâmplă.

În aceste condiţii, marja de profitabilitate este între 10 şi 15 cenţi pe litru, de aceea sectorul de retail nu este atât de atrăgător„, spune Cătălin Dumitru, precizând că nu poate divulga marja de profitabilitate a staţiilor din România, care este o informaţie confidenţială la nivelul pieţei. În wholesale în Franţa, profitabilitatea pe tonă este undeva între 5 şi 10 dolari, iar în segmentul mic şi mediu, profitabilitatea este undeva în 25 şi 40 de dolari pe metrul cub.