Cum a supravieţuit o companie românească în monarhie, comunism şi democraţie

Autor: Ioana Matei Postat la 04 aprilie 2013 989 afişări

Strategiile folosite de companii în urmă cu zece ani nu sunt valabile astăzi, iar cele folosite în prezent nu vor mai fi aceleaşi peste un deceniu, fie că este vorba de gama de produse sau de modalităţile de promovare şi marketing. Cum a reuşit în aceste condiţii să supravieţuiască o companie românească fondată în urmă cu peste 50 de ani?

Cum a supravieţuit o companie românească în monarhie, comunism şi democraţie

În prezent, fabrica este compusă din două secţii de fabricaţie şi un atelier de mase plastice, linii automate de producţie pentru ambalare, dar şi maşini şi linii de fabricat ambalaje din mase plastice, potrivit Monicăi Vuşcan, directorul tehnic de producţie al firmei. Pentru folosirea capacităţii de producţie la maximum, aici se produc şi mărci private. Dacă la înce-put era o fabrică unde lucrau 40 de angajaţi care produce aproximativ 20 de produse, a ajuns acum la peste 600 de angajaţi şi un portofoliu de peste 400 de produse. Iar dintre acestea, cel mai bine vândute sunt produsele de cosmetică din gama Gerovital, profitul adus de acestea ridicându-se la circa 35% din totalul companiei.

PE LÂNGĂ COSMETICE, Farmec vinde de mai bine de douăzeci de ani şi produse de curăţenie, din a căror vânzare se realizează o cincime din profitul companiei. Dacă în urmă cu zece ani, produsele se vindeau cel mai bine la export în ţările din Orientul Mijlociu, astăzi Europa de Est este piaţa principală. Profitul din export ajunge astfel la un procent de peste 10%, „o cifră bună, dar de depăşit„, pe care Turdean doreşte să o aducă în următorii cinci ani la 50%.

Materia primă este adusă acum atât din ţară, cât şi din străinătate: „Combinatele se închid unul după altul şi suntem nevoiţi să importăm, când se închide o mare companie chimică românească, suntem nevoiţi să cumpărăm acelaşi produs la un preţ de două ori mai mare din altă parte„. De formaţie inginer, Turdean este absolvent al Facultăţii de Tehnologie Chimică din Cluj-Napoca şi al unor cursuri în cadrul Universităţii Open University Business School din Marea Britanie.

În companie lucrează alţi trei membri ai familiei, Horea, celălalt băiat al lui Liviu Turdean şi soţiile lor. Prezenţa familiei Turdean în componenţă este justificată de pachetul majoritar de acţiuni deţinut de aceasta, de 35%, restul fiind împărţite între ceilalţi 600 de acţionari.

Dacă directorul general s-a pensionat la 74 de ani, după o carieră de mai mult de 40 de ani, fiul lui a intrat în companie când încă erau angajaţi de pe vremea lui, iar unul dintre obiectivele sale a fost întinerirea lotului până la o medie de vârstă de 35 de ani: „Avem circa 30 de studenţi chimişti care îşi fac doctoratele aici, avem şi economişti specializaţi de la Ştiinţe Economice, circa 50 de elevi de la un liceu de specialitate care fac practică aici şi uneori, după ce termină liceul, se angajează aici".

CRIZA ECONOMICĂ DIN ROMÂNIA A ADUS CREŞTERI ALE AFACERII, după ce clienţii care preferau produsele mai scumpe s-au orientat către cele româneşti. Strategia de management include dezvoltarea de noi produse care să atingă cât mai multe segmente de vârstă, investiţii în tehnologizare - care au ajuns în 2012 la 600.000 de euro, „mai puţin decât sumele investite la începuturile fabricii„ - dar şi în promovare.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/industrie/cum-a-supravietuit-o-companie-romaneasca-in-monarhie-comunism-si-democratie-10711910
10711910
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.