Ce câştigă România dacă mizează pe minerit?

Postat la 10 noiembrie 2011 239 afişări

În căutarea creşterii economice, România a început de curând să ia în calcul unul dintre sectoarele cele mai rentabile la ora actuală pentru companiile din industrie: mineritul. Cum ne putem raporta la experienţa altor ţări europene cu o industrie minieră dezvoltată şi ce câştiguri ar avea România dacă ar miza pe o astfel de resursă?

În cazul României, criza a precipitat cu atât mai mult lucrurile cu cât, pe de o parte, politicile şi banii publici pentru investiţii în minerit au lipsit în cea mai mare parte a perioadei de după 1990, sute de mine au fost închise în aceeaşi perioadă şi peste 80.000 de mineri au fost concediaţi. Presiunea crizei a făcut ca FMI, preşedintele Băsescu şi guvernul Boc să ia în calcul redeschiderea unor exploatări închise şi scoaterea la privatizare a unor companii miniere de stat: "Eu vă spun că locul în care ne putem replia cel mai rapid pentru creare de locuri de muncă este mineritul care se adresează exploatărilor de aur, argint şi cupru, metale al căror preţ a crescut mult în ultimii ani şi, în momentul de faţă, redeschiderea exploatărilor nu mai necesită subvenţii", spunea Traian Băsescu în septembrie. După vizita din august la Roşia Montană, şeful statului anunţa că a cerut Guvernului "să ia decizii pentru deschideri de exploatări de aur, argint, cupru - nu numai la Roşia Montană, ci şi în alte cel puţin două zone cu prezenţă mulţumitoare a aurului. Pentru cupru, la Roşia Poieni trebuie reluată exploatarea. Trebuie reluate în forţă şi exploatările de uraniu, prospecţiunile şi exploatările de ţiţei".

Întrebaţi de BUSINESS Magazin cu câteva săptămâni în urmă dacă repornirea mineritului este o soluţie pentru stimularea creşterii economice, economiştii au avut răspunsuri diverse, pornind de la cel mai tranşant răspuns negativ ("Nu. Mineritul ar fi o soluţie mult prea costisitoare şi până să aibă efect e nevoie de timp. Iar efectul ar fi prea mic ca să conteze" - Florin Cîţu) până la sugestia că nu statul e cel ce poate avea informaţia corectă şi completă în acest sens, ci piaţa ştie întotdeauna unde are competenţe şi avantaje şi unde nu, singura condiţie fiind să existe mai multă libertate economică pentru toate sectoarele economiei (Cristian Păun). Andreea Paul-Vass, consilierul prim-ministrului, răspundea că "este adevărat că redeschiderea exploatărilor miniere rentabile va aduce noi venituri la bugetul de stat şi va avea ca efect imediat crearea de noi locuri de muncă", adăugând că "la fel de atractive sunt şi alte sectoare. Industria şi exporturile s-au dovedit motoarele economiei româneşti în acest an şi trebuie să le avem în vedere".

În primăvară, când grupul Glencore, unul dintre cei mai mari intermediari de materii prime din lume, anunţa decizia de a se lista la bursele din Londra şi Hong Kong, cei mai mulţi investitori şi analişti au interpretat evenimentul drept o confirmare că, indiferent dacă pe termen scurt preţurile vor fluctua sau vor cădea de-a dreptul, pe termen lung e de mizat pe scumpirea materiilor prime. Această logică stă atât la baza performanţelor bursiere solide ale giganţilor minieri gen Newmont sau Barrick Gold, cât şi la baza deselor anunţuri ale companiilor despre împrumuturi ori emisiuni de acţiuni sau obligaţiuni spre a finanţa investiţii ori achiziţii (săptămâna trecută, de pildă, Xstrata, unul dintre cele mai mari grupuri de minerit din lume, a anunţat că a încheiat achiziţia unei părţi din proiectul de explorare a zincului Pallas Green din Irlanda contra a 19,4 mil. dolari, iar ulterior a anunţat o emisiune de obligaţiuni).

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
analiza,
minteriu,
experienta,
industrie
/analize/industrie/ce-castiga-romania-daca-mizeaza-pe-minerit-8954956
8954956
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.