A renunţat la un salariu de 5.000 de euro şi a pornit propria afacere cu 40.000 de euro şi foarte mult curaj

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 03 decembrie 2013 17128 afişări

În 2008, Florin Gheorghe şi Mihai Toma au dat slujbe plătite cu mii de euro în grupul Piritex pe tentaţia aventurii de antreprenori. au plecat la drum chiar în momentul când criza începea să-şi arate colţii, cu un capital de 40.000 de euro şi experienţa de manageri într-o firmă cu rulaje de peste 100 de milioane de euro. cinci ani mai târziu, au 48 de angajaţi, vânzări de 12 milioane de lei şi planuri chiar mai mari.

Un moment-cheie în dezvoltarea firmei a fost în 2010, când un arhitect pentru care lucraseră, mobilându-i locuinţa, i-a chemat la o discuţie. „Noi nu ştiam cine e el„, iar arhitectul le-a propus să facă tot mobilierul pentru zona de food & beverage de pe aeroportul Henri Coandă. „Ne-am dat seama că spaţiile comerciale sunt un segment OK„, spune Mihai Toma. Exact această nişă a dus şi peste hotare mobilierul Theta, exporturile ajungând acum la 20% din cifra de afaceri, în vreme de mobilierul de birou reprezintă 10%, divizia de rezidenţial înseamnă 20%, iar cea mai importantă pondere revine lucrărilor pentru zonele comerciale (50%).

Printr-un colaborator au primit iniţial comenzi din Olanda, pentru mobilier de magazin, apoi au început să lucreze cu o firmă belgiană. „În fiecare an facem 2-3 proiecte pentru ei, măricele, ca de pildă mobilier pentru hoteluri, restaurante, un spital. Ne-a ajutat foarte mult că ne-am specializat pe zona de materiale speciale pentru spaţii comerciale.„ Astfel, cam jumătate din materialele necesare pentru proiectele dedicate spaţiilor comerciale sunt importate direct de Theta; în schimb, pentru zona rezidenţială oferta este mai largă, existând mai mulţi furnizori locali, chiar reprezentanţi ai firmelor de peste hotare, spune Toma.

Chiar dacă unele aspecte ale specializării pe acest segment sunt avantajoase (cum ar fi valoarea mare a proiectelor, cerinţele precise ale clienţilor), Toma spune că dezavantajul este cash-flow-ul. „Încasările sunt mult mai bune pentru comenzile rezidenţiale (un proiect pentru Belgia a ajuns la 200.000 de euro), unde plata se face în proporţie de 50% la comandă, iar diferenţa la livrare.„ Preţul unei comenzi pentru mobilier de bucătărie se plasează la o medie de 7.000 de euro, dar Theta a realizat şi proiecte de 20.000 de euro.

Firma s-a specializat şi pentru produsele destinate segmentului horeca, având parteneriate cu mai multe firme importatoare de echipamente de profil, care au nevoie de mese speciale, recepţii pentru hoteluri, corpuri de mobilier care să încastreze echipamentele. Mai nou, Theta este furnizorul mobilierului şi pentru o reţea de benzinării de pe piaţă. Un element esenţial în dezvoltarea firmei a fost dezvoltarea exclusiv pe baza forţelor proprii, fără credite. „Avem doar o linie de credit de 75.000 de euro la o cifră de afaceri previzionată pentru anul în curs de peste 2 milioane de euro„, spune Toma, care argumentează că toţi banii câştigaţi până acum au fost reinvestiţi. Cu totul, investiţia de până acum depăşeşte 500.000 de euro, iar marja de profit a afacerii se plasează la 5-6%.

„Am cumpărat mereu tehnologie nouă pentru că am avut nevoie de ea, ţintind segmentul mediu-superior. Am investit şi în soft, în jur de 52.000 euro, pentru a avea o soluţie integrată, care dă imediat informaţiile despre costurile unei configuraţii.„ O alegere folositoare şi pentru că „în 2008 semnam cam 80% din ceea ce ofertam; procentul a scăzut acum la 20%„. Cu alte cuvinte, calculele pentru oferte ar fi mari consumatoare de timp, în lipsa softului despre care vorbeşte Toma. Celor 48 de angajaţi ai Theta ar urma ca de anul viitor să li se alăture încă 40, pentru că firma are semnat un proiect de finanţare pe fonduri europene în valoare de 400.000 de euro, pentru utilaje şi soft de producţie.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/industrie/a-renuntat-la-un-salariu-de-5-000-de-euro-si-a-pornit-propria-afacere-cu-40-000-de-euro-si-foarte-mult-curaj-11737158
11737158
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.