Noua eră AFI. Israelienii anunţă intrarea companiei pe segmentul rezidenţial

Autor: Ioana Matei Postat la 10 martie 2015 2652 afişări

David Hay conduce de patru ani operaţiunile din Rom`nia ale grupului israelian AFI Europe. Acum pregăteşte simultan livrarea ultimelor două clădiri ale AFI Park, debutul unui nou proiect de birouri, creşterea suprafeţei centrului comercial din Cotroceni, dar şi INTRAREA companiei pe segmentul rezidenţial.

Noua eră AFI. Israelienii anunţă intrarea companiei pe segmentul rezidenţial

Odată ce vor finaliza proiectul AFI Park, îşi vor muta atenţia spre proiectul de birouri AFI Business Park, poziţionat pe Şoseaua Progresului, vizavi de centrul comercial Vulcan Value Center dezvoltat de NEPI şi în apropiere de hotelul Marriott. „Plănuim să facem un parc de afaceri cu o suprafaţă de aproximativ 500.000 de metri pătraţi, care va fi dezvoltat în trei etape şi va ţinti mai ales companiile din sectorul IT&C, BPO şi shared services“, explică Hay. Lucrările pentru acest proiect urmează să înceapă la sfârşitul anului în curs sau începutul anului viitor, iar prima etapă a proiectului urmează să fie finalizată la mijlocul anului 2017, volumul investiţiei fiind unul similar cu cel al AFI Park. Spune că zona a fost aleasă cu mulţi ani în urmă, odată cu achiziţia terenului, chiar înainte de criză. Dacă scopul iniţial al acestuia era dezvoltarea unui proiect rezidenţial, pe măsură ce anii au trecut au observat că zona este ghidată spre proiecte de birouri printre care Green Gate, dar şi spre proiecte comerciale precum Vulcan. „Cred că va exista o sinergie bună între proiectul nostru şi proiectul Vulcan al lui NEPI, între office şi retail este întotdeauna o simbioză prin faptul că retailul oferă toate serviciile necesare angajaţilor din clădirile de birouri, iar ei sunt clienţi captivi ai proiectului de retail datorită serviciilor de acolo.“ Potrivit lui Hay, strategia AFI nu implică proiecte în zonele deja dezvoltate precum Barbu Văcărescu, Floreasca, Pipera. Se declară mulţumiţi că se află în zona Cotroceni şi spune că, pe viitor, dacă vor achiziţiona şi alte terenuri, vor continua să evite nordul Capitalei.

Proiectele sunt finanţate prin credite bancare, iar dacă în cazul AFI Park vorbim despre o finanţare de 45,4 de milioane de euro de la UniCredit şi BCR, în cazul AFI Business Park nu ştie deocamdată care dintre bănci va fi dispusă să ofere creditul. David Hay a observat că băncile au devenit mult mai deschise în a oferi finanţare, orientându-se spre dezvoltatorii credibili, mari, cu proiecte bune.

Totuşi, nu ştie dacă acest lucru se va aplica şi în 2015 din cauza fricii de ieşire a Greciei din zona euro, acordului Basel III, cât şi a tensiunilor create de  Rusia. „Cred că băncile vor face un pas înapoi anul acesta şi se vor gândi de două ori înainte să ofere credite. Dacă mă uit la imaginea de ansamblu creată de Rusia-Grecia şi de al treilea acord de la Basel, pare plauzibil să facă un mic pas în spate“. Spune că situaţia din Rusia va afecta băncile care au expunere pe piaţa rusă, îndeosebi pe băncile austriece localizate şi în România, iar problema Greciei ar afecta toate băncile din Europa.

În ce priveşte Cehia, de unde a venit managerul israelian înainte de a fi desemnat manager al grupului pentru activităţile din România, spune că piaţa de acolo este în mod evident mai dezvoltată şi mai matură decât cea din România, cu o suprafaţă de birouri ce ajunge la 3 milioane de metri pătraţi, un spaţiu de retail aproape dublu decât aici şi un preţ mediu al locuinţelor de 1.800-2000 euro/mp, spre deosebire de Bucureşti, unde se situează între 600 şi aproximativ 1.200 euro/mp, diferenţe ce vor fi totuşi atenuate: „Bucureştiul se va apropia de Praga, va dura câţiva ani, dar uitaţi-vă la ce s-a întâmplat în ultimii trei ani în piaţa de birouri şi la ce se va întâmpla în doi ani: va creşte în mod dramatic, la fel se întâmplă şi cu gradul de ocupare, cât şi cu zona de retail prin proiectele ce vor fi finalizate anul acesta“.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/imobiliare/noua-era-afi-israelienii-anunta-intrarea-companiei-pe-segmentul-rezidential-13942097
13942097
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.